Cartea tenismenului Horia Tecău e o încurajare și un început de jurnal pentru orice copil sau adult care are un vis

„Fiecare capitol al cărții reprezintă o etapă importantă din viața și din cariera mea și scoate în evidență un sfat, o învățătură, sper eu, folositoare pentru tine. Tu alegi ce anume vei păstra. La sfârșitul unor capitole primești câte o ‹temă pentru acasă›, un exercițiu ușor prin care încerc să te fac pur și simplu să scrii, să notezi diverse impresii și idei pornind de la lecția pe care am deprins-o din propria experiență. Eu, de pildă, am umplut mai bine de zece caiete cu însemnări despre lucrurile pe care le-am trăit, despre meciuri, întâlniri și călătorii. De asemenea, aș vrea să transformi această carte și într-un început de jurnal. De aceea am lăsat la final câteva pagini pentru tine, ca să-ți scrii povestea.”, sunt cuvintele lui Horia Tecău, din introducerea cărții „Viața în ritm de tenis”.

                   Cartea lui Horia Tecău nu e o autobiografie în genul celor cu care suntem obișnuiți. E simplă, aerisită și e ideală pentru orice copil care practică un sport, dar și pentru orice adult care are un VIS. Pe cât de simplă, pe atât de plină de lecții este… da, tenismenul a găsit modalitatea de a surprinde esența a ceea ce sportul te învață în cuvinte bine alese, pe care să le poată înțelege oricine. E plină cu ilustrații și fotografii din cariera sa de tenismen și, cel mai interesant, e că vine la pachet cu câteva exerciții, întrebări care au rolul de a sublinia importanța scrisului în jurnal. Cum sunt aproape de finalizarea Academiei de Journaling și apoi să încep să organizez ateliere fix pe această temă, mi s-a părut fantastic! Iar scrierea propriei povești de la final nu e un exercițiu doar pentru copii, ci e un exercițiu pentru orice adult care are nevoie să creadă în el pentru a-și îndeplini VISUL. Asta pentru că, așa cum se știe, scrisul în jurnal sau pe orice hârtie face lumină, aduce claritate în tot.

„Important este să crezi, să ai curaj, să ai dorințe și să nu te oprești niciodată din visat.” (Horia Tecău)

                    Horia Tecău a ajuns pe terenul de tenis după ce unul dintre bazinele din Constanța s-a închis și a fost transformat în sală de jocuri de noroc. Așa a fost nevoit să se îngrămădească cu mulți alți copii la singurul bazin rămas în picioare. Situația incomodă l-a îndepărtat de bazin ( deși avea o medalie de aur la proba de 50 m spate, obținută la un concurs regional) și l-a adus întâmplător pe terenul de tenis. Și-a dorit să fie campion la înot, dar așa cum spun chiar el, „Dumnezeu mi-a oferit altceva”. Chiar și așa, Horia subliniază de multe ori în carte NEVOIA DE A AVEA UN VIS, indiferent că vorbim de sport sau oricare alt domeniu. Mereu a fost în „coasta” fratelui mai mare, cu care chiar ajungea să fie adversar la diferite competiții. La 11 ani, fratele său Andrei alege baschetul. E momentul în care drumurile lor se separă în sport, iar camera de acasă e împărțită în postere cu baschetbaliști și cu tenismeni.

                         A fi sportiv de performanță înseamnă disciplină și program riguros. Așa a ajuns Horia să fie un copil care nu are timp… „în realitate, aveam tot timpul din lume, aveam timp să merg la școală, aveam timp de lecții și de antrenamente, ba chiar aveam timp să ies și la joacă. Aveam nevoie doar de un program bine stabilit, de o gestionare optimă a timpului și de disciplină”, mărturisește tenismenul. Sunt lucruri simple, de care și noi, adulții, avem nevoie. Horia a tratat totul cu seriozitate și așa a reușit să aibă rezultate. Chiar și atunci când avea parte de un eșec, era o lecție, numai că de asta și-a dat seama mai târziu.

„De câte ori am câștigat un meci, am făcut-o pentru că m-am respectat, am reușit să cred în mine și să găsesc punctele slabe ale adversarului. De câte ori am pierdut a fost pentru că orgoliul mi-a orbit preț de o secundă intuiția, iar adversarul a profitat de ocazie. De fapt, e o întrecere cu mine însumi.”

                 La 14 ani primește șansa să facă saltul spre înalta performanță: Academia de tenis Nick Bolletieri. Pleacă în SUA singur, nu prea știa ce îl așteaptă, dar era conștient că avea în față o șansă imensă. La plecare, mama sa îi pune în bagaj o iconiță și o carte de rugăciuni, ca să fie protejat. Gesturi mici, dar cu însemnătate imensă pentru copilul de atunci. Academia din SUA i-a fost o lecție de bază pentru întreaga carieră. Acolo a învățat ce atitudine să aibă, cum să rămână pozitiv, cât de importantă e alimentația în sport etc. Dar cel mai mult a învățat responsabilitatea și curajul.

