„Dragă Cristina,
Am fost mereu considerată o femeie PUTERNICĂ. În special de către cei care mă cunosc și, uneori, de către mine. Am lucrat în timpul facultății pentru a avea un trai mai bun. Am terminat facultate, master. Nu am reușit să mă angajez în domeniul pe care l-am studiat. Am acceptat un job destul de rău plătit pentru a mă putea întreține, pentru a mă putea dezvolta profesional și financiar. În câțiva ani am reușit să mă ‹‹ridic›› puțin, dar nu suficient încât să mă simt mulțumită. Mereu mi-am dorit să ajung cât mai sus pentru a încerca să formez o familie și pentru a-mi ajuta părinții. Acum un an, la vârsta de 30 de ani, am întâlnit un bărbat și în câteva zile am decis să plec în Belgia, unde este el stabilit. Totul părea foarte simplu la început, însă acolo a trebuit să mă angajez în domeniul curățeniei pentru a nu deveni o femeie întreținută. Am avut 6-7 luni în care plângeam în fiecare zi deoarece eu nu asta mi-am dorit de la viață, nu pentru asta am făcut atâtea sacrificii în ultimii 10 ani… Au fost destule momente în care, pur și simplu, nu îmi mai vedeam rostul vieții… nu îmi doream decât să dispar, să ‹‹mă evapor››, să nu mai exist. Nu este și nu a fost vorba niciun moment despre rușine. Mereu am respectat orice fel de meserie. Este vorba despre REGRES. Regresul meu profesional. Nici acum nu mi-am revenit, însă cred că am învățat să trăiesc cu asta… Așa, fără să pot fi fericită complet, acceptând situația, sperând că mă voi redresa după ce voi învăța limba flamandă, limba țării în care trăiesc acum (și care îmi și place). Însă este destul de greu. Nu mai reușesc să găsesc în mine latura puternică… Nu știu dacă e depresie sau nu, dar aș vrea să îmi recapăt încrederea în mine, vivacitatea… Aș vrea să fiu ‹‹eu›› din nou!”, Iustina
Răspuns Cristina H.B.Docan, consilier intuitiv
Dragă Iustina,
Aș vrea să știi că sunt bucuroasă că îți răspund și că o fac cu foarte multă căldură! Simt să precizez asta întrucât mesajul meu va conține suficient de multe detalii „tehnice”, cât să poată părea că îți vorbesc doar din minte și nu și din inimă, precum o fac. Îți mulțumesc pentru amănuntele oferite, ele sunt extrem de prețioase, căci fac diferența în conturarea așa-zisului „diagnostic”. Și, ca în orice alt domeniu, contează enorm să putem diagnostica bine ca să știm ce măsuri trebuie luate. Totuși, uitându-mă la parcursul vieții tale de adult, înclin să cred că relatarea ar fi trebuit să acopere și perioada de dinainte– mai precis, de la momentul la care copilul care ai fost a tras o anumită concluzie despre el însuși, concluzie ce avea să scrie din umbră scenariul vieții care a urmat. Dă-mi voie să mă explic. Populăm cu toții o bucățică de univers care cade sub incidența legii cauzei și efectului. De aceea, tot ce se manifestă în jurul nostru, dar și experiențele prin care noi înșine trecem, reprezintă consecințe ale unor cauze cât se poate de precise. În timp, eu am dobândit această abilitate: ca, uitându-mă la efecte, să pot intui cauzele care le-au generat. Și este imperios necesar să putem identifica aceste cauze în oricare situație problematică, întrucât doar acționând asupra acestora vom putea obține alt rezultat!
În situația pe care mi-o prezinți, faptul că, în toți acești ani și în niciuna dintre țările în care ai trăit, viața profesională nu a reușit să se alinieze la imaginea de femeie puternică pe care ai creat-o ar putea indica faptul că, deși raționalul ți-a fost populat de percepții pozitive, sănătoase, în schimb, în etajul subconștientului minții există sădită măcar o convingere despre tine însăți din celălalt capăt de spectru: nesănătoasă, autosabotoare, autolimitativă. Iar acea convingere creează realitatea indezirabilă pe care o trăiești! Sunt convinsă că nu-ți transmit numai noutăți. Informația aceasta circulă pe foarte multe canale, astfel încât, într-un fel sau altul, oamenii au aflat că viața ne este creionată de către convingerile pe care le avem. Nu există ceva ce să putem numi „realitate obiectivă”. Lucrurile nu sunt bătute în cuie într-un fel anume încât toată lumea să trăiască în acel unic fel. Dimpotrivă, fiecare dintre noi experimentează o anumită fațetă a realității– și anume, aceea dintre ele pe care o creează prin intermediul convingerilor sale. Realitatea este, așadar, subiectivă și creată de fiecare în parte dintre noi.
