„Pălăria președintelui”, romanul lui Antoine Laurain, e un roman neașteptat de haios. Inspirație i-a fost chiar o întâmplare pe care autorul a trăit-o: și-a uitat pălăria într-o cafenea. Numai că pălăria din roman nu e o pălărie oarecare. E o pălărie care schimbă destinele tuturor celor la care ajunge. E pălăria președintelui Franței, François Mitterand. Uitată întâmplător în restaurantul în care lua masa, pălăria e însușită la propriu de Daniel, un contabil care era ieșit singur, fără familie, pentru a se redescoperi și pentru a-și pune gândurile în ordine. Este atent la fiecare privire din jur, ca nu cumva să fie observat când înșfacă pălăria uitată la masa de lâgă el, și pleacă. Respiră ușurat. Crede că nu l-a văzut nimeni. Zic crede pentru că de-abia la finalul cărții aflăm că n-a fost deloc așa… Ajuns acasă, îi povestește soției. Greu să fie crezut. Doar că inițialele brodate cu fir de aur, F. M., o fac să-l creadă. Brusc, în viața lui Daniel încep să se petreacă lucruri în bine. Viața i se schimbă complet. Deodată are curaj. Îți spune punctul de vedere la serviciu. Primește o avansare la care nu spera. Pune totul pe seama pălăriei. Simte că primește mai mult respect din partea celor pe care îi întâlnește. Pălăria îi conferă alură de om impunător. E și firesc. E pălăria președintelui. O poartă cu o mândrie extraordinară. El știe că e pălăria președintelui. De fapt, dintre toți cei cărora le va schimba destinul, e singurul care știe de la bun început ce reprezintă inițialele F.M..

                               În drum spre noua localitate în care se mută pentru a-și lua în primire noul job, uită pălăria în tren. Își dă seama de-abia după ce a coborât. Trenul a plecat. Se întoarce. E prea târziu. Daniel e dărâmat. Simte că și-a pierdut întreg norocul. Oftează. N-are ce să mai facă. Dar de acceptat că nu va mai avea niciodată în mâini pălăria președintelui, nu va accepta niciodată… și ne vom da seama de asta doar parcurgând fiecare pagină a romanului…

                             Uitată în tren, pălăria ajunge la o tânără scriitoare. Mergea să se vadă cu iubitul ei, pe ascuns. Trăia o situație care devenise sâcâietoare pentru ea, dar nici nu avea curaj să pună stop. Până când… Totul a pornit de la pălărie. A intrigat pălăria bărbătească pe care o purta. Se vedea că e și de calitate. Inițialele erau aceleași ca ale ei, F.M.. A fost picătura care a creat derută pentru iubitul ei. O simplă ceartă și gata. Și-au spus adio. Tânăra și-a folosit talentul la scris pentru a relatat întreaga întâmplare într-o nuvelă. Scriitura i-a adus unul dintre cele mai prestigioase premii. Se uită întrebător la pălărie… simte că ceva s-a întâmplat de când a decis să n-o lase în tren, ci să o ia cu ea. Se gândește că nu-i mai trebuie. Oricum nu-i a ei. Sau se gândește că cine știe în ce alte situații o va trimite. Sau poate chiar la faptul că-i va fi de folos altcuiva, că-n cazul ei și-a cam încheiat socotelile. Decide să lase pălăria pe o bancă, în parc. Nici nu bagă în seamă vorbele unei ghicitoare care-i spune că pălăria e a cuiva important. Crede în continare că tot ceea ce trebuie să facă e să lase pălăria pe bancă…

                              Luată de un trecător ușor neîngrijit, pălăria ajunge la cel care despre care vom afla că era nimeni altul decât un renumit parfurmier, retras într-un con de umbră și depresie de vreo opt ani. N-are curaj să-i spună soției că a găsit pălăria pe o bancă. Inventează altceva, ceva plauzibil. Ar fi fost un șoc prea mare pentru soție, după atâtea șocuri la care a supus-o în acești opt ani. Îi place pălăria. Numai că remarcă faptul că alura neîngrijită nu se potrivește deloc cu pălăria. Ia decizia să-și dea jos barba. E alt om deja. Simte că oamenii îl privesc altfel. O fi de la pălărie? Nu știe. Totuși, vede că pălăria are nevoie de alte haine ca să fie în același ton. Își aruncă pe foc haina ponosită și revine acasă. Se duce direct la dulap. Îl deschide pentru a-și alege un costum. Cândva, avea o sumedenie de costume, toate de firmă. Acum, doar câteva de care nici el nu știe cum de nu s-a descotorosit din cauza depresiei. Merge la terapeut, însă nu simte că poate depăși pasa proastă prin care trece. E de prea mult timp. Nici nu-i spune de pălărie. Sau îi spune, dar nu îi spune tot. Oricum, pălăria îl face să renunțe la ședințele de terapie. Pălăria îl face stăpân pe situație din nou. Pălăria îi dă curaj și motivație, ceva ce i-a lipsit până acum. Și schimbările continuă până în clipa în care nasul său reușește să contopească arome imposibile aproape și lansează Solstice, parfum care devine unul dintre cele mai bine vândute parfuri. Într-un interviu, la întrebarea la care trebuie să spună cui datorează revenirea, Pierre Aslan răspunde cât se poate de sincer „unei pălării”. E răspunsul care dă peste cap tot firul epic. E momentul în care acțiunea ne trimite din nou la Daniel și Fanny, cei care avut pălăria în mâini înainte de Pierre. Acesta ar fi putut reprezenta un punct în poveste. Numai că…