                    În 2002, face echipă cu Florin Mergea și câștigă titlul de campion la Wimbledon, la turneul de juniori. Era pe val, numai că trecerea spre seniori l-a pus cumva în dificultate. Și-a dat seama că adversarii sunt mai puternici. Au început să piardă. A fost un moment de rătăcire, intrase în panică. Totuși, a găsit puterea să vadă partea bună a lucrurilor- „sunt sănătos, fac ce-mi place și am o povocare de înfruntat, e alegerea mea cum reacționez și ce atitudine abordez”.

                     Prima participare la Roland Garros a fost în anul 2008. Totul era incert. Poziția lor în clasament nu le dădea mari șanse să prindă tabloul principal. A primit un telefon de la Yves Allegro, care i-a sfătuit să lase vacanța și să vină la Paris. N-a fost convins că merită efortul financiar, mai ales că nu știa dacă vor putea să joace. Dar a acceptat șansa. Surpriza a fost și mai mare când au aflat că primul meci urma să fie disputat împotriva unor legende- Gustavo Kuerten și Sebastian Grosjean. Au câștigat, iar victoria i-a mai dat o lecție lui Horia- „N-ai cum să știi de unde sare șansa în calea ta. De aceea, fii tot timpul pregătit să acționezi când se ivește ocazia!”.

                       În sport, important este să ai mereu o bună comunicare cu tine însuți, cu popriile frici și limite- „te analizezi, repari și apoi construiești”. Și-a dat seama de tot acest mindset după o discuție cu un potențial sponsor. Omul l-a întrebat care e suma de bani de care are nevoie și dacă are bani pentru primele trei turnee. A răspuns că da. Atunci, reacția sponsorului i-a dat răspunsul care îi trebuia pentru a începe să creadă în forțele proprii- „atunci mergeți și jucați, câștigați și în felul ăsta faceți bani ca să le jucați pe următoarele!”. Atunci a înțeles Horia că dacă el nu are încredere în el, în munca sa, cum ar putea avea altcineva? Abia în anul 2009 a depășit limita financiară. Momentul a fost Australian Open, chiar dacă s-a oprit în turul trei. A făcut echipă cu Andrei Pavel, idolul său din copilărie. I se împlinise un vis, știa că urmează ceva pozitiv.

                        Primul titlu de Grand Slam vine în anul 2012, la dublu mixt, la Australian Open. Era prima performanță de acest fel pentru România, după succesul din 1978 al Virginiei Ruzici, de la Roland Garros. Practic, a fost momentul în care Horia Tecău a început să scrie istorie pentru tenisul românesc. Drumul de până atunci nu i-a fost așa cum el și-l imaginase, dar… „trebuie să răspunzi fiecărei provocări pe care viața ți-o oferă, să fii deschis, să ai mereu noi și noi visuri și să te gândești cu toată ființa la ce poți face pentru a le împlini și a te împlini!”.

                       În 2015, după trei finale consecutive pierdute la Wimbledon, la dublu, fix înainte de începerea celui mai vechi turneu de Grand Slam din istorie (1877), un dialog pur și simplu întâmplător cu vecinul de scaun din avion îi aduce o revelație și adevăratul răspuns la întrebarea „de ce nu reușește să câștige finala?”. Pe scurt, pasagerul îi pune tot felul de întrebări și-i spune că mereu găsește scuze și iar scuze. „De ce n-ai câștigat, de fapt?”, îl întreabă la un moment dat. Horia îi dă tot felul de explicații. Pasagerul continuă, după ce află că tenismenul își setase ca obiectiv doar semifinala, obiectiv pe care și l-a îndeplinit- „De ce ți-ai pus doar semifinala, atât ai crezut că poți? De ce nu îți dorești mai mult, de ce să nu câștigi? De ce să nu ceri mai mult?”. Pe lângă scuze, pasagerul a aflat că Horia își și îndeplinise un vis. Nu o dată, ci de mai multe ori- acela de a juca finala pe terenul central de la Wimbledon. După alte câteva schimburi de replici, Horia a înțeles ceea ce omul încerca să îi transmită. În sfârșit avea răspunsul: și-a pus singur limite!

„El (pasagerul) era foarte entuziasmat, dar eu nu eram deloc amuzat. Mă gândeam cum în tot acest timp îmi stabileam obiective, dar parcă îmi era teamă să-mi doresc mai mult. Pentru fiecare ‹‹eșec››, eu inventam o scuză, când, de fapt, rezultatul îl programasem deja.”.

                Așa că… întrebat din nou- „Și ce obiectiv ai pentru acest turneu?”, Horia răspunde chiar ridicând tonul- „SĂ CÂȘTIG WIMBLEDONUL!”. Ce i-a zis pasagerul? „Gