Potrivit NBC News, echipa de medici coordonată de medicul român Victor Velculescu este pe cale să revoluționeze lupta cu cea mai acerbă boală a secolului XXI, cancerul. Oamenii de știință de la Universitatea Johns Hopkins din SUA au dezvoltat un test prin care mai multor pacienți le-au fost depistate diferite tipuri de cancer de care sufereau, fără ca aceștia să cunoască faptul că au necruțătoarea boală. Se pare că testul a depistat cancerul în faze incipiente în cazul a peste jumătate dintre pacienții asupra cărora s-a făcut testarea. Dacă va intra pe piața medicală, testul va salva viața a milioane de oameni.

„La momentul actual oamenii sunt extrem de entuziasmați de biopsiile lichide, însă cele mai multe dintre ele sunt folosite în stadii târzii sau la pacienți la care știi deja ce să cauți”, a declarat Victor Velculescu, profesor de oncologie și patologie la Centrul Kimmel pentru Cancer din cadrul Universității Johns Hopkins.

Cine este prof. dr. Victor Velculescu?

S-a născut pe 16 august 1970, în București, dar a emigrat împreună cu familia în SUA de pe vremea când era copil. Profesor de oncologie la Școala de Medicină de la Universitatea Johns Hopkins din SUA, dr. Velescu este doctor în genetică umană și biologie moleculară. A fost premiat în repetate rânduri pentru perfomanțele dezvoltate de-a lungul timpului, în special în domeniul de cercetare a cancerului.

*mai multe informații găsiți pe: http://www.hopkinsmedicine.org/profiles/results/directory/profile/8443494/victor-velculescu

https://en.wikipedia.org/wiki/Victor_Velculescu   și http://greatnews.ro/victor-velculescu-test-cancer-incipient/ 

*sursa foto: https://alchetron.com/Victor-Velculescu-880556-W

*Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Author