Am învățat să fiu recunoscătoare și să nu mai cer nimic. Doar să mulțumesc Domnului pentru tot ceea ce-mi oferă în fiecare zi. Bine, rău, știe El de ce se întâmplă într-un fel și nu într-altul, toate explicațiile sunt la El. Așa au fost dintotdeauna, dar oamenii nu renunță să creadă că au cine știe ce puteri și pot da peste cap cursul vieții după bunul plac. Așa o fi, nu știu, fiecare e liber să creadă orice, numai să nu impună și altora să facă la fel. În definitiv, totu-i despre alegere, acceptare și asumare.
A fost o perioadă în care, la final de zi, stăteam eu cu mine și-mi scriam pe hârtie cum mi-a fost ziua. Răspundeam la aceleași zece întrebări în fiecare seară (puteți încerca și voi, vă treceți fix întrebările la care vreți răspunsuri și care v-ar ajuta să vă descoperiți și mai bine pe voi înșivă). Numai că mi-am dat seama că totul era lin și am renunțat. Acum, rememorând cum a fost anul acesta, îmi dau seama că am renunțat prea devreme și tare mi-ar fi plăcut să îmi fi rămas și pe hârtie câteva amintiri și întâmplări de peste an. Dar nu despre asta e vorba în rândurile astea, ci despre ceea ce ne spunem înainte de a adormi. De mici am învățat să ne închinăm în fiecare seară, să spunem Tatăl nostru sau oricare altă rugăciune. Cred că-i singurul obicei de care m-am ținut dintotdeauna și la care, de curând, am mai adăugat încă o rugăciune simplă, de mulțumire. Doar de mulțumire.
Și cum îmi place să-mpărtășesc lucrurile faine, vă las mai jos acele rânduri pe care le citesc seară de seară, la final de zi, poate vă vor fi de folos și vouă. E o simplă rugăciune pe care o împărtășesc cu maximă sinceritate cu Dumnezeu, în același mod în care am făcut-o și până acum… eu cu El, oriunde, fără intermediere. Nu vă cer să faceți la fel, nu vă spun că vă veți simți diferit, însă a fi recunoscători pentru fiecare zi pe care o petrecem pe lumea aceasta chiar nu costă nimic.
E mare lucru să știi că ești sănătos într-o lume tot mai bolnavă fizic și psihic. Unii n-au ceea ce avem noi, așa cum noi n-avem ceea ce au alții. Nu știu în baza căror criterii s-au împărțit zilele ori existențele noastre, însă sigur n-a fost nimic haotic. Toate se întâmplă cu un scop. „De ce eu?”, de câte ori nu ne-am spus de fiecare dată am simțit că lucrurile merg anapoda? Totuși, ați observat că facem asta inconștient, aproape numai la rău și niciodată când ni se întâmplă ceva de bine?
De câte ori v-ați spus „De ce eu?” când v-a fost bine, lăsând cumva să se înțeleagă cu nu ați merita ceea ce vi se întâmplă în sens pozitiv? De prea puține ori… asta pentru că, probabil, în sinea noastră considerăm că ni se cuvine doar binele, nu și răul. Ni se cuvin ambele, numai că nu știm care-s criteriile care stau la baza distribuției. Și e păcat că trebuie să înțelegem sensul singuri, fără a fi cineva care să ne spună cert „uite de asta!”. Incertitudinile lasă loc interpretărilor. Păcat că planează incertitudini chiar și-acolo unde există oameni care n-ar trebui să facă altceva decât să ofere răspunsurile.
Revenind la rugăciunea de mulțumire de la final de zi, cam așa sună:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dum¬ne¬zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti¬vi¬rea și îndurarea, Care ai ne¬¬măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa¬meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul¬țu¬mire pentru binefa¬cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.
Te slă¬vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțu¬mesc și cu smerenie mă rog nemăsu¬ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu¬mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta¬tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” (sursa: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-de-multumire-pentru-binefacerile-primite-de-la-dumnezeu )
sursa foto: flickr.com
Un comentariu