Mihaela Onofrei își amintește că n-a dormit câteva nopți bune înainte de a lua decizia de a renunța la norma de colaborator al Institutului de Informatică pentru a se dedica pe deplin Apollo AI Technologies. Era obișnuită cu siguranța, deci necunoscutul nu era tocmai ceva cu care să fie obișnuită. Părinții au fost șocați, iar toți ceilalți i-au spus să rămână măcar cu jumătate de normă. Numai că ea știa că n-ai cum să faci un lucru foarte bine dacă îl abordezi part-time. Asta pentru că Apollo AI Technologies nu e prima experiență antreprenorială pentru Mihaela. Absolventă a Facultății de Informatică, în urmă cu câțiva ani, când inteligența artificială era la început, s-a gândit că ar fi oportun să încerce ceva și aici. N-a mers. N-avea experiență în management și asta s-a cunoscut. A renunțat, dar n-a abandonat ideea de a avea un business în domeniu, la momentul potrivit. Și bine a făcut.
„Probabil mi-am moștenit unchii. Ei sunt antreprenori. Ei m-au încurajat din prima clipă. Când și părinții au înțeles că acesta e drumul pe care vreau să merg, m-au încurajat și ei. Le-a fost greu la început. Copilul lor, care în viață făcuse totul ca la carte, deodată a decis să se arunce în necunoscut. Doar că pentru mine, după experința din 2017, când acolo a fost pasiune, part time și cred că de fapt de asta nu a funcționat în acel moment, mi-am dat seama că dacă vreau să fac business pe bune, trebuie să iau aceasta decizie mai puțin sigură pentru viața mea cumva.”, povestește Mihaela Onofrei, fondator și CEO Apollo AI Technologies.
La Gala PIN Awards din acest an, Apollo AI Technologies a primit premiul pentru start-up-ul anului. E încă o confirmare a faptului că Mihaela și colegii fac ceea ce trebuie. Creează roboți. Roboți care au rolul să simplifice munca oamenilor. Primul chatbot creat, Diabeta, se adesează profesioniștilor din domeniul diabetologiei. Nu și-a propus să lucreze neapărat pentru domeniul medical, așa s-a întâmplat.
„Diabeta este un chatbot, primul chatbot avizat de Agenția Națională a Medicamentelor din România. Ne mândrim cu acest aspect. În cadrul acestui instrument, noi ce facem? Am colectat o bază de date cu informații publice despre diabet, pe care medicul diabetolog le folosește în practica sa zilnică. Țin să precizez că Diabeta poate fi accesată doar de către medici și farmaciști, nu e pentru publicul larg. Și în cadrul acestui chatbot, medicii au acces instant la informații din protocoale, rezumatele caracteristicilor produselor- adică acel profil mai larg pe care îl accesează. Are acces instant la ghidurile de diabet, la tot ce înseamnă medicamentație- în timp foarte scurt și cu răspunsuri și întrebări foarte precise. Problema lor era că foarte multe informații se găsesc pe multe site-uri și e greu să ai mereu acces la cea mai actualizată versiune a documentației. Și așa că noi ne ocupăm să updatăm o dată la 24 de ore tot ce înseamnă noi informații care se actualizează pe site-ul ministerului și al altor agenții. Practic, Diabeta oferă acces rapid și informații actualizate și validate de insituțiile relevante pentru domeniul lor.”, explică Mihaela Onofrei despre DIABETA- primul chatbot al companiei.
Dacă nu ți-ar spune că a fost un copil introvertit, n-ai crede. Mereu prezentă în spațiul public pentru a vorbit despre Apollo AI Technologies, Mihaela Onofrei recunoaște că a avut nevoie de terapie pentru a face față presiunii. A fost un copil mult prea cuminte, cu multe frici. A trebuit să lucreze la asta. Însă schimbarea a început cu ceva timp în urmă, când era la facultate. A început să facă voluntariat într-un ONG. Așa a cunoscut oameni, s-a implicat în proiecte și ușor-ușor n-a mai avut acea teamă de lumea exterioară.
