„Nu sunt deloc speriat în această perioadă!”, spune cât se poate de calm și cu zâmbetul pe buze celebrul neurochirug Vlad Ciurea, în cel mai recent podcast al lui Mihai Morar, „Fain și Simplu”. Un apel la calm și liniște, într-o perioadă în care toată lumea e speriată, cu gânduri și griji multiple, pe care „ar trebui să le dăm deoparte”, spune medicul, întrucât „nu se prea justifică”. E „un copil al războiului”, refugiat din Vaslui în mai multe orașe. Tocmai de aceea, realitatea de azi nu îl sperie.

                Podcastul înseamnă două ore care curg mult prea repede în această conversație faină, propusă de Mihai Morar în vremuri tulburi, în care avem nevoie de alinare, calm și încurajare. Discuția în sine e ca un cadou primit cu încântare într-o perioadă care vine după doi ani de pandemie care ne-au dat complet peste cap. Singura chestie pe care trebuie să o facă ascultătorul e să fie deschis să primească aceste sfaturi și să le urmeze. Mi-a plăcut s-aud că e ok să nu-ți fie teamă în această perioadă, să fii deconectat de la realitate și să nu fii panicat. Aplic aceste principii de la începutul pandemiei și vă mărturisesc sincer că mi-au făcut tare bine. În ochii unora, această detașare poate părea de neînțeles, însă atât timp cât nouă ne face bine, ce contează ce zic alții? Detașarea nu e similară cu nepăsarea, ci e ca un scut care ne protejează psihicul și e vorba de alegerea fiecăruia dacă vrea sau nu să-și facă singur rău, să tragă ponoasele mai apoi…

                 Urmăresc aparițiile neurochirurgului Vlad Ciurea de ceva vreme și mereu mai învăț câte ceva din ceea ce transmite cu atâta blândețe. Inclusiv în acest podcast, neurochirugul Vlad Ciurea spune că a avut o intervenție cu o zi înainte și i-a promis pacientei că va fi lângă ea când se va trezi. Așa a fost. E incredibil cum reușește Vlad Ciurea să te facă pe tine, auditoriu, să sorbi de-a dreptul fiecare cuvânt… are o gândire limpede și punctează perfect și obiectiv pe fiecare subiect în parte. De exemplu, referindu-se la conflictele care apar din cauza opiniilor diferite, neurochirurgul spune că e firesc ca într-o societate să existe diferențe de opinie. E crezul fiecăruia, un crez la care au dreptul, mai ales că, așa cum explică Vlad Ciurea, românilor li s-a pus pumnul în gură și li s-a dictat ce să facă zeci de ani și deodată s-au trezit că au voie să facă și să spună orice.

„Conflictele nu duc la nimic bun. Conflictele duc la pierderea celulelor nervoase. S-a demonstrat științific că putem trăi 300 de ani (…), dar nu trăim atât pentru că ne certăm, ne enervăm. Toate aceste stări conflictuale, scandalurile, furia, agresivitatea… toate duc la pierderea celulelor nervoase. La fel se întâmplă și în cazul celor care nu dorm noaptea, au coșmaruri, se gândesc la ceea ce au făcut peste zi și ce vor face mâine (…) să fim pozitivi și optimiști!”, explică neurochirurgul Vlad Ciurea.

                   Vă las pe voi să ascultați podcastul. Îl găsiți în linkul atașat mai jos, însă înainte de a încheia, las și „sfaturile pentru un trai calm” în vremuri tulburi și în general, de fapt, idei pe care ar trebui să le punem în aplicare pentru binele nostru. Repet, detașat nu înseamnă nepăsător!

  • evitați știrile care vă incarcă negativ. Acestea au rolul de a induce atacuri de panică. Panica plecată din creier dezechilibrează întreg organismul, nu duce la nimic bun. Încercați pe toate căile să duceți o viață liniștită și să luați informațiile corecte la finalul zilei, dar nu sub forma știrilor agresive („eu nu dau drumul la breaking news”) și nu tremurați la primul val care vine asupra oamenilor.
  • continuați să vă mențineți un stil de viață corect, echilibrat și normal, cu un ritm firesc;
  • beți multă apă și încercați să aveți o alimentația corectă;
  • continuați activitatea intelectuală curentă (antrenați-vă creierul; acesta e un sfat pe care l-am auzit inclusiv de la medicii psihiatri, care spun că e nevoie să oferim creierului activități și preocupări care-l țin în alertă, mai ales după o anumită vârstă, asta pentru a evita tot felul de boli psihice).

 

 

sursa foto reprezentativă: adevarul.ro

 

Author