Povestesc din propria experiență, fără a avea pretenția că e adevăr absolut sau că-s vreo pricepută. Nici pe departe. Ba chiar n-am făcut asta niciodată până anul trecut, când oricum le-am trecut într-un caiet mai mult ca să fie scrise decât să mă gândesc dacă le voi îndeplini sau nu. Dacă s-a schimbat ceva? N-aș putea spune. Dacă m-am simțit mai bine? Tot nu știu. În schimb, știu că atunci când trec pe hârtie câteva obiective, trebuie neapărat să trec lucruri care cu adevărat depind de mine.

                         „Dream big or go home!”, e o vorbă care-mi place tare mult. OK, dar până în care punct? Că dacă noi n-avem nu știu îndemânări pentru anumite chestiuni pe care ni le dorim, degeaba facem noi pe dracu-n paișpe și „dream big”. Așadar, hai să facem acest dream big mai aproape de realitate. Și să înțelegem, să acceptăm că unele lucruri nu se întâmplă peste noapte, că e nevoie de implicare, răbdare, investiție în dezvoltarea proprie și-abia apoi acțiune. Calea scurtă e succes pur întâmplător pentru cei care o aleg. Așa am observat eu. Așadar:

Fii sincer și notează obiective realiste. Obiectivele sunt ale tale, nu ale altora!

                               Uitându-mă pe ceea ce mi-am propus anul trecut și ce am reușit, văd că procentajul e pe undeva la 70%. Nu-i rău, mai ales că la restul e trecut cu parțial realizat. Și asta doar dintr-un simplu motiv: am trecut chestii realiste, lucruri mărunte pentru unii, însă pentru mine au fost pași de furnică. Și nu, n-am devenit obsedată să citesc zi de zi acea listă, dimpotrivă. Am făcut taman pe dos și m-am uitat prima dată în vară. Și acum.

                                Nu, n-am reușit să ajung în trei țări noi, dar am ajuns în țări în care am mai fost, dar am văzut altceva. Nu, n-am reușit să-mi dublez suma din cont, dar pe de altă parte, eu am avut jumătate de an în care am vrut să mă odihnesc și să-mi fac ordine în proiecte. Și am și fost plecată des. Nu, nu mi-am schimbat mașina, dar doar pentru că a învins raționalul din mintea mea și am dat deoparte emoționalul. Însă toate acele puncte pe care le-am îndeplinit, le-am îndeplinit firesc…

Trăiește în prezent și nu deveni obsedat de obiective.

                                  Lasă totul să curgă în mod obișnuit, așa cum trebuie. Oricât de mult ne-am chinui să credem că stă în puterea noastră să facem lucruri, sunt situații în care destinul sau o forță mai tare ca noi are ultimul cuvânt. ACCEPTĂ! Da, acceptă totul așa cum vine, fără să pui presiune pe tine și fără să crezi că vine sfârșitul lumii dacă nu faci nu știu ce lucru. Nu vine, stai liniștit, și chiar există timp pentru toate.

                              Controlezi doar clipa de ACUM. Mâine e incert pentru oricare dintre noi. Chiar dacă devine ușor clișeică treaba asta, chiar așa e… nu știm ce va fi mâine. Ieri oricum nu mai poate fi schimbat, ci doar îmbunătățit poate prin acțiunile de azi. Dar cam atât… în schimb, acum e acum și de noi depinde să facem ceea ce credem că trebuie făcut.

Notează-ți obiectivele, dar acționează!

                           Să nu crezi că se întâmplă ceva dacă nu faci nimic. Ce simplu ar fi să fie suficient doar să scrii treburile astea undeva și… poc! Magie! Numai că nu e așa. Îți propui ceva, dar trebuie să faci pași în direcția aceea. Știu că ai impresia că e suficient să transmiți Universului nu știu ce mesaj, dar chiar crezi că e suficient? E ca în faza aia cu biletul și câștigul la loto: unul îi tot cere lui Dumnezeu să îl ajute să câștige la loto. Și vine de câteva ori cu aceeași rugăminte. Și la un moment dat îi răspune o voce „dar ia și tu un bilet mai întâi!”. Simplu, nu?

Pune accent doar pe acele obiective care chiar depind de tine.

