Dragi părinți, dragi profesori, dragi educatori,

Mă poate ajuta cineva să recuperez întrebarea?
Cred că Tudor Chirilă este cel care a adresat-o.
– Spune tu: care este cea mai mare problemă pe care o au tinerii de astăzi?
Iar concurenta a răspuns cu un singur cuvânt:
– Anxietatea.
Iar tinerii „din ziua de astăzi” sunt produsul nostru: părinți, profesori, educatori, oricât am arunca pisica moartă peste gard.

*
                „Este suficientă o singură generație de părinți care să-și iubească copiii, pentru ca lucrurile să se schimbe radical”, spunea un om mare, provocându-mi un anumit disconfort. Pentru că problema nu-i că generațiile nu și-ar fi iubit copiii, nici vorbă de asta, dimpotrivă! Problema e că aceste generații au însemnat, de fapt, oameni care n-au avut habar cum să se iubească pe ei înșiși, așa încât cum ar fi putut ști cum să-i iubească pe alții, fie ei și proprii lor copii?! Așa că i-au iubit dintr-o știință de a face lucrurile bazată pe frică – și, pentru că „orice copil este dator să-și depășească părinții”, generațiile prezentului întrec orice așteptări la capitolul „Frică!”.
„Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”, așa că satul nostru, adică părinții, învățătorii, educatorii prezentului, a reușit să crească acești copii a căror problemă cea mai mare este anxietatea.

*
              Vârste din ce în ce mai fragede la care consumă droguri și alcool. Un număr din ce în ce mai mare de consumatori în rândul copiilor și adolescenților. De la ce credeți că li se trage?!
Concurenta de la Vocea României a răspuns la asta. Anxietatea. Frica de viață și de tot ce aduce ea.

*
               Îmi amintesc un caz, din practica mea, de terapeut. O mamă care și-a adus copilul, adolescent, la terapie. Și nu a durat prea mult până să-mi dau seama că scopul pentru care l-a adus era ca să-l ajut pe copil să reziste în continuare la tratamentul la care îl supunea ea! Din păcare, nu a fost singura ocazie în care am realizat că singura soluție este să fac apel la înțelepciune și la răbdare nu de la părinți, ci… de la copil! Și să ceri, de la un copil de 12-13-14 ani, să aibă răbdare până când va putea pleca de acasă, doar pentru că părintele emite pretenții nerealiste, ia decizii și aplică pedepse injuste și comite greșeli poate de nevindecat, este oricum vrem s-o numim, numai iubire nu…

Tablou „Fear is over”, semnat Attila Tar, sursa foto: https://www.saatchiart.com/art/Painting-Fear-is-Over/1002914/7651705/view

*
             Mulți dintre noi considerăm, pe bună dreptate, că școala nu ne învață ce ne trebuie cu adevărat în viață. Dar asta n-ar fi deloc o problemă, dacă părinții ar ști lucrurile astea; și dacă și profesorii și educatorii le-ar ști. Copiii își însușesc nu prea mult din ce le predicăm, ci integrează ce suntem și cum procedăm. Și ce pretenții, oare, avem cu adevărat dreptul să ridicăm?!

Cum ne puteam aștepta să ne asculte și să ne urmeze sfaturile sau poruncile când, procedând ca noi, ar însemna să ajungă ca noi? Când viața pe care noi înșine o trăim nu este un ideal nici măcar pentru noi, darămite pentru ei? Intențiile noastre sunt bune, fără urmă de dubiu. Dar oare cine, aflat la început de drum, își poate dori să ajungă să muncească până la epuizare? Să tragă la jug și să nu-i rămână nici timp, nici resurse interioare pentru joc, pentru interacțiuni sociale, pentru pasiuni, pentru bucurie?

Chiar credeți că-și poate dori vreun copil să ajungă stresat, îngrijorat, copleșit, timorat, absent, nesigur, panicard, obosit, epuizat, conflictual, nemulțumit de sine, nervos… – adică așa cum suntem noi?
Nu-și dorește nimeni să ajungă în felul acesta și nici nu este de dorit nimănui!

Așa că, atunci când noi le spunem „fă așa și fii așa”, cel mai sănătos lucru pe care îl pot ei face – este să refuze să se conformeze. Fac exact opusul a ce le spunem noi, întinzându-ne nervii la maximum? Ce-ar fi să le spunem, măcar în gând: „Bravo, copii! Minunat! Poate doar așa să aveți șansa să ajungeți altfel și altundeva decât noi!”

*
                Dacă ne-am crește și ne-am educa copiii fiind acele modele demne de urmat, ce altă teorie, acasă sau la școală, ar mai fi necesară?!

*
                Dar, până acolo, mai avem…
Până acolo, școala vieții ne este necesară tuturor.

*
Pentru părinții, educatorii și profesorii interesați să ajungă modelul acela, de admirat, de dorit și de îmbrățișat, din ianuarie 2023 dau drumul cursurilor online „Masterat la Școala Vieții”.

 

***un articol semnat de Cristina H. B. Docan***

Author