Cândva destinată Curții cu Juri, sala Henri Coandă din Palatul Culturii te fascinează încă din pragul ușii. Rămâi mut în fața unui albastru penetrant distribuit generos în celălalt capăt al sălii. Simetric, un dragon în jurul unei cruci apare multiplicat în diagonale, paralele inegale sub cupola unui trifoi străjuit de minți luminate… Cu aceste simboluri în minte m-am strecurat pe una dintre lateralele sălii ca să prind măcar un loc în picioare. Nu știu de ce, dar un aer religios se instalase în mine încă de la primii pași. Recunosc, mă duc la concerte doar din convingere, cu emoția împărtășirii. Căci urma să primesc…
Chiar dacă aș putea părea excesiv de patetică, prefer să fiu sinceră până la capăt și să spun că, deși îi mai văzusem pe mulți dintre instrumentiștii din Orchestra Universității Naționale de Arte „George Enescu” la alte concerte, pe holurile școlii sau pur și simplu pe stradă, m-am „setat” ca odată cu primul sunet din momentul de acordaj al instrumentelor să fiu acolo de ca și cum totul s-ar fi întâmplat în alt oraș, în altă țară, necunoscând pe nimeni! Cred că acest exercițiu mental a fost extrem de benefic pentru că în felul acesta m-am putut bucura de muzică, fără să permit minții să cadă în păcatul analizei, al criticii (nu neapărat în sensul rău al cuvântului).
Și bucurie a fost de la început și până la final!
În cele aproximativ 90 de minute, prin intermediul Orchestrei Universității Naționale de Arte „George Enescu”, condusă remarcabil de profesorul și dirijorul Bogdan Chiroșcă, m-am bucurat de frumoase întâlniri cu personaje îndrăgite din opera italiană, rusă sau germană, de la sergentul Belcore din Elixirul dragostei, scrisă de Gaetano Donizetti, cu aria Come Paride vezzoso, cântată într-un bel canto bine conturat de baritonul Gheorghe Șapcă (anul III, canto, clasa lect.univ.dr. Ionuț Urdeș). Cu o voce asemănătoare anotimpului de afară, însă plină de fermitate și aplomb, Gheorghe Șapcă dovedește o capacitate deosebită de a se plasa în timp și spațiu la început de secol XIX într-un sat italian în care elixirul dragostei îi face pe oameni bogați și fericiți. Într-un spirit comic donizettian, prin modalitatea de expresie muzicală, Gheorghe Șapcă promite o carieră de justă valoare artistică,
la prințesa Iolantha, din opera cu același titlu scrisă de Piotr Ilici Ceaikovski, adusă în scenă de soprana Adreea Ghidu (anul III, canto, clasa conf. univ. dr. Cristina Simionescu). Iolantha ne-a purtat cu multă delicatețe în acel mirific parc al castelului căutând lumina pe care nu a văzut-o niciodată…
Cu puțin noroc am ajuns și la Nürnberg, acolo unde păpușa mecanică Olympia din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach era iubită cu foc de naivul poet Hoffmann (Daniela Goria, master, anul II, canto, clasa conf. univ. dr. Cristina Simionescu).
Odată cu evoluția Olympiei am avut revelația unei soprane deosebit de expresive din punct de vedere vocal tehnic și interpretativ, dar și cu privire la mișcarea scenică, teatralitatea din operă. Poate chiar fără să fi avut programul de sală la îndemână și fără să fie cunoscut subiectul operei lui Offenbach, Daniela a reușit să redea fidel atmosfera, spiritul, tema ariei. Frumoasă, zâmbitoare, cu o intonație clară, fără ezitări la salturi intervalice ce pot pune probleme cântăreților, o dicție de invidiat, perfect sincronizată cu riganella percuționistului Iulian Fodor, care învârtea cheia din spatele păpușii ori de câte ori aceasta trebuia „reînviată”, Daniela s-a remarcat ca un artist complex, o prezență care ți se întipărește în minte și îți dorești ca acolo să rămână.
Poetul Lenski (tenorul Olivian Andrișoae, master, anul II, canto, clasa lect.univ.dr. Ionuț Urdeş) ne-a introdus în atmosfera elegantă, rafinată, aristocrată rusă propusă de Ceaikovski în opera Evgheni Oneghin. Dragostea pentru Olga Larin și gelozia strârnită de Oneghin sunt puse în scenă cu profunzime, printr-o tehnică vocală excepțională de Olivian Andrișoae. Fraze muzicale generoase, nuanțe ingenios ancorate în textul ariei, atacuri ferme pe sunete, intonație perfectă. O voce pregnantă și deosebit de personală.
Musetta Boemei pucciniene (Maria Galatki, anul IV, canto, clasa lect.univ.dr. Cătălina Ionela Chelaru) este personajul seducător care încearcă să îl recucerească pe Marcello într-un vals de un lirism încântător. Valsul Musetei Quando m’en vo din opera Boema de Giacomo Puccini, ne-a prezentat o soprană pe cât de firavă, pe atât de rafinată și profundă. Maria deține un trup de silfidă și o voce zguduitoare care pătrunde în ființa omului și transcede dincolo de ea. Alunecă, se unduiește, zvâcnește, tulbură, devorează până în măduva glasului inimii. O binecuvântare să o asculți, o provocare să o mai întâlnești pe unde sonore și vizuale!
Concertul pentru oboi și orchestră de coarde în Mi bemol major scris de Vicenzo Bellini a avut-o ca solista pe Oana Lavinia Cocîrță (anul III, oboi, clasa prof.univ dr. Florenel Ionoaia). Am intrat într-un univers sonor complex în care ne-a fost amintit spiritul inovator cu privire la armonie și orchestrație al lui Bellini, cunoscut (poate) mai mult pentru creațiile în genul lirico-dramatice. Oana Lavinia frazează expresiv, subliniază cu acuratețe melodicitatea scriiturii belliniene, exploatează potențialul timbral al oboiului și se completează organic cu orchestra.
Mirona Matlinsche (anul III, vioară, clasa conf.univ.dr. Maria Toronciuc) a adus la palat Dansul Spaniol nr.8, op.26, de Pablo Sarasate într-un aranjament orchestral semnat de profesorul și compozitorul Ciprian Ion. Fără a fi subiectivă, aș aprecia evoluția de necontestat a Mironei încă din perioada liceului și până astăzi. Fire extrovertită, Mirona împarte cu publicul bucuria de a fi. Nu e puțin lucru să transmiți această stare prin muzică instrumentală. Dansul spaniol al lui Sarasate a prins viață în mâinile tinerei violoniste Mirona Matlinsche, aceasta reușind să ne prindă pe toți în limbajul muzical romantic din care nu au lipsit pasaje lirice deosebit de pasionale și tandre. Deși ca scriitură lucrarea este o provocare atât din punct de vedere tehnic, cât și interpretativ, solista a dovedit reale calități de artist instrumentist, fapt ce mă face să cred că peste un timp, susținută continuu de un studiu aprofundat al viorii, Mirona Matlinsche va reuși să apară în pleiada violoniștilor profesioniști autentici formați la școala superioară ieșeană de muzică.
Muzica franceză nu putea să lipsescă din impozantul Palat al Culturii. Camille Saint-Saёns a privit de undeva de sus incursiunea deosebit de muzicală a percuționistei Teofana Lența (anul IV, percuție, clasa prof.univ.dr. Florian Simion) în Introducere și Rondo Capricioso (adaptare pentru marimbafon și orchestră). Într-o dinamică susținută și cu vădită maturitate, Teofana s-a impus în concert prin relevarea unor temeinice cunoștințe muzicale și capacități senzoriare, dar și estetice și filosofice raportate la relațiile compozitor-interpret, interpret-dirijor-orchestră, interpret-public. Expresivitatea este una dintre trăsăturile esențiale ale unui artist indiferent de arta pe care o săvârșește. Teofana domină din toate punctele de vedere de la tehnică la interpretare și aduce un instrument de percuție într-o ipostază sonoră complexă, vibrantă, puternică, vie, dar și delicată, aerisită, suplă.
Despre Concertul pentru clarinet și orchestră în La major KV 622, compus de Wolfgang Amadeus Mozart, ce l-a avut ca solist pe Bogdan Irina (master, anul II, clarinet, clasa prof.univ.dr. Doru Albu) s-ar putea scrie un articol aparte. Mozart, după opinia mea, prin scriitură, propune două variante de muzicieni: pe de o parte muzicienii capabili și dornici să cânte compoziții mozartiene și pe de altă parte, muzicieni dornici să cunoască creația marelui compozitor, dar care să nu aibă curajul, convingerea de a aborda în repertoriu personal astfel de lucrări. Recunosc, mă număr printre cei din urmă… Să cânți Mozart înseamnă nu doar studiul unui instrument de la vârste foarte fragede, ci mult mai mult de atât. Abordarea repertoriului mozartian presupune stăpânirea muzicii universale, acceptarea faptului că pentru a ajunge în public ca solist de concert de Mozart, trebuie să fi trecut (teoretic și practic) prin cât mai multe lucrări scrise de marele muzician, de la mise, cantate, motete, oratorii, la serenade și divertismente, până la sonate, simfonii, cvartete, concerte și operă.
Bogdan Irina semneză, cu prilejul concertului din seara zilei de 8 aprilie, o nouă mărturie în istoria școlii ieșene superioare de muzică. Am asistat la un moment artistic de înaltă ținută academică, o expunere clară a limbajului muzical mozartian cu melodica tonală, evidente consonanțe, teme muzicale recognoscibile, unitate în diversitate, nuanțe cu dese culminații sonore, o estetică muzicală bazată pe simetrie și simplitate. Cred că Bogdan Irina este unul dintre cei mai importanți tineri muzicieni români ai momentului și îmi doresc ca motivațiile personale să îl mențină în acest univers artistic copleșitor de ofertant pentru a ne împărtăși din gândirea lui muzicală ca solist intrumentist.
Am apreciat grija cu care dirijorul Bogdan Chiroșcă a coordonat fiecare compartiment al orchestrei, reușind să țină piept pornirilor nevinovate ale tinerilor instrumentiști aflați în plină formare, temperamente contrastante, personalități puternice, diversitate în înțelegerea muzicii. Ca un bun părinte, dirijorul Bogdan Chiroșcă a avut pe toată durata concertului un zâmbet încurajator îndreptat spre tinerii artiști din orchestră și soliștii vocali și instrumentiști, precum și o expresie de caldă mulțumire către public.
Felicitări pentru toți studenții, masteranzii, profesorii, corepetitorii și dirijorul orchestrei! Mulțumim pentru ceea ce am primit în seara de sâmbătă, 8 aprilie la Palatul Culturii din Iași.
Sursa foto: https://www.facebook.com/arteiasi/?fref=ts
