Oameni suntem mulți și problemele noastre- nu puține. Iar când nu știi, așa ca mine, despre care dintre ele să vorbești, cel mai simplu este să privești în jur. Prima pe care îți cade privirea, aceea să urmeze la rând!
un articol de Cristina H.B.Docan, consilier intuitiv
De data aceasta, privirea s-a întâmplat să-mi cadă pe domnișoara de la casa de marcat. Am observat-o de când s-a deschis supermarketul- și nu pentru faptul că avea mai multe kilograme decât îi trebuie unui om ca să se poată mișca cu ușurință, ci pentru modul său, extrem de politicos și de atent, de a li se adresa clienților. Cu accent pe cuvântul „extrem”. În acest moment al vorbirii, voi m-ați putea apostrofa: în vreme ce toți avem a ne plânge de atitudinea multora dintre funcționari, eu mă plâng de modul prea frumos în care, în sfârșit!, se comportă cineva? De aceea, mă grăbesc a vă asigura: nu mă plâng nici pentru mine, nici pentru vreunul dintre clienții care trec pe la casa de marcat. Mă plâng… pentru ea! Pentru că toată această strădanie a sa de a vorbi nu în dulșili nostru grai moldovinesc, ci literar, în fraze ample, câte-un paragraf întreg de „Bună ziua și bine ați venit la noi! Vă mulțumim pentru cumpărături și vă mai așteptăm pe la noi și o după-amiază frumoasă să aveți! etc”, pentru fiecare client dintr-o coadă permanent interminabilă, mie mi-au sunat de la bun început clopoțelul, a „cocktail” de: 1. perfecționism plus 2. voce critică interioară plus 3. convingere „nu sunt destul de bună” și 4. „nu merit să fiu iubită- deci trebuie să demonstrez”! Iar faptul că astăzi, câțiva ani mai târziu, tânăra casieră are cu mult mai multe kilograme în plus decât avea atunci, din păcate vine să-mi confirme ipoteza…
Să existe, oare, persoană plinuță care să nu fi încercat diverse diete la capătul cărora să nu fi revenit la același număr de kilograme, dacă nu chiar la unele în plus?! Să fi scăpat, oare, vreo persoană plinuță de sugestiile binevoitorilor de a mânca mai puțin sau de privirile acuzatoare, reproșând lipsa de voință, ale celor nu atât de binevoitori?
Cuvintele ce urmează le sunt adresate celor care au încercat ani de zile să slăbească, dar, dezamăgiți de rezultate și de ei înșisi, s-au săturat de atâtea diete și au obosit. Ei sunt primii interesați să afle că problema kilogramelor în plus nu vine din faptul că au caractere slabe, lipsite de voință și nu are legatură cu numărul de calorii! Atunci când s-au străduit să slăbească, ei chiar au făcut-o cu adevărat, dar problema este generată de faptul că strategia pe care cei mai mulți au folosit-o a fost… forța. Dietele au reprezentat o contrângere. De aceea, au ajuns de fiecare dată la același rezultat! Einstein definea ca fiind nebunie să faci același lucru iar și iar și să te aștepți ca rezultatul să fie diferit. Modalitatea de a scăpa definitiv de kilogramele în plus nu este constrângerea corpului, ci eliminarea din propria viață a acelor factori de stres care l-au forțat pe acesta să depună atât de multă greutate în plus. Deîndată ce acele probleme sunt eliminate, corpul își va dori el singur să scape de surplus!
Mecanismul este foarte ușor de înțeles: stresul și tot restul emoțiilor nedorite îi transmit corpului anumite semnale chimice, la care el răspunde prin acumularea de kilograme în plus. Generate fiind de către stres, poftele de alimente contraindicate (= efectul) dispar de la sine atunci când stresul (=cauza) este eliminat!
Hipotalamusul, acea parte a creierului, responsabilă cu supraviețuirea, care ne spune de cât oxigen sau de cât somn avem nevoie, ne dictează și necesarul de hrană. Așadar, hipotalamusul este cel care decide care sunt „poftele” pe care le avem. Ne putem forța creierul să nu mâncăm cât ne cere, pentru o perioadă de timp, dar asta este ca și cum ne-am priva benevol de somn. Cam cât rezistăm fără somn, cam atât rezistăm și ținând dietă… Și poate să ne spună toată lumea: și familia, și doctorii, și chiar noi înșine că ar trebui să mâncăm mai puțin, dar, după ce procedăm așa, același mecanism care ne forțează să respirăm sau să dormim ne va forța și să ne satisfacem poftele și să mâncăm!
Ca de fiecare dată, concluzia vine de la sine: persoanele supraponderale sunt așa întrucât corpul lor este cel care vrea să fie așa. Iar pentru a-și dori altceva – el singur, de bunăvoie și, mai ales!, nesilit de nimeni -, respectivele persoane trebuie să-și îndrepte atenția asupra și să se adreseze problemelor emoționale pe care le au. Neîntârziat, dacă s-ar putea!
Cristina H.B.Docan
expert în consiliere și eliberarea fricilor
autor „Călătoria fericirii”
