Datează din 1638, însă eu de-abia astăzi am descoperit acest lăcaș de cult simplu, micuț, ascuns într-o zonă superbă, pe dealul Copoului din Iași… în plus, n-are nimic din grandoarea mănăstirilor cu care suntem obișnuiți. Poate de asta și emană o liniște care contribuie din plin la realizarea conexiunii cu Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost indicatorul care m-a îndemnat oarecum să virez la stânga după ce am ieșit din casa lui Sadoveanu, probabil ar mai fi trecut ceva vreme până s-ajung să sun la poarta maicilor pentru a-mi deschide ușa Bisericii „Sfinții Atanasie și Chiril”.
M-a însoțit una dintre maici. O întreb despre ea și despre cum a ales viața monahală. Îmi spune că are 45 de ani și îl slujește pe Hristos de peste 20 de ani, de când a terminat Facultatea de Medicină Veterinară. A simțit o chemare, avea un gol în suflet, deși ducea o viață bună per ansamblu. „Practic trebuie să renunți la tine și să i te dedici Lui”, îmi spune, „și nu oricine poate face asta”. Zâmbesc.
Nu am insistat mult pe latura istorică, documentarea e la îndemâna oricui, online. M-am uitat la pictura din interior. Ultima dată a fost refăcută în 1986 și încă se păstrează destul de bine. Doar în unele locuri, din cauza condensului, s-a scorojit. La început a fost mănăstire de călugări, însă din 2001 a devenit mănăstire pentru maici.
Dar altceva îmi atrage atenția și mă face curioasă. Nu știu dacă știți, însă aici se află „papucul sfântului Efrem cel Nou”. Maica îmi povestește că multe cupluri au reușit să aibă copii după ce au venit aici și s-au rugat la moaștele sfântului. Își aduce aminte de un cuplu de medici din Israel, cărora toți medicii le-au spus că e imposibil să devină părinți. Ea a ajuns întâmplător la Mănăstirea din Copou, într-o delegație. S-a rugat, a crezut în rugăciune și minunea s-a înfăptuit! De altfel, maica îmi spune că la slujba de duminică, biserica e plină de copii. Sunt „copiii-minune”, copiii născuți cu puterea credinței și a rugăciunii.
Pe lângă „papucul Sfântului Efrem cel Nou”, făcătoare de minuni e și o icoană a Maicii Domnului de aici.
Zâmbesc din nou. Maica mă vede și-mi spune că nu cred, nu? N-am știut ce să-i răspund… de fapt, i-am zis că mereu am crezut într-o forță divină care ne ocrotește în funcție de fiecare suflet și că sunt câteva întâmplări cu mama care mă fac să cred în Dumnezeu și puterea Sa. Îi fac promisiunea că voi reveni. Mai ales pentru a povesti cu ele despre cum au ales să urmeze calea Domnului și ce înseamnă viatala mănăstire. Câteva lucruri, deja mi le-a spus. Printre slujbe și vecernii, au un atelier de creație de veșminte preoțești. Au și pagină pe social media, unde își mai promovează activitatea.
Mănăstirea Copou datează din secolul al XVII-lea. În pronaos stă mărturia faptului că e ctitoria domnitorului Vasile Lupu și a familiei sale, pe una dintre moșii. Mormântul domnitorului e în cimitirul bisericii. Fiind o construcție veche, are o istorie pe măsură… a trecut prin multe schimbări și refaceri. Cutremurul din 1940 și al II-lea Război Mondial au afectat biserica. Ultima restaurare a avut loc între anii 1983-1986, când a fost refăcută și fresca, așa cum menționam la început. Potrivit doxologia.ro, „biserica a fost metoc al Mănăstirii Caracalu, de la Muntele Athos, se unde provenea și egumenul Serafim, iar din 1863, când s-a promulgat legea secularizării averilor mănăstirești, a devenit biserică de mir. Din 2001 a revenit la statutul de mănăstire de maici de această dată și a primit și al doilea hram- Duminica Mironosițelor”.
