Ador să mă plimb pe strada Lăpușneanu. Are un farmec aparte nu doar în zile de festival… de exemplu, vara trecută, m-am așezat pe o bancă, aveam niște cartofi prăjiți în mână și am ascultat sunetul țambalului. De vreo doi ani încoace, domnul Costel Feraru îi face pe oameni să se oprească preț de câteva minute ca să asculte acordurile de țambal. Într-un moment de pauză, i-am pus câteva întrebări. S-a întors în țară în perioada de restricții, după ce a colindat Europa întreagă, cu țambalul, vreo 10 ani.
Costel Feraru cântă la țambal de la 5 ani. S-a dus la Casa Pionierilor pentru că prietenii cu care juca fotbal cântau acolo. Voia să fie aproape de ei. Noroc sau nu, nu era nevoie de cineva care să cânte la țambal. A zis că vrea el, dar după vreo șase luni chiar a început să-i placă instrumentul. La 14 ani, Costel Feraru era deja în ansamblul UTC, apoi a fost cooptat de maestrul Marinică Botea, cu ansamblul căruia a cutreierat lumea întreagă. În armată i-a prins bine că știa să cânte la țambal pentru că așa nu făcea treburile grele. A făcut parte din orchestra Doina Moldovei cam 5 ani, a cântat prin restaurante, iar după Revoluție, „a venit valul, a fost mai dificil”, îmi spune, și a trebuit să vadă încotro. Din 2000 până în 2010 a cântat la Rapsodia Vasluiului, numai că a venit criza. Așa că a plecat în Italia, în 2010, la sora sa, care i-a zis că acolo sunt mulți muzicanți stradali și că poate să facă un ban. A stat acolo, apoi a mers câte un an într-un alt stat.
Cântă pe strada Lăpușneanu de când a revenit acasă, în fața hotelului Astoria. Așa că dacă ajungeți pe acolo, opriți-vă preț de câteva minute și ascultați sunetul țambalului. Cel mai probabil, acum că se încălzește afară, va fi din nou acolo, pe fosta Uliță Sârbească, parte a perimetrului special de protecție „Centrul istoric și Curtea Domnească”.