Argo, mereu curios să vadă ce citesc. Vrea să afle și el ce citesc.

                            Drumul pălăriei nu se oprește aici. E schimbată la restaurant, din întâmplare. Pierre poartă acum o pălărie inscripționată cu B.L.. Observă, însă nu dă mare importanță. Pentru el, pălăria și-a făcut treaba. Când ajunge să citească corespondența de la Daniel, care fusese contactat de către Fancy, după ce aceasta a citit un anunț în ziar și apoi a văzut interviul, Pierre e uluit. Îi dă toate datele de la restaurant lui Daniel și vrea să iasă de tot din poveste. Ceea ce va și face, așa cum a făcut și cu scena parfumurilor.

                           Schimbul de pălării de la restaurant a făcut că pălăria care schimbă destine să ajungă la B.L., un om bogat și prea plictisit de tot ce i se întâmplă, de prieteni, de viață. Nici nu dă importanță faptului că are o altă pălărie. Totuși, lucrurile încep să ia o altă întorsătură în viața lui. Surprinzător, schimbă ziarul pe care-l citea de ani de zile. Mitterand nu i se mai pare așa ciudat. Nici piramida din fața muzeului Luvru, care de-abia se construia, nu mai e văzută ca o absurditate la care arta aproape că-și pune mâna la ochi de rușine. Intră în tot felul de cercuri de oameni influenți. Are grijă să facă prezentările noul lui vecin. E o revelație pentru el. Începe să scoată la licitație tot ce-avea prin casă, mobilă Ludovic, tablouri. Cumpără artă nouă, pariază pe asta. Și va fi un pariu cât se poate de câștigător, de câteva milioane bune de euro. În tot acest timp, Daniel a aflat totul despre B.L.. A pus cap la cap informațiile și într-o dimineață, îi fură pălăria de pe cap. Era a doua oară când Daniel fura aceeași pălărie. Pălăria președintelui François Mitterand.

                         Cu un final neașteptat, încheiat în Italia, la Veneția, „Pălăria Președintelui” este acea carte de care ai nevoie când vrei să citești ceva care să-ți dea o stare de bine. Te face să zâmbești pe parcurs, să te uimești și să te întrebi ce urmează. Daniel recuperează pălăria. Își ia soția și revine în locul în care ți-au jurat iubire veșnică. Întâmplător sau nu, îl zărește pe președintele Mitterand. E și el la Veneția. Care ar fi fost șansele? Își scoate pălăria de pe cap ca și cum ar fi vrut să o ascundă, ca nu cumva să i-o ia careva. Timp în care, în interiorul pălăriei, dă peste un bilețel. E trecut un număr de telefon. E apelul de urgență în caz că pălăria este pierdută. Doar un colecționar poate lăsa un astfel de mesaj… doar un om care prețuiește pălăria și vede în acest bun nu doar un simplu accesoriu, ci ca pe ceva ce e parte din el. Biletul acela a fost acolo în tot acest timp. Dar nimeni nu s-a uitat să vadă dacă e ceva ce-ascunde panglica care înfășoară borul. Nu știe ce să facă. Se frământă. Se gândește că nu e doar hazard faptul că președintele e aici, la Veneția. Se plimbă. Are nevoie de o decizie. Și după multe întebări și gânduri, sună. Mâine are întânire cu președintele. Cu președintele François Mitterand. Aproape că tremură când i se adresează cu „domnule președinte”. Îi strânge mâna. Da, acum chiar că a luat masa cu președintele. Doar că președintele a știut dintotdeauna unde e pălăria. Serviciile au știut dintotdeauna unde e pălăria și toate peripețiile prin care a trecut. O pălărie magică. O pălărie care a schimbat în mod cert destine. Poate chiar și pe cel al președintelui, de a pus în alertă atâta lume pentru… o pălărie.

 

Author