Rolul mamei în definirea comportamentului de adult

Rolul mamei în definirea comportamentului de adult

Toată copilăria am crezut despre tatăl meu nu doar că este foarte puternic, ci și că este foarte înalt. Bine, din pricina unei anumite fotografii, am mai crezut și că este schior. S-a dovedit că era doar o fotografie din aceea, făcută într-un placaj desenat, dar asta-i altă poveste. Așadar, am crezut despre tata că-i foarte înalt până în ziua în care a trebuit să-l găsesc între sutele de oameni așezați la coadă la pâine. Se întâmpla înainte de revoluție. Știu că pâinea era atunci pe cartelă, așa că nu sunt sigură că înțeleg cum de brutăria de pe Socola vindea, totuși, pâine caldă la sute de oameni?! Mirosea de-ți lua mințile, zi și noapte, probabil până pe Ștefan cel Mare, departe… Îl lăsasem pe tata la coadă pentru câteva minute și, la întoarcere, am scrutat mulțimea ca să-l regăsesc. Am studiat capetele răsărite din ea, ale celor mai înalte persoane, dar tata… nicăieri. Confuză, mi-am coborât privirea, către următorul nivel, și apoi către următorul. Una peste alta, am confruntat atunci, absolut șocată, unul dintre cele mai neașteptate adevăruri: poate că nu era tocmai scund, dar tata nu era nici pe departe un om înalt!

La fel ca mine, în prima parte a vieții, toți copiii cred despre părinții lor că-s cei mai cei. Și chiar dacă mai târziu, către adolescență, îi coborâm de pe piedestal, nevoia și așteptările ca ei să fi fost așa și, mai ales, să se fi comportat ca niște părinți perfecți rezistă nealterate. Experiența ultimilor ani mă îndreptățește să vă împărtășesc că suferința generată de faptul că ei – oameni și nu sfinți, cum am fi vrut – nu ne-au acoperit multe dintre nevoi se resimte și culege consecințe atât între fiii de muncitori, cât și de directori, de doctori sau de profesori universitari, și la 15, și la 35, și la 70 de ani. Și nu vorbesc, desigur, despre nevoia de alimente, rechizite și haine, ci despre cea de a ne simti doriți, înțeleși, acceptați, respectați, apreciați șamd.

Mamele noastre au fost primul și cel mai puternic model feminin pe care l-am avut. Cele mai adânci convingeri privitoare la noi înșine, de la ele provin. Comportamentul nostru din prezent, la fel ca relațiile pe care le avem (fie că este vorba de relația cu mâncarea, cu copiii, cu partenerul sau chiar cu noi înșine) se bazează pe ce am preluat de la mama. Relația noastră cu ea este cea care dă tonul tuturor celorlalte relații!
Din păcate, adesea, relația cu mama este cea mai problematică și cea mai deteriorată relație pe care o avem. Iar lucrul acesta se întâmplă atât din acele motive bine întemeiate, pe care ni le amintim cu claritate, cât și- atenție!- drept consecință a unor mecanisme mentale neelucidate în totalitate. Se întâmplă că mintea noastră tinde să-și amintească trecutul în mod trunchiat și părtinitor, în sens nociv relației cu mama! De exemplu, dacă s-a întâmplat ca tata să fi fost cel care se juca uneori cu noi, în vreme ce mama se ocupa de celelalte trebuințe, noi tindem să ne amintim doar că tata se juca cu noi, nu și că mama le făcea pe toate celelalte. În plus, deși, de bună seamă, au existat milioane de momente în care mama ne-a înconjurat cu grija, susținerea și iubirea sa, noi tindem să ne amintim doar episoadele în care nu a făcut-o și să-i rememorăm trăsăturile și calitățile negative. Iar această stare de lucruri culege consecințe uneori dramatice, măsurate nu doar în lacrimi slobozite ori înghițite, ci și în piedicile pe care ajungem să ni le punem singuri la înaintarea în viață! De aceea, dacă vrem să facem o schimbare în ceea ce trăim în prezent, este strict necesar să analizăm relația pe care am avut-o cu mama și să dezamorsăm conflictele generate în primii noștri ani de viață!

Spre o mai bună clarificare, de exemplu:

  1. Bărbat fiind, dacă am avut o relație problematică cu mama, mai devreme sau mai târziu voi tinde să-i văd imaginea „suprapusă” peste cea a partenerei mele, asupra căreia voi proiecta aspectele nerezolvate din relația cu mama.
  2. Atât femeie, cât și bărbat fiind, dacă s-a întâmplat ca mama să fi avut o viață grea, în care poate a fost oropsită sau copleșită sau slabă și neputincioasă…; sau a traversat un episod traumatizant, care pentru o vreme a adus-o într-o situație vulnerabilă, este posibil ca, drept consecință, la vremea respectivă, eu să fi luat decizia de a mă abandona și de a mă sacrifica pe mine ca să încerc să o salvez și să o fac fericită pe ea. Mi-am asumat eu responsabilitatea pentru ea. Problema vine din aceea că multe dintre aceste persoane continuă să facă acest lucru toată viața, cu toți cei din jurul lor, timp în care sunt într-o continuă „sete” (și într-o continuă căutare) de iubirea de care nu au avut parte în copilărie.
  3. Femeie fiind, dacă am crescut având drept model o mamă incapabilă să pună capăt unei căsnicii ratate sau dacă am avut o mamă care s-a lăsat călcată în picioare, s-au creat toate condițiile ca eu însămi să rămân într-o relație nocivă, ori să am o atitudine supusă.

 

Cea mai mare durere pe care o poate experimenta o ființă umană este durerea de a-și pierde copilul. Aceasta din cauza faptului că nu există altă iubire mai mare decât iubirea maternă! Nu vi se pare un lucru extrem de trist faptul că… deși ne-au iubit atât de mult, multe dintre mamele noastre nu au știut cum să o facă? Drept consecință, pentru că nu au fost iubite în copilărie în felul în care aveau nevoie, există neînchipuit de multe persoane (printre care se numără inclusiv artiști de foarte mare succes) care sunt iubite de foarte mulți oameni, dar care nu sunt capabile să simtă iubirea! Așa stând lucrurile la scară largă, o concluzie cu rol de direcție de acțiune sugerată este cu adevărat necesară. Îndemnând la schimbare, Einstein definea drept nebunie să faci același lucru iar și iar și să te aștepti ca rezultatul să fie diferit. Așadar, decât să ne irosim viața încercând să obținem de la ceilalți o iubire pe care oricum nu vom fi capabili să o simțim, mai bine schimbăm abordarea, oprindu-ne din această alergătură ineficientă și aplecându-ne, în schimb, asupra relației cu mama- relație care trebuie:

– în primul rând, înțeleasă– plecând, eventual, chiar din acest punct: este adevărat că nu a știut cum să ne iubească, dar a știut să facă – și a făcut!- multe alte lucruri egal de necesare;

– și apoi, curățată– prin neutralizarea amintirilor dureroase și eliminarea trăirilor negative remanente, de tipul tristeții, amărăciunii, suferinței, fricii, furiei, frustrării, dezamăgirii, respingerii, urii, resentimentelor.

Două lucruri importante mi-au mai rămas de adăugat:

  1. vă rog să rețineți că nu există problemă fără soluție;
  2. nu scăpați din vedere faptul că nu există panaceu!

Trăim vremuri deosebit de ofertante în ambele sensuri reliefate, căci, în anii din urmă, s-au format numeroși specialiști și s-au înmulțit și diversificat metodele și tehnicile de abordare în așa fel încât, mai devreme sau mai târziu, orice persoană în căutare de vindecare își va găsi omul și metoda potrivite lui. Și vă asigur că schimbările care au loc, drept consecință, merită orice străduință!

Cristina H.B. DOCAN

expert în consiliere și eliberarea fricilor, autor Călătoria fericirii

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.