M-aș bucura să știu că și tu mergi la psiholog!

M-aș bucura să știu că și tu mergi la psiholog!

               

             „Uite, mă grăbesc să ajung la terapie!”, e răspunsul pe care-l dau unor prieteni cu care m-am întâlnit pur întâplător. Ochi mari, mirare, ezitare… cumva ca și cum ar fi înghițit în sec înainte să întrebe „ai probleme?”. „Nu!”, răspund cât se poate de calm. A fost un răspuns sincer, în concordanță cu prezentul, căci de avut, da, am avut probleme: de descoperire, de frământări diverse, de griji care pentru unii ar părea puerile, dar pe mine mă agitau. „Mai bine îmi dai mie banii aceia și te tratez eu cât vrei, te ascult!”. Mulțumesc, pas… mai degrabă te-aș asculta eu pe tine. E curios că nu spunem nimic când auzim că mergem la salon, de exemplu, dar ne mirăm că cineva merge la psiholog. Păi… dacă-l vedem neîngrijit fizic, îi atragem atenția, dar dacă-l vedem neîngrijit sufletește, de ce nu-i spunem nimic? Totul pornește de la psihic, iar dacă am un oarecare regret, acela e că n-am mers de mai din timp, sigur că multe dintre amintirile din propria viață ar fi arătat diferit. Însă mai cred că totul se întâmplă fix când ești pregătit să se întâmple, deci, e ok. ce te-nvață terapia? Să nu-ți mai fie teamă, în primul rând. Să ai curaj să exprimi sentimente, trăiri, emoții, fără temeri, ci doar pentru că așa simți. Te-nvață să fii și vulnerabil atunci când trebuie, fără a te simți slab. Și te mai învață cum să tratezi totul cu iubire, singurul sentiment sincer și necondiționat care chiar contează.

                   Am mai povestit eu despre întâlnirea mea cu canapeaua roșie și Ștefania. Despre descoperirea deplină de anul trecut, am vorbit și despre asta aici https://insociety.ro/lifestyle/regasirea-sinelui-poate-cea-mai-grea-cautare-din-viata/ .Dar despre faptul că am ajuns să zâmbesc ironic, da sincer în același timp, celor care se miră că aleg să fac terapie, n-am povestit… Nu fumez, nu beau alcool, nu mă droghez, deci, n-am vicii. Cum alții cumpără țigări sau alcool, eu prefer să-mi pun banii deopate pentru orele de psihoterapie. Cumva, viciul meu sunt eu. Investesc în propriul meu confort psihic, căci, dacă nu v-ați dat seama până acum, dacă nu suntem bine cu noi înșine, nimic nu funcționează! Așa că fiecare își investește banii în propriile priorități: eu aleg să merg la psiholog și aș face o întreagă pledoarie, din postura de pacient, pentru a încerca și voi să mergeți de câteva ori. Dar cel mai important e să găsiți acel psiholog cu care să rezonați, în fața căruia să nu aveți rezerve în a vă deschide complet. Adică să găsiți acel om în fața căruia nu vă e teamă să vă expuneți vulnerabilitățile pe care le mascați în fața lumii. Vă asigur că veți fi alți oameni!

                  Investim lunar bani în coafor, remodelare corporală, alimentație care mai de care mai sănătoasă, servicii de cosmetică, ieșim în oraș, dar nu ne gândim să trecem pe lista de activități constante și psihoterapia. Iar scuza cu  „nu am bani pentru psiholog” nu prea mai ține, din moment ce găsești bani pentru alte și alte lucruri.Ne credem puternici pentru că așa ne vrea societatea chipurile, dar când avem o problemă, cumva societatea sare imediat să ne și ajute? Lăsăm deoparte acea mână de oameni care-ți sunt alături în permanență și ne gândim fix la restul aceia care se înadrează perfect la categoria „ce-o să zică lumea?”. Dar de ce-ți pasă de ce spun fix cei care habar n-au nimic despre tine, care oricum ar trebui să lucreze mai ales la propria asumare și acceptare înainte de a cere altora să fie în acord cu ei? Îți pasă pentru că de mici am fost crescuți în ideea „să nu mă faci de rușine!”, dar de ce ai face pe cineva de rușine dacă îți asumi ceea ce faci și e propria alegere?

                     Când a fost ultima dată când v-ați agățat de felul în care altă persoană alege să aibă alt comportament decât cel e care-l ai tu, considerând că nu e în regulă? În regulă, raportat la ce? Nu e nimic în neregulă, suntem doar diferiți și e firesc să gândim și să acționăm diferit, atâta vreme cât ne și asumăm! Dar nu despre asta am vrut să povestesc… în experiența mea cu psihologul, de-a lungul anilor am învățat extrem de multe. Am învățat, în primul rând, să nu judec mai ales în acele chestiuni în care, înainte de a le înțelege, gândeam ca „turma”. Doamne, cât de eronat mai gândim uneori și cu câtă ușurință reușim să punem presiune pe alții doar pentru a avea satisfacția că i-am convins să fie de acord cu noi. Am ajuns în punctul în care rar mai dezbat pentru că e o risipă de energie fantastică pe care mai bine o canalizezi în altă direcție… deci, ASUMARE și ACCEPTARE!

                       Trăim într-o societate plină de prejudecăți, iar eu, acum, n-am să pozez în acea persoană care dintotdeauna a fost atât de zen, cum îmi place mie să-mi spun, cu o atitudine atât de „je m’en fiche”. Nici pe departe. Sincer? Am un an de când trăiesc atât de fain, iar asta e doar pentru că am reușit să intru până în adâncul sufletului meu pentru a-mi răspunde la cele mai temătoare întrebări. Știu totul despre mine, dar acest totul a venit după ani în care am refuzat inconștient să găsesc calea spre starea de spirit care mă definește cu adevărat și la care n-a renunța pentru nimic în lume pentru că știu cât de anevoios mi-a fost acest drum.


                  În ultimii ani, psihologii au început să fie tot mai căutați. Recunosc, nici eu nu înțelegeam de ce ar fi oportun să mergi la psiholog. Negarea unei probleme e primul semn că ar trebui să apelezi la consiliere. Mi-amintesc cum, în liceu, era un psiholog al școlii la care mulți se duceau doar pentru a avea motiv de a chiuli de la anumite ore. Pe-atunci, chiar nu îmi închipuiam care i-ar fi rostul și cu ce te-ar putea ajuta, în mintea mea fiind ideea că oricum „duce mai departe vorba”. Prostuță, știu, dar e bine că m-am redresat între timp. :)))) Mereu mi-am zis că pentru a fi ascultat și pentru sfaturi există familia și prietenii, însă diferența pe care o face psihologul e că îți spune obiectiv totul, nu ceea ce vrei să auzi. Iar personal, de multe ori m-am dus cu crezul că nu e ok ceea ce gândesc, așteptând să mi se spună să fac altfel și… șoc!!! Dragilor, ideea e că nu trebuie să mai puneți la îndoială capacitățile unui psiholog. Așa cum nu puneți la îndoială medicul, așa e și cu psihologul. Să nu uităm că psihologii nu s-au format ca speakerii motivaționali, ei chiar au studiat. Altfel spus, când credem că toți știm să dăm sfaturi, unii chiar au muncit ani de zile pentru a face asta!
                      Și pentru a nu mai zăbovi prea mult, chiar vă îndemn să mergeți măcar din pură curiozitate la un psiholog. Vă veți convinge singuri de efectele benefice. Tehnicile cu care se lucrează nu înseamnă doar vorbă și atât, dar vă las să descoperiți… mai are rost să spun chiar răspicat că „da, merg la psiholog!”?

sursa foto: pinterest.com