„Eu încurajez pe oricine să facă voluntariat. Îmi încurajez inclusiv echipa să facă și alte activități. Chiar dacă nu ești plătit, câștigurile sunt altele și pe termen lung. Practic, pe primul acționar care s-a implicat în proiect l-am cunoscut prin intermediul ong-ului. Mulți alți oameni au avut un impact major în viața mea, mi-au schimbat mentalitatea și cred că implicarea în astfel de proiecte îl ajută pe orice tânăr foarte mult personal și profesional. Pre-antrenarea în cadrul unui ONG te ajută să înțelegi management și comunitatea din care faci parte, ajuți oamenii. Cred foarte mult în aceste lucruri. Plus că la facultate ești limitat la oamenii pe care îi cunoști. Într-un ONG ai acces la oameni din diferite domenii. Poți apela la ei mai târziu.”
Mihaela Onofrei reușește să se deconteze urcând pe munte. Și când citește Quo Vadis, cartea ei preferată, pe care o recitește cu la fel de mult interes în fiecare an. Când parcurge rândurile, se deconectează total. A citit-o prima dată în liceu și de atunci și i-a plăcut. I-a transmis un mesaj pe care nicio altă carte nu i l-a mai transmis. Îi stârnește o stare foarte interesantă, dar știe că aceasta e doar o percepție personală. Dacă nu citește beletristică, citește cărți de specialitate sau de dezvoltare personală. N-are neapărat o recomandare anume de făcut în materie de cărți, dar e convinsă că trebuie să citim.
„Încurajez mult partea cu cititul. Ajută. Altfel poți avea un dialog. E un aspect foarte bun. Fiecare să citească ce vrea, nu cred într-o listă anume.”, spune Mihaela.
Este pasionată de Barcelona. A locuit acolo cât timp a fost plecată cu o bursă. Acolo ar putea pleca oricând pentru a-și limpezi gândurile. Cel mai mult a fascinat-o modul în care oamenii reușesc să îmbine partea de relaxare cu munca. Oamenii sunt altfel, iar ea chiar simte nevoia de un astfel de mediu. Din călătorii, Mihaela nu-și ia doar o încărcătură pozitivă, ci și inspirația necesară pentru a fi creativă. Asta pentru că, deși n-am prea spune că există legătură între partea tehnică și creativitate, Mihaela Onofrei susține că nu e chiar așa. Când faci schema unui robot, trebuie să vizualizezi totul. De la butoane la experiența utilizatorului. De la cum funcționează la întreg procesul de marketing.
„AI-ul începe să-și facă prezența în viețile noastre de-abia acum. Cred că de prin 2020 se simte cu adevărat impactul. Acum s-au dezvoltat algoritmi avansați. Abia acum e momenul revoluției AI. Cred că se va dezvolta foarte mult. Tot mai multe domenii utilizează AI și așa este ușurată munca repetitivă a oamenilor. Cred că tehnologia AI va evolua mult în domeniul crativității. Se va duce într-o zonă, va încuraja creativitatea. Nu cred că în următorii 20 de ani, tehnologia sau AI va prelua joburile oamenilor, dar va schimba tipul de job. De exemplu, ce făceai acum 5 ani și ce faci acum. Cred că ne va face mai creativi. Sau cel putin eu așa sper.”, consideră Mihaela Onofrei.
N-a fost tocmai simplu drumul de la ideea de a dezvolta un astfel de business și până în momentul în care ai găsit finanțarea și tot ce aveai nevoie pentru a da curs ideii tale… ce a însemnat tot acest parcurs?
