Recunosc, când prietenul Ștefan Mandachi mi-a zis să-l ajut cu campania de pe www.1cm.ro (intrați pe site pentru a afla cum puteți dona cel puțin 10 euro pentru Crucea Roșie- Suceava) și să conving oameni de afaceri să doneze pentru Suceava, i-am făcut o drăguță pledoarie despre cum cei din Iași au donat pentru Spitalul de boli Infecțioase de la noi încă de la începutul pandemiei sau pentru diferite ong-uri locale (dintre care cea mai dragă mie rămâne oricum Casa Share a lui Bogdan Tănaseă cu care am și vorbit despre mai multe în această perioadă în care a reușit să achiziționeze un aparat de testare și testele aferente), că e nevoie să ai un feeling pentru o anumită cauză, că nu poți băga mâna în buzunar, că ar fi surprins să afle că nu toți oamenii cu bani sar cu donații (iar asta discutam chiar cu cineva care donase vreo 50 000 lei pentru Iași, pe lângă multe alte acte de caritate pe care le face de ani de zile…), că spitalele au bani și că nu-i totul chiar roz, eu însămi având prieteni „pacienți covid”, că plătim taxe, că statul are bani și ar trebui să se preocupe mai tare să recupereze mai întâi prejudiciile stabilite prin decizii definitive și irevocabile pentru fapte mai ales de corupție, că bla bla bla. Tot soiul de explicații care aveau în spate, vă spun sincer, și o doză de egoism pe care, cu siguranță, mulți o avem, referitoare la faptul că „dacă ne îmbolnăvim, suntem tratați la noi în oraș, nu la Suceava sau în oricare alt oraș”– rațiune pentru care și eu am donat și ajutat în Iași încă de la început. „Da, dar dacă acolo e acum mai mare nevoie, de ce să nu-i ajutăm și pe cei de acolo?”, mi-a zis prietena mea, Anda. Așa că sigur am reușit să enervez prin astfel de explicații de-ale mele… totuși, într-o zi în care, văzând că Ștefan reușise să liciteze un tablou, mi-am dat seama că și eu cunosc oameni care au putea dona cu drag câte un obiect. Eu nu știu să cer bani mulți nici de la cei care au mai mult sau mai puțin, mi-e rușine. Și uite-așa am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe pictorul Codrin Mircea (care a donat un tablou), pe campioana la tenis de masă Maria Gaftea (care a donat tricoul cu care a câștigat europeanul de la dublu de la Bremen, din 2013, și medalia de bronz la simplu) și „meșteșugarul” Anda Suman (care a donat imediat o ie, creație de-a sa), oameni dragi mie pe care nici n-a fost nevoie să-i rog să doneze un obiect pentru o astfel de licitație cu scop nobil, că au spus DA imediat! Așa că acuș veți putea licita pentru aceste obiecte- iar detalii despre licitație aveți aici: https://1cm.ro/licitatie/. Nu știu, dar mi se pare că altfel donează oamenii sume mai mari pentru fapte bune dacă la mijloc e și un obiect cu o anumită semnificație…
Ideea e următoare: de Ștefan Mandachi (citiți aici povestea lui) mă leagă o prietenie. Știu că e „nebun”, dar în sens bun, adică dacă își pune ceva în minte, aia e direcția (nu degeaba poartă cu el peste tot Caietul cu visuri!). Da, eu îi spun și când mi se pare că ceva nu e în regulă, l-am criticat când țipa să nu se închidă mall-urile, dar l-am aplaudat când și-a pus GRATIS la dispoziție hotelul pentru a caza medicii din Suceava, asta în condițiile în care pentru foarte multe unități de cazare din țară, statul plătește în jur de 230 lei/ zi/ de carantinat… etc etc etc. Am primit recent întrebarea „ce vrea politic? Că nu face el toate astea așa, degeaba…”. Am răspuns că „nimic” pentru că știu că el însuși a zis că nu s-ar mai putea privi în oglindă dacă s-ar implica în politică după ce a tot spus că nu o va face.
www.1cm.ro arată că Ștefan poate mobiliza oameni și să facă ceva, nu doar să stea (așa cum s-a întâmplat la manifestul cu autostrăzile și i-am spus-o), iar dacă fiecare dintre noi ar face ceea ce știe să facă cel mai bine, sigur am mișca lucrurile și mai mult. Până acum, s-a strâns peste 1 milion de euro. Până la 3 milioane de euro mai e… Nu mai zăbovesc mult: din puținul nostru putem salva vieți și să schimbăm destine, asta să ne fie clar. Da, sunt adepta binelui făcut în liniște, dar în același timp, mai cred că fapta fiecăruia poate fi motivare pentru alții sau chiar motiv de „ciudă”- pe principiul, „cum, băh, dar ăla donează și eu nu???”. Da, știu că spitalele nu-s ok, știu că lucrurile din spatele nu-s tocmai ok (pentru că am prieteni care lucrează în spitale și chiar foști sau actuali pacienți covid și chiar mă bucur că sunt oameni care au curaj să vorbească despre nereguli și nu aplică proverbul „capul plecat, sabia nu-l taie”), dar mai știu că noi, societatea civilă, putem da un semnal pentru că schimbarea începe cu noi!!! Și da, e vorba și despre solidaritate pentru că nu se știe când, în locul Sucevei de azi, ar putea și al nostru Iași și sigur n-o să ne pice bine acest „egoism”. În defintiv, pe toți ne unește ROMÂNIA, așa cu bune și rele, cum e ȚARA NOASTRĂ… și pentru că acum e vorba despre noi toți, nu despre un nume anume.
