Tușnad mi s-a părut o stațiune ponosită, numai că e un loc cu comori ascunse care, șlefuite la potențialul real, ar putea redeveni o oază la mare căutare nu doar pentru tratamentele balneo, ci și pentru peisajele care se dezvăluie complet turiștilor. Singurul lac vulcanic din România, lacul Sfânta Ana, e în apropiere de Tușnad. Drumul prin pădure, prin Rezervația Naturală Mohoș, ușor șerpuit și de un verde relaxant, e aproape ademenitor pentru cei care vor să-și tragă sufletul. Chiar și până să ajungi la lac ai în față o imagine de-ți taie răsuflarea, iar acolo sus, la lac, în primul rând te „fură” priveliștea și-abia apoi liniștea și tot felul de întrebări.
Lacul Sfânta Ana e o bijuterie. E o minune a naturii, formată pe fundul craterului unui vulcan stins. Lacul Sfânta Ana nu are izvoare. Asta înseamnă că acumularea de apă se face numai din precipitații. Adâncimea lacului s-a tot diminuat în timp și a ajuns astăzi la șapte metri. Dacă se continuă în direcția aceluiași trend, temerile specialiștilor, acelea referitoare la faptul că lacul se va transforma într-o mlaștină, s-ar putea adeveri. De jur împrejur e verde. Și nu cumva să te depărtezi prea tare, căci e foarte posibil să te întâlnești cu ursul. În timp ce admiram lacul și mă bucuram de peisaj, îmi amintesc că s-au apropiat două turiste și ne-au spus „ați văzut? E un ursuleț acolo, lângă bisericuță!”. Sigur era și ursoaica pe undeva… de altfel, există mai multe avertismente referitoare la faptul că s-ar putea să te întâlnești cu ursul.
După ce parchezi mașina, la intrare, cobori la pas spre lac. Dar nu o să-ți pară rău deloc… foșnetul copacilor, cântecul păsărilor, liniștea, totul ți se va părea ca o binecuvântare de care chiar aveai nevoie, o invitație la o detașare de stres și de gândurile care ți-ar putea umbri bucuria că ai ocazia să atingi cu picioarele tale locuri fermecătoare, minuni ticluite de-o mână invizibilă și ferite de zgomot și de viața trăită pe repede-nainte.
Lacul Sfânta Ana ascunde și o legendă… se spune că acolo, în apele lacului, multă vreme au trăit niște zâne. Totuși, traiul lor era perturbat de zgomotul pe care îl făcea clopotul bisericii de lângă lac. Zânele i-au pus gând rău unui băiat. Fără să-i comunice ce au de gând, l-au convins să fure clopotul. Băiatul nu s-a gândit nicio clipă că ar fi ceva suspect la mijloc, așa că le-a ascultat… a furat clopotul, numai că în loc de răsplata promisă, a fost ucis și înecat în lac. De altfel, se spune că mai mulți flăcăi și-au găsit sorocul în apele calme ale lacului, în timp ce zânele dansau și se bucurau de ofrandele acestora. Și tragediile au continuat până în clipa în care clopotul a fost recuperat și redat lăcașului.
Cu sau fără a crede legenda, Lacul Sfânta Ana e un loc în care ar trebui să ajungem măcar o dată în viață. Asta pentru că face parte din patrimoniul nostru, din România frumoasă, pe care ar fi păcat să n-o descoperim hoinărind în lung și-n lat.
*sursa info legendă: libertatea.ro