Problema vine din aceea că multe persoane încă nu au aflat că nu gândurile pe care le rulăm în planul conștient sunt cele care creionează respectiva realitate! Poți folosi afirmații pozitive ani de-a rândul, poți chiar fi de la natură un om pozitiv și optimist, dar dacă, la nivel subconștient, există sădită de timpuriu o convingere de tipul „Nu sunt destul de bun!”, „Nu merit!”, „Nu sunt valoros!”, aceea va fi convingerea care va construi realitatea! Experiențele prin care va trece o persoană virusată cu o astfel de convingere vor veni să îi oglindească și să îi confirme ceea ce crede în subconștient și nu în planul rațional. Despre această stare de lucruri mai trebuie precizate două aspect:
• Primul: că există destule șanse ca, în copilărie, inclusiv tu să fi îmbrățișat o convingere de acest tip, din cauza modului în care ai fost crescută și educată, întrucât mai toți am fost educați cam în același fel, după un model caracteristic perioadei istorice în care au trăit părinții noști, caracterizat de critică și de comparație. Clasica atitudine „De ce colega ta de banca a putut lua zece, dar tu doar nouă plus?” i-a determinat pe mulți dintre noi să concluzioneze că nu sunt destul de buni, iar consecințele se văd, la unii- în planul financiar, la alții- în planul amoros, la alții- în cel profesional, la alții chiar în toate la un loc!
• Celălalt aspect important este că eliminarea din subconștient a convingerilor autosabotoare se realizează mai greu sau chiar deloc prin afirmații sau gândire pozitivă. Acest demers are nevoie să fie făcut prin intermediul unor instrumente de lucru cu sinele, capabile să opereze schimbări la acel nivel al minţii– iar căutarea ieșirii din situaţia ta, Iustina, exact asta ar trebui să vizeze, în primul rând! În al doilea rând, te vei bucura să afli (ca să știi ce să nu mai faci) că, în perioadele de stres emoţional accentuat, cei mai mulți dintre noi comitem următoarea greșeală: încercăm să evităm durerea de a simţi emoțiile acelea negative, fugind de ele în orice fel posibil. „Nu îmi doream decât să dispar, să mă evapor, să nu mai exist”, mărturisești tu. Desigur că strategia este de înțeles, dar, din păcate, consecința ei își pune și ea amprenta asupra a ceea ce trăiești! Pentru a putea crea viața pe care ne-o dorim, noi ar trebui ca, dimpotrivă, să fim și să ne simțim cât mai bine împământați, cât mai prezenți în propriul nostru corp, cât mai centrați. Să simțim cine suntem, să ne simțim vii, plini de entuziasm și de vitalitate… Ca să creăm experiențe pământene, ca să creăm și să transformăm materie trebuie să fim prezenți în propriul nostru corp- adică exact acolo unde nu suntem, când fugim de ceea ce simțim! De aceea, schimbarea calităţii experinţei tale de viaţă are nevoie să includă și etapa de înlăturare a acelui bagaj emoțional negativ care te face să eviţi prezența în propriul tău corp. Și sigur că oamenii au tot felul de alte priotități; și că mai suntem și puțin comozi, și devotați obișnuințelor deja create… Dar știind ce schimbări spectaculoase, în bine, pot avea loc în viața unui om care se ocupă de chestiunile semnalate, te încurajez cât pot de mult să-ți regândești acele priorități în așa fel încât să te ocupi inclusiv de rezolvarea acestui aspect. Cu atât mai mult cu cât înlăturarea bagajului de sentimente și de emoții indezirabile (cum ar fi: nemulțumirea, teama că viața nu are sens și rost, descurajarea, dezamăgirea, resemnarea, îndoiala de sine etc) va conduce și la elevarea frecvenței de vibrație a energiei care ești, astfel încât, vei putea intersecta experiențe de o mai bună calitate, corespunzătoare noului tău nivel energetic și, implicit, năzuințelor și alegerilor tale!
Cât despre ultima mea considerație… Aș vrea să o iei nu ca pe o recomandare, ci, eventual, ca pe un subiect de meditație: nu ți se pare și ție că timpul femeilor puternice a cam trecut? Când spun asta, mă uit inclusiv la reprezentantele femeilor puternice din spațiul public de la noi. Ai observat că și ele au făcut un pas înapoi, reconsiderându-și atitudinea și modul de manifestare? Părerea mea este că, în cele din urmă, „raportul de forțe” se va inversa, astfel încât femeile vor fi cele care vor cârmui lumea în care trăim. Dar am convingerea fermă că o vom face cu atributele feminității și nu cu cele ale puterii, așa cum știm noi conceptul de „putere” actual. Înclin să cred că acele perioade din viață în care nouă, femeilor, ne este refuzat accesul la putere sunt, de fapt, cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla! Ele constituie intervale de timp în care ne putem dezvăța de a mai fi puternice după vechiul tipar, al tancurilor rusești, și în care putem redescoperi capacitatea de a realiza lucruri mărețe și de a fi împlinite și fericite dintr-un loc al ușurinței de a da voie lucrurilor să se întâmple la momentul și în modul perfect potrivit, de a înainta printre obstacolele vieții cu încredere și cu grație, de a ne orienta cu ajutorul intuiției, de a primi ghidarea cea mai clară posibilă prin intermediul inspirației, de a ne situa la magica intersecție a sincronicităților… Unora dintre noi, cel mai probabil o astfel de posibilitate li se pare utopie, în vreme ce altele deja o trăiesc! Tu ce părere ai de o variantă de existență ca aceasta?
sursa foto: clickpentrufemei.ro
