Oricine mă cunoaște foarte bine știe că de sor-mea, Marce, nu te iei. Orice cuvânt i-ai spune ei e ca și cum mi l-ai arunca-n față mie. Pentru că sor-mea, când eu eram o copilă, ea educa copii. Adică ea deja era învățătoare la 19 ani, când eu aveam de-abia 10 ani. Și-așa am fost cumva sub grija ei mai ceva decât am fost sub grija părinților. De aceea, niciodată n-am avut interdicții, reguli și NU-uri. Deci… cumva, când Gigi a reapărut în viața lui Marce (veți vedea de ce spun reapărut), s-a rupt o bucată din inima mea. Nu mi-am imaginat vreodată că pe mine și pe Marce ne vor despărți țări. Poate cel mult cartiere. Dar nu țări. Și tocmai de asta s-a rupt o bucată din inima mea, în vremuri în care internetul nu era cine știe ce avansat și nici la orice colț de stradă, cum se-ntâmplă azi. Țin minte și-acum tumultul dintr-o lună și ceva cât am stat fără sor-mea, până să ajung eu la Verona, în vacanță. Cumplit. Da, cumva, în sinea mea, îl uram pe Gigi pentru că a dus-o atât de departe. La nici nouă luni după ce mamaia trecea la cele sfinte, pleca peste mări și țări și sor-mea. Prea mult…
Dar… să derulăm povestea: spun că Gigi a revenit în viața lui Marce pentru o știa de când era o copilă. Marce l-a cunoscut pe Gigi când el era soțul antrenoarei sale (și a mea, ulterior). Dacă i-ar fi spus careva că peste vreo 15-17 ani se vor revedea de-a dreptul întâmplător și-n câteva săptămâni vor decide că se căsătorească (lucru care s-a întmplat la vreo șapte-opt luni distanță), i-aș fi spus că are ceva imaginație bună și că joacă-ntr-un film SF. Dar uite că viața bate filmul…. când ne-așteptam ca mamaia să moară, sor-mea plimba câinele prin spatele blocului, pe după garaje. Și dă nas în nas cu Gigi, care era venit să-și viziteze părinții după foarte mulți ani, căci el plecase-n Oradea definitiv, de multă vreme. Nimic n-ar fi preconizat o așa desfășurare a evenimentelor. A rămas să iasă la un suc, cu verii lui, că mai stătea vreo două zile-n Iași. Toate bune, trece sucul, omul pleacă, nicio vorbă, nimic. La scurt timp, mamaia moare. Noi, terminați, sor-mea-n vacanță, Gigi îi spune că dacă vrea să ia aer, să uite de necaz, poate veni la Verona, ca la un prieten. Nici acum nu-și dă seama Marce cum de a spus că vine. Numai că Marce pleca atunci doar cu gândul că-i va face bine o ieșire. Și uite-așa ne-a sunat să ne spună că se mărită (bine, având în vedere că mama și tata au făcut nunta într-o lună de când s-au cunoscut, n-ar fi trebuit să ne mire o astfel de decizie, „am mai văzut-o” în familia nostră!). Vă dați seama c-am crezut că face mișto de noi, dar nu. Marce a mea era pe punctul să plece nu din apartamentul din Dacia, ci în altă țară. Să lase în urmă o carieră de vreo 12 ani în învățământ, toate gradele luate, familia, prietenii. Să lase totul pentru Gigi. Ani mai târziu, mi-a zis că „dacă mi-ar fi zis că vom sta într-un cort, m-aș fi dus, pentru că eram îndrăgostită!”. Avea aproape 30 de ani atunci, iar Gigi, vreo 40.
Și-acum… de ce povestesc toate astea? Pentru că-n fiecare an, pe 20 noiembrie, îi zicem „La mulți ani!” lui Gigi. Și pentru că omul acesta care mi-a luat-o pe sor-mea a devenit sprijinul meu. Ca să-nțelegeți. V-am mai spus de primul business oficial, pe care l-am falimentat. Gigi mi-a dat banii. Făcuse un împrumut fix când terminasem facultatea. Mi-a spus că decât să muncesc pentru doi lei la altul, să trag pentru mine. N-a fost să fie și am dat kix, dar la final nu mi-a zis decât atât: „Ți-ai învățat lecțiile? Știi unde ai greșit?”. Am răspuns afirmativ, iar atunci mi-a zis că în acest caz, el e mulțumit. Niciun reproș, nimic. Glume și reproșuri face și-acum tata, care n-a avut nicio implicare, dar asta-i altă poveste. Sau fix Marce.