MIHAELA ONOFREI: Nu a fost tocmai cel mai ușor drum. Am înființat compania în 2017, împreună cu un coleg de la masterat. Voiam noi atunci să schimbăm lucrurile și să punem în practică ceea ce învățam în cadrul masteratului. Dar cred că atunci nici piața nu era așa dezvoltată. Noi vorbeam de chatboti de-abia în 2022. Și atunci a fost un mini fail. Noi aveam un chatbot capabil să răspundă în limbaj natural, era funcțional, era capabil să înțeleagă și să răspundă la o întrebare a unui utilizator și să dea un răspuns ca și cum ar fi fost un om. Doar că atunci, lipsa de experiență din punct de vedere managerial și al business-ului a dus la stoparea proiectului din acel moment. Și de-abia în 2021 am avut curaj să reiau activitatea, datorită faptului că s-au alăturat în board-ul companiei persoane care aveau deja experiență în zona de business și au știut să ne creeze o viziune mult mai clară și mai fezabilă pentru a putea ieși pe piață și pentru a lansa produsul, să dezvoltăm mai multe produse și să ne aducem clienții de care aveam nevoie. E un proces complex și încă e o provocare să găsești mereu finanțări în zona asta, asftfel încât să crești în mod natural.
Te-ai gândit vreodată cum i-ai convins pe oamenii cu care lucrezi și mai ales pe cei care au decis să investească în proiectul tău?
MIHAELA ONOFREI: Pe de-o parte, a fost inovația. Făceam niște lucruri pe care puține companii din România le făceau și concurența din zona noastră e chiar foarte mică în România. Apoi, cred că pasiunea și timpul pe care am fost dispusă să îl investesc în companie și faptul că încercăm cu toții să facem o diferență. Și ne-am adunat la masă chiar genul acesta de oameni. Chiar credem foarte mult că tehnologia este un instrument care poate fi de real ajutor pentru multe ramuri și domenii. Ceea ce facem noi este inovator și împreună putem face o diferență în rândul utilizatorilor noștri.
Având în vedere că nimic n-a fost chiar atât de simplu și ușor, ce le spui celor care au tendința de a-i asculta pe cei care promovează ideea că peste noapte poți deveni milionar, că se poate și fără muncă?
MIHAELA ONOFREI: Îmi vine să râd când aud că au devenit bogați peste noapte. Cred că trebuie să ai răbdare, lucrurile nu se întâmplă peste noapte. Sunt multe provocări pe are le ai. Mai ales în antreprenoriat. Trebuie să investești foarte mult timp în ceea ce faci. Ceea ce clădești peste noapte se prăbușește rapid și ușor. Chiar cred că răbdarea este o virtute și recunosc că inclusiv eu am avut probleme de acest fel. Că și eu făceam lucruri, dezvoltam și mă întrebam de ce nu vin 100 de clienți la ușa noastră. Lucrurile nu funcționează așa. Intervin tot felul de complicații. E bine să ai răbdare, să înțelegi că nu poți să controlezi totul și tot ce trebuie să faci este să muncești, să îți etapizezi foarte clar și să înțelegi financiar cum poți să evoluezi în diferite etape. Și scurtatul acesta al drumului nu cred că ajută pe nimeni, doar creează iluzii și frustrări. Dacă abordezi subiectul obiectiv și îți calculezi marjele cu care te poți încadra în următorul an financiar, chiar cred că te ajută să evoluezi pe bune.
Pe înțelesul nostru, al celor care nu suntem în domeniu, ce înseamnă efectiv crearea unui chatbot? Pentru că toți vedem, dar puțini înțelegem cum reușește un robot să se comporte ca un om…
MIHAELA ONOFREI: Lucrurile sunt încă limitate la gradul de înțelegere a unui robot. Cum dezvoltăm noi un chatbot? Îi oferim o bază de date, un set de informații scrise, pe baza cărora el va genera răspunsul. Prima etapă e să alegi informațiile la care vrei să-ți răspundă chatbot-ul. După care, practic, facem ceea ce numim noi – pre-adnotare. Adică încercăm să automatizăm procesul de gramatizare a textului respectiv. Începem să identifică partea de vorbire. Cam tot ce învață un școlar de clasele I-IV este antrenat să facă chatbot-ul nostru. Asta facem automat, în acest proces de pre-procesare a datelor. După care antrenăm sistemul, astfel încât să genereze răspunsuri la întrebările utilizatorului. Practic, e ca o muncă pentru un copilaș care învață să vorbească. Partea bună e că atunci când e întrebat ceva, dar nu știe să răspundă, este programat să își îmbunătățească răspunsurile în fiecare zi din momentul în care este utilizat.