                          Asta e o chestie care-mi amintește de o noapte despre care psihologul mi-a zis că a fost un atac de panică. Vântul bătea puternic. Eu auzeam vâjâit, îmi imaginam că acoperișul blocului va fi smuls, va cădea pe mașină. Service, cheltuieli și toate cele. Și-atunci… mi s-a dat un exercițiu pe care îl pot repeta ori de câte ori cred că e ceva în neregulă: „ai vreo putere asupra acelui lucru?”, e doar una dintre întrebări. Și dacă e da, vezi ce poți să faci. Dar dacă răspunsul e nu, lasă lucrurile să vină așa cum vin. Acceptă. E tot ceea ce poți să faci. Chiar sunt situații care nu depind de tine. Nu trebuie să te înfurii. Trebuie doar să accepți.

Lasă deoparte obiectivele care țin de lucruri materiale, nu uita să te treci pe tine ca prim obiectiv!

                            Oh, de-ar înțelege cât mai multă lume treaba asta… viața nu e despre „a avea”, ci despre „a fi”. Iarăși un clișeu folosit peste măsură, însă poate începem să-l aplicăm. Cu cât ești mai disperat să ai, cu atât nu vei avea. Pentru că mintea ta nu e odihnită, tu nu ești relaxat. Și când nu ești relaxat, n-ai cum să iei deciziile potrivite.

                               Trece acolo că vrei să înveți ceva nou, că vrei faci un curs de dezvoltare personală sau că pur și simplu vrei să te relaxezi mai mult. Nu e de condamnat. E chiar ideal. Sigur, când vezi în jurul tău atâta goană, te gândești cum ai putea să te pui tu pe pauză. Poți. Dacă vrei, poți. Și nu faci nimic greșit. Și nu, nu e o rușine să zici că ai timp pentru tine.

Fii onest tu cu tine- ai tot ce îți trebuie ca să îți îndeplinești toate obiectivele?

                               Dacă trișezi, o faci cu tine. Nu te ajută. Din contră, s-ar putea să te frustreze. E ca în acele cv-uri în care tu treci că știi chineză, însă tot ce știi e unde-i situată țara și câteva chestii generale. Nu e deloc o opțiune să te minți pe tine. Bine, ideal ar fi să nu îi minți nici pe ceilalți, dar asta-i altă discuție. Așadar, fii convins că ai tot ce-ți trebuie ca să bifezi acele obective.

Less is more!

                              Un principiu împrumutat din fashion, care se aplică perfect și aici. Da, nu e nevoie să treci zeci de obiective. Nu e întrecere. Nu te ajută. Trece fix câte simți, fără să te gândești că nu sunt suficiente. Poți să completezi pe parcurs, nu te ceartă nimeni.

Fă-ți un obiectiv din a fi recunoscător în fiecare zi.

                              Am scris de ce recunoștința este cel mai ieftin medicament. Fii recunoscător pentru tot ce ți se întâmplă. Bun sau rău, e parte din tine. Viața nu e făcută doar din lucruri pozitive. Viața vine la pachet și cu încercări, suferință și durere. Și pentru acele lucruri trebuie să fim recunoscători. Vin cu lecții. Lecții care dor, știu, însă care ne vor forma pentru mai târziu.

Nu se întâmplă nimic dacă nu îți îndeplinești obiectivele sau dacă totul se întâmplă altfel.

                           Chiar așa, ia și te gândește cu flexibilitate la tot. În definitiv, nu suntem statici, e firesc să apară neprevăzutul. Apoi, nu e obligatoriu să îți faci bilanțul și nici să-ți setezi obiective. Dacă simți, faci. Și crede-mă că se vede când faci ceva doar pentru că trebuie și nu pentru că așa simți.
Scopul e să fii conectat, să fii în starea care trebuie. Să conștientizezi ceea ce scrii, nu să scrii ceva mecanic și atât. De-abia atunci apar rezultatele. Cam cum e și cu recunoștința. Și încă un lucru… aș fi putut scrie că e vorba despre obiectivele pe noul an, însă ghici ce, putem să ne setăm obiective oricând. Asta ține doar de noi, de al nostru moment „acum”, nu de o chestie generală și care se aplică la toată lumea.

sursa foto reprezentativă: freepick.com