Odată cu perioada de izolare pe care suntem obligați să o respectăm, totul s-a schimbat: petrecem mai mult timp în fața dispozitivelor media, iar acest fapt, pe termen lung, dacă n-avem grijă de ochi, s-ar putea să ne facă să ne pară rău, mai ales în cazul celor care, până acum, nu-și desfășurau activitatea prea mult în online și nu sunt obișnuiți cu noile condiții. Suntem printre cei care lucrau mult și înainte în online, dar acum, parcă ochii ne sunt și mai obosiți, simțim că ochelarii „nu mai față”, iar o stare de disconfort crescută este, poate, și din cauza stresului și acomodării cu noile condiții de trai și muncă.

 

Profitând de sfaturile pe care prietenii de la Platinum Optic le-au primit de la dr. Filip Mihai-Andrei, medic specialist oftalmologie, dăm mai departe câteva informații care vă vor fi de folos în această perioadă, cu siguranță. Pentru că… sharing is caring. 😉 Astfel, pornind de la ideea că atunci când stăm prea mult în fața TV-ului sau monitorului sau privim ecranul telefonului uităm să clipim, dr. Filip Mihai Andrei spune că „acest mecanism are un rol esențial în sănătatea oculară, el contribuind în menținerea barierei naturale de protecție a ochiului (filmul lacrimal). De aceea, este important să ne impunem permanent să clipim, și eventual, după 20 de minute de privit la monitor, să luăm o pauză pentru a clipi ușor și complet de 10 ori, ca și cum am fi pe punctul de a adormi”.

 

Iată câteva sfaturi pe care le oferă dr. Filip Mihai-Andrei:

  • ?????ț? ????????? „?? ???”

Poziția la masa de lucru și aranjarea monitorului sunt deosebit de importante pentru a face față cu bine unei „înfruntări prelugite privitor- monitor”. În primul rând, monitorul trebuie situat în fața ta (nu lateral), la o distanță aproximativ egală cu lungimea brațului întins, fiind de preferat ca nivelul acestuia să fie la 10-15 grade sub nivelul ochilor. O astfel de așezare a mesei de lucru permite un confort general ridicat și o micșorare a fantei palpebrale,  ajutând la prevenirea dezvoltării unui sindrom de ochi uscat.

  • ???? ???? / ????? ????

Strălucirea obosește. Reduceți strălucirea și reflexele nedorite. Pentru realizarea acestui deziderat, pot fi utilizate ecrane speciale antireflex, schimbarea fundalului din spatele monitorului (din unul alb în unul cu o culoare închisă- ce ar reflecta mai puțin lumina. Spre exemplu, Facebook oferă posibilitatea unui ecran negru- dark mode) și utilizarea ochelarilor cu lentile antireflex.

  • ??????????? ????????, ?????????? ș? ?????????????

Acești parametri pot fi schimbați cu ușurință de orice utilizator din setările monitorului astfel: luminozitatea să fie cât mai apropiată de cea a luminii ambientale din jurul monitorului – pe telefon poți activa cu usurinta Night Mode. Contrastul și dimensiunea textului trebuie modificate, după necesități, pentru a asigura un confort sporit în timpul citirii pe perioade lungi.

  • „??????? ????? ?? ????, ????? ??????? ???????!”

Nu trebuie aplicată întocmai, dar aflați că este recomandat ca la fiecare oră de lucru/ privit la un monitor, să faceți cel puțin 10 minute de pauză- timp  în care puteți să vă mișcați puțin brațele (pentru prevenirea durerilor din zona centurii scapulare – ceafă, umeri), de exemplu.

  • ????????? ???????????

Ajută în cazul în care filmul nostru lacrimal are de suferit și sunt folosite în principal pentru sporirea confortului ocular. Pe piață există multiple tipuri de lacrimi artificiale, dar înainte de a le cumpăra, trebuie să luați în calcul câteva aspecte simple: lacrimile artificiale fără conservanți sunt cele mai recomandate, acestea putând fi folosite ori de câte ori simțiți nevoia. În schimb, lacrimile artificiale cu conservanți nu pot fi utilizate de mai mult de 4 ori pe zi (pot da/ agrava iritația oculară). O atenție deosebită trebuie avută și cu picăturile ce „reduc roșeața oculară”, acestea putând avea un efect de agravare a sindromului de ochi uscat.

  • ??? – ???

Este recomandabil să faceți și anumite exerciții pentru relaxarea acomodației (procesul prin care ochiul iși schimbă puterea optică pentru a permite focusarea pe obiecte aflate la diferite distanțe în apropierea privitorului). Vi le voi prezenta aici pe cele mai simple:

a. Regula 20-20-20: la fiecare 20 de minute priviți timp de 20 de secunde la un obiect situat la o distanță mai mare de 6 m (20 feet).

b. Priviți un obiect situat la distanță (peste 5-6m) timp de 10-15 secunde, apoi priviți un obiect situat în apropiere, tot pentru 10-15 secunde. Repetați acest ciclu de 10 ori. Rolul acestui exercițiu este de a preveni un eventual spasm acomodativ, dat de lucrul prelungit în fața monitorului.

  •  ?????? ??? ?????ă

Reduceți lumina ambientală prea puternică. În timpul zilei, încercați să pozitionați monitorul în așa fel încât lumina zilei să nu vină din spatele lui, dar nici din fața acestuia (reflectându-se). Ideal ar fi ca lumina să vină din lateral, sau puteți folosi draperii pentru a diminua cantitatea de lumină ce vă poate obosi ochii. În timpul serii, încercați să reduceți lumina ambientală și să utilizați becuri cu lumină caldă, acestea oferind un confort sporit în cazul lucrului îndelungat. Dacă folosiți o lampă, încercați să evitați ca razele luminoase ale becului să vină direct spre ochii dumneavoastră sau să se reflecte în monitor.

  • ?????? ???????ă

Componentă a spectrului cromatic, are o lungime de undă mică și energie mare. Ea se găsește peste tot în natură, începând cu lumina soarelui și terminând cu cea emisă de monitoare. Conform studiilor, se presupune că lumina albastră în exces ar putea afecta pe termen lung sănătatea oculară și ritmul circadian al fiecăruia și poate provoca insomnii. Este demonstrat însă că, folosită cu moderație, lumina albastră stimulează vigilența, ajută memoria și funcția cognitivă și îmbunatățește starea de spirit. Pentru a ne proteja de expunerea excesivă la acest tip de lumină putem utiliza ( în special seara) atât setările monitoarelor device-urilor folosite (mai toate având în prezent un filtru ce poate fi activat pentru lumina albastră – în general, setările se găsesc în Display Properties) ,cât și ochelari cu lentile cu filtru pentru lumina albastră.

  • ????????? ????????????

După acest interval de suprasolicitare a ochilor, o consultație/ o discuție cu medicul oftalmolog poate duce la rezolvarea unor probleme pe care le credeați iremediabile (dureri de cap, vedere în ceață, vedere dublă etc.) și la recâștigarea confortului pe care îl credeați de mult timp pierdut.

Pe dr. Filip Mihai-Andrei îl găsiți aici:  https://www.facebook.com/andrei.filip.581

Despre Platinum Optic găsiți aici: www.platinumoptic.ro

sursa foto: eyemichigan.com, andrewstoneoptometry.com

Author