De ce ați ales diabetologia ca prim domeniu în care să dezvoltați un chatbot?
MIHAELA ONOFREI: Din nou, acest domeniu ne-a ales pe noi și nu neapărat invers. Cred că a fost o alegere reciprocă. Cea mai dornică și pasionată persoană pe care am întâlnit-o în zona asta medicală, cu care noi am vorbit la început, a fost un medic diabetolog- Anca Pantea Stoian, care a crezut foate mult în idee, a spus da imediat și ne-a oferit tot suportul medical ca să putem dezvolta un astfel de produs. A fost extrem de implicată din prima zi și așa am început să activăm în domeniu.
Când ți-ai dat seama că e nevoie de un astfel de produs?
MIHAELA ONOFREI: O prevalidare a fost echipa alcătuită din board-ul științific medical care a lucrat îndeaproape cu noi. Și validarea completă a fost în momentul în care s-au înregistrat aproximativ 650 de medici în platformă, din totalul de 800 de medici diabetologi din țară. Ei adresează deja întrebări. În momentul în care mergem la congrese, vin la standurile noastre, spun că au auzit și folosesc Diabeta și chiar ne transmit idei care să facă acest instrument și mai util.
Care ar fi cele trei ingrediente pe care ar trebui să le aibă cei care vor să reușească? Ai spus de răbdare…
MIHAELA ONOFREI: Ambiție, că trebuie să îți dorești foarte mult și nu trebuie să te lași… și trebuie să găsești oamenii potriviți pentru tine. Cel puțin în domeniul meu, fără oameni, nu aș fi reușit niciodată.
Dacă tot ai adus în discuție nevoia de a întâlni oamenii potriviți, în cazul tău, care au fost acei oameni care ți-au dat motivația de care aveai nevoie?
MIHAELA ONOFREI: Profesorii cu care am lucrat în facultate: profesorul Dan Cristea, unul dintre fondatorii AI în România, care dedică mult timp în acest domeniu și investește în oamenii cu care lucrează. Alături de el e Diana Tradabăț- care e o persoană mai tânără în zona aceasta, dar foarte pasionată. Cred că lucrul cu ei m-a determinat să aleg acest domeniu, să îl înțeleg mai bine și să-mi doresc să fac asta efectiv.
Ce te-a făcut pe tine să alegi informatica, a fost cumva un vis din copilărie?
MIHAELA ONOFREI: Clasic, când eram mică, visam să fiu medic. Dar nu știu… lucrurile au mers în direcția asta pentru că întotdeauna mi-a plăcut să văd partea practică a unui lucru, să văd că ceea ce înveți poți să redai și poate fi folosit la un moment dat. Informatica oferă practic niște instrumente sau specte pe care aproape oricine poate să le folosească. Nu e doar o chestie teoretică pe care cineva poate sau nu să o citească. Dezvolți lucruri practice, care pot îmbunătăți viața unor oameni în anumite domenii sau în anumite momente ale vieții lor.
Când ai decis să urmezi Facultatea de Informatică, te-ai gândit că lucrurile vor lua așa amploare?
MIHAELA ONOFREI: Sinceră să fiu, a venit cu valul. Dar îmi și plăcea foarte mult ceea ce făceam, era materie preferată. Dar față de acum și cum se lucrează astăzi, a avansat foarte mult. Dacă la început era foarte mult scepticism, acum este deschidere indiferent de vârstă, de categorie socială. Acum, tot mai multă lume începe să vadă că ne putem folosi de instrumente care să ne ușureze viața și munca.
Dar partea cu AI-ul, când a început să prindă contur?
MIHAELA ONOFREI: Partea de AI mi s-a părut foarte interesantă în cadrul masteratului de la Facultatea de Informatică și practic de atunci am simțit că aceasta este calea mea și că asta vreau să urmez. Inițial, m-am specializat în partea academică, am lucrat la Facultatea de Informatică și la Institutul de Informatică al Academiei Române. După care am simțit că se poate mai mult, că poți să dezvolți instrumente care pot fi folosite de mai mulți utilizatori. În zona academică ești limitat la numărul de utilizatori. Trebuie să dezvolți adesea tehnologii mult prea avasate față de ceea ce e pregătit publicul să folosească. Și așa a apărut Apollo Tehnologies, compania pe care o coordonez. Ne-am gândit că putem face lucruri pe care oamenii de rând să le utilizeze cât mai bine și să aducă un plus în viețile lor.
Crezi că ar fi fost mai ușor pe ceea ce faceți voi într-un stat mai dezvoltat? Ar fi fost mai simplu să ajungi la rezultatele pe care ți le-ai setat pentru următorii 5 ani, de exemplu?
MIHAELA ONOFREI: Ne dorim să ajungem acolo. Ne dorim internaționalizarea și mai ales piața din SUA. Nu prea mai încerc să mă gândesc la lucrurile incontrolabile, la cele pe care nu poți să le influențezi. Mentalitatea mea e că dacă nu pot să schimb ceva, nu mă gândesc la el. Dacă aici a fost să înființez firma, nu mă gândesc cum ar fi fost în altă parte. Peste tot sunt avantaje și dezavantaje când pornești la drum.
Care ar fi noutățile pentru perioada următoare?
MIHAELA ONOFREI: Avem mai multe produse lansate. Încă patru alte produse, pe zona de pharma. Am dezvoltat un produs prin care procesăm toate informațiile de la medicamentele utilizate în România, pe medicină de familie și altele. Avem un produs pe HIV-SIDA și încă unul pe chirurgie oncologică. Încercăm să acoperim cât mai mult din patologiile mari din România și ne dorim să ieșim și internațional cu unul dintre produse.
Să vorbim un pic și despre proiectul cu bursele școlare, pe care vreți să-l implementați în rândul copiilor din mediile defavorizate…
MIHAELA ONOFREI: E un proiect nou, abia îl implementăm în vara aceasta. Va avea loc prima dată în luna iulie. Ne-am propus ca în primă fază- lunile iulie și august, care sunt luni de vacanță, să alcătuim o grupă de 10 liceeni pasionați de informatică, cu o situație financiară precară, dar cu multă dorință de a învăța. Vrem să le facem o școală de vară, prin care îi introducem în lumea inteligenței artificiale. Îi învățăm să programeze în acest domeniu. Vor fi și aspecte despre informatică la modul general și apoi să mergem pe o componentă specifică de inteligență artificială. Dorința a venit din dorința de a ajuta copii să înțeleagă mai bine partea practică a domeniului. Îmi doresc ca foate mulți copii să aibă aceeași oportunitate. Să vadă efectiv că din mâinile lor pot ieși niște instrumente, niște softuri care pot fi utilizate. Care chiar au o practică în lumea reală. Plus că acești copii, având o situație mai precară, e posibil să nu aibă acces la laptopuri și alte componente de care ai nevoie ca să programezi. Și suntem în discuții cu un sponsor care să îi ajute, să le ofere și astfel de echipamente, să le facem viața mai ușoară și să devină tot mai buni.
După tot acest parcurs de până acum… se poate și în România?
MIHAELA ONOFREI: Se poate. Chiar există deschidere și din partea companiilor, și a medicilor, și a colaboratorilor. Și simt mai ales în ultimul an cum vin companii înspre noi și încearcă să ne ofere sprijin pentru că e clar că nu e ușor să fie susținut un start-up în acest domeniu. Simt comunitatea ieșeană implicată de când a aflat de noi. Văd încântarea celor cu care lucrăm că văd că există și companii aici cu care pot colabora.