Ideea e că mi-aș dori să aveți un cumnat cum e cumnatul meu. Iar când vedeți că m-arunc înainte cu tot felul de idei, să nu credeți că nu-s discutate înainte cu el. Și e cât se poate de simplu de ce. În viața asta, sprijinul suprem mi-a fost oferit doar de familie. De la bani (atât cât s-a putut) la vorbe bune, totul. E încă un motiv pentru care n-am cum să nu-mi întreb familia dacă e bine sau nu alegerea X. Și chiar dacă 10 oameni mi-ar spune că nu e ok o alegere, dar familia îmi spune să merg pe drumul meu, pe drumul meu merg! Apoi, știu că toți se miră că Marce n-a muncit o zi în Italia până de curând. Iar asta doar pentru simplul fapt că Gigi n-acceptat să știe că ea face tot felul de munci la câtă școală „mâncase” în România. Și n-a fost să fie loc de vreun job care să o motiveze și să-i placă. Dar nu i-a zis nimic. Și-ar fi fost inclusiv în stare să lase totul acolo și să vină acasă, doar să o știe pe ea fericită și pentru a evita eternele remarci cu dorul de familie și prieteni. Indiferent cât de avansată e tehnologia azi, oamenii trebuie să fie unul lângă altul, să se vadă, să se simtă. Nu putem sta ca roboții în spatele unui ecran și să povestim „la cafea”, ca și cum am fi în aceeași încăpere.
Cert e că la fiecare aniversare de-a oricărui membru al familiei îmi dau seama că noi n-am avut niciodată aniversări împreună (decât de-ale lui Matia, nepotul cel mic, când veneau ei în țară). N-am avut un Crăciun împreună, cu masa plină și în jurul ei să fim toți. Și de când a plecat Marce, nici Revelionul nu mai are același vibe. Pentru că eram obișnuiți să sărbătorim pe 1 ianuarie, de ziua ei de naștere. Și iată că de ani nu mai facem nici asta.
Nu știu cum să închei, că aș mai scrie multe rânduri, dar poate chiar nu sunteți interesați să citiți lacrimogenele mele. Cert e că Gigi, fără tine, n-am mai fi noi ca întreg. Ești ca și cum ai fi fost dintotdeauna alături de noi și nah, de-abia aștept să vă întoarceți de tot acasă. :-))) Hai, la mulți ani fericiți, Gigi!
Ce-am învățat eu de la Gigi?
• cum să ai răbdare (inclusiv cu Marce, :-))))) ).
• cum să înveți să te ridici după un eșec. Oho, păi Gigi a luat-o de la capăt de nșpe ori.
• cum să nu-ți fie rușine sau teamă, ca bărbat, să-ți arăți afecțiunea față de soție în public, sincer.
• ce înseamnă susținere în cuplu și cum să nu-i reproșezi partenerului că nu lucrează, că nu face, nu face aia etc.
• cum să nu spui după aproape 13 ani de căsnicie că „vai, ce bine e fără soție acasă!”. Nu, când Marce și copiii sunt în România, în vacanță, fără el, vorbesc zilnic la telefon. Și chiar și după atâția ani, tot Sunshine îi spune lui Marce.
• cum să-l faci pe om să creadă că vei face cum spune el, dar tu faci tot cum crezi tu.
• cum să fii suport/ sprijin fără a avea vreun interes anume.
• cum să-ți muști limba de două ori înainte de a face un reproș. Nu de alta, dar s-ar putea să faci mai rău, atunci când reacționezi pe fondul impulsului.
• cum să ți se pară absolut firesc ca un bărbat să facă și curățenie, și mâncare, și să stea și cu copiii (că doar sunt și-ai lui), chiar dacă la mama am văzut numai „vai,e bărbat, cum să facă aia sau aia?”.
• cum să ai o relație foarte deschisă cu copiii tăi.
• cum să nu existe secrete într-o familie și cum să consideri familia chiar unicul loc în care vei găsi răspunsuri sincere, suport dezinteresat și multă liniște.
Probabil am mai învățat și alte lucruri, dar atât îmi amintesc la ora la care scriu aceste rânduri…
