sursa foto: www.stiri.apropotv.ro
La mai puțin de 10 km distanță de agitația orașului, puțini sunt aceia care știu că istoricii vorbesc în permanență despre un Castan cu o însemnătate aparte. Pentru o zonă aflată în continuă expansiune și dezvoltare imobiliară cum e satul Vișan, comuna Bîrnova, istoria și-a pus amprenta pentru totdeauna. Aici, retras parcă de privirile curioșilor, se înalță falnic Castanul Unirii, din 2004 declarat monument al naturii, grație profesorului Mandache Leocov, fost director al Grădinii Botanice din Iași, cel care, într-un interviu acordat lui Călin Ciubotari în februarie 2016, își amintește cum „cu ani în urmă, directorul de la Muzeul Unirii din Iaşi m-a chemat şi mi-a vorbit despre existenţa unui castan al Unirii. Mi-a dat un dosar referitor la acest arbore în speranţa că voi dezlega misterul. În perioada interbelică, un învăţător vasluian îndrăgostit de istorie a cercetat împrejurimile Iaşului şi a descoperit castanul respectiv. L-a fotografiat, l-a localizat şi a depus dosarul la Muzeul Unirii. Peste decenii, directorul Abrudan, la una din inventarieri, a dat peste dosarul cu pricina şi mi l-a încredinţat. Am cutreierat toate dealurile de jur împrejur. Am întrebat toţi cărturarii din Bârnova, din Bucium, însă nimeni nu ştia nimic. Pe unul dintre dealuri, în vecinătatea unei biserici dărăpănate, am dat, însă, peste un moş de vreo 90 de ani. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că moşul ştia despre castan. Cu ajutorul lui, am regăsit castanul şi l-am făcut cunoscut. Am recoltat de acolo vreo 12 kilograme de sămânţă de castan şi le-am dus la pepiniera primăriei. Au acum puieţi din Castanul Unirii. I-am sfătuit ca o parte dintre ei să-i tragă prin ghivece şi să-i dea la şcoli, prin ţară.”
Castanul de la Vișan pare neobosit, deși peste el au trecut aproape două secole și jumătate de existență. E tăcut, cu toate că unii susțin că a fost martorul istoriei, dar nu se arată deranjat de faptul că nu ne poate împărtăși așa cum ar trebui toate cele știute decât prin câteva mărturii cu o simbolistică deosebită pentru națiunea română. Legenda, transformată în istorisire a unor localnici, spune că sub ramurile Castanului de la Vișan, unioniștii moldoveni s-au pus de acord cu privire la mult visatul deziderat- unirea sub un singur nume și popor a moldovenilor și muntenilor. Se întâmpla pe 25 mai 1856, dată la care „Comitetul de luptă pentru unire”, fondat de înțelepții sfătuitori V. Alecsandri, C. Negri, D. Ralet, C. Rolla, A. Panu, P. Mavrogheni, C. Hurmuzachi, pr.arhim. Neofit Scriban, I.Em. Florescu, N.Crețulescu, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, a pus la cale un plan de acțiuni prin care Unirea avea să fie înfăptuită trei ani mai târziu. În acest sens, „Jurământul” lui V.Alecsandri, care vorbește despre faptul că „Sub acest măreț castan/ Noi jurăm toți în frăție/ Ca de azi să nu mai fie/ Nici valah, nici moldovan!/ Să fie numai români/ Într-un gând, într-o simțire/ Și să ne dăm mâini cu mâini/ Pentru-a țării fericire!”.
sursa foto: www.stiri.apropotv.ro
Dar să nu ne lăsăm amăgiți să credem că istoria nuanțată frumos a fost lipsită de orgolii și interese individuale, lesne de înțeles pentru oamenii politici ai vremii. Nu-s evidențiate îndeajuns întrucât aceștia, sub arta compromisului, au înțeles că interesul național e mai presus de caracterele individuale. Potrivit istoricului Keith Hitchins, „la întâlnirea din Vișan, unioniștii au evitat discutarea viitoarei organizări politice a Principatelor Unite, pentru că neînțelegerile dintre ei erau atât de acute, încât se temeau să nu pericliteze reușita mișcării unioniste.”, se arată pe https://pressone.ro/maretul-castan-al-micii-uniri/ . Cel mai probabil, istoricul vorbește despre disputa pentru tronul țării dintre A.I.Cuza și P. Mavrogheni, rădăcinile grecești ale celui din urmă fiind elementul care a înclinat alegerea înspre A.I.Cuza.
De mai bine de două decenii, în urma unui schimb de terenuri, Castanul de la Vișan se află în proprietatea doamnei Margareta Crăescu, potrivit articolului domnului Mihai Caba din Ziarul de Iași, legislația în vigoare fiind extrem de concisă și precisă când vine vorba despre monumentele istorice aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice. Mai exact, legea nr.422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește la articolul 5 cui revine responsabilitatea întreținerii bunurilor imobile declarate monumente istorice, care nu se află în proprietatea statului, ci în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice. Astfel, potrivit art.5 din legea mai sus menționată, alin.(1), „paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, după caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în conformitate cu prevederile prezentei legi.”, iar alin. (2) stabilește că „în cazul în care un monument istoric nu are proprietar cunoscut, obligaţiile decurgând din prezenta lege revin autorităţii administraţiei publice locale din unitatea administrativă pe al cărei teritoriu este situat monumentul istoric sau autorităţilor administraţiei publice centrale.”
Castanul de la Vișan impresionează nu doar prin atestare și recunoaștere, ci și prin coroana impozantă și detaliile ce îi conferă unicitate și măreție, mai ales vara, anotimp în care poate fi admirat în toată splendoarea-i. Îndeamnă la meditație, fiind o gazdă primitoare cu fiecare vizitator care vine să-i vorbească, să afle dedesubturile mai puțin știute ale vremurilor în care s-a pecetluit istoria poporului român. Nu refuză niciun taifas dacă interlocutorul arată o poftă nestăvilită de cunoaștere. S-a obișnuit să ofere răspunsuri. Aceleași, interpretate însă de fiecare după propria accepțiune. Nu adăpostește decât memoriile unei istorii prea puțin cunoscute, secrete chiar pe alocuri, iar împrejuru-i a strâns o mână de oameni inimoși care încearcă prin diferite acțiuni să păstreze vie amintirile de povestit nepoților.
sursa foto: https://pressone.ro/maretul-castan-al-micii-uniri/
