Am crescut în anii în care îl așteptam cu înfrigurare de-atâtea emoții acumulate în suflet în preajma sărbătorilor de iarnă. Când eram mică, ninsoarea ne lua cu adevărat prin surprindere pentru că venea de prin octombrie și de-abia se lăsa dusă prin aprilie.

Decembrie, prin ochi de copil. Copilul de-acum aproape 30 de ani în urmă…

Cât era ziua de lungă, eram cu toți prietenii ba cu sania pe derdeluș, ba cu patinele pe Bahluiul înghețat. La școală împodobeam clasa și așteptam serbarea de Crăciun ca să ne spunem cuminți poezia pentru a-l impresiona pe Moșu’ despre care chiar credeam că are un caiețel dintr-ăla frumos colorat, în care își trece toate năzbâtiile pe care le acumulam peste an. Știam că nu trebuie să mint pentru că oricum știe totul (cred că de pe atunci am învățat că e bine să spui mereu adevărul, oricât de deranjant ar fi). Evident, Moșu’ avea mereu cadouri pentru toți… ce Moș bun!!!

Dar dincolo de treaba cu Moșu’ care venea mai devreme la școală- unde chiar îl vedeam- și fix în noaptea de 24 decembrie acasă- unde mereu reușea să se strecoare pe gaura cheii, fără a lăsa urme, chiar dacă era gras și silueta nu i-ar fi permis nicicând să facă asta, dar… avea superputeri și de asta reușea să le facă pe toate în timp record-, era farmecul aparte pe care îl emana perioada lunii decembrie, perioada cu sărbătorile copilăriei. Trebuia să repetăm colindele, să vedem pe la cine vom merge, nu ne era teamă să batem la uși și să întrebăm cu sinceritatea copilăriei dacă „primiți cu colinda?”. În casă, Hrușcă era cu noi de dimineață până seara, mirosea a de toate, de parcă ziceai că ne pregătim de vreo perioadă de foamete, dar îmi plăcea să ajut. Fagurii, oh, fagurii…

Decembrie, prin ochi de adult

Revenind… a venit decembrie, iar decembrie, când ești adult, nu e nici pe departe despre nostalgii și despre sărbătorile copilăriei. Decembrie a devenit extrem de comercial. Lumea aleargă după cadouri. Se întristează dacă nu există planuri bine stabilite. Decembrie, când ești adult, vine la pachet cu un bilanț a ceea ce ai făcut și ceea ce vrei să faci la anul. Ți-e teamă să te uiți pe lista pe care ți-ai creionat-o atent la final de an, căci îți dai seama că n-ai bifat nici măcar jumătate din ceea ce ți-ai propus. O iei de la capăt, în speranța că anul următor va fi „game time”, iar toți anii de până atunci doar „practice”. Ni se întâmplă tuturor, știu…

Decembrie ar trebui să fie altfel, dar timpul e ireversibil. Decembrie n-ar trebui nicicând să fie un sfârșit, ci o continuitate a ceea ce facem pe întreg parcursul anului. Decembrie nu trebuie să fie despre „trebuie acum”, ci despre „trebuie mereu”.

Mă uit în jur… ar trebui să simt emoție, dar nu… văd cum în decembrie ne transformăm și parcă nu mai e nimic din farmecul acelor timpuri cunoscute de noi drept sărbătorile copilăriei. Curg faptele bune, iertăm, promitem, zâmbim mai mult, chestii dintr-astea pe care parcă n-am putea să le facem oricând. Copil fiind, nu-ți dai seama de multe, însă adultul din tine n-are cum să nu conștientizeze de cât de diferit a devenit Crăciunul de acum față de Crăciunul de atunci. Poate eternul „Home alone” păstrează vie tradiția de atunci. Posibil să fie nostalgiile inerente, dar dacă spiritul sărbătorilor ne-ar ghida tot anul, n-am fi, oare, mai fericiți și mai oameni unii cu alții?

Sursa foto: https://blog.junkmail.co.za/4-christmas-gift-ideas-for-kids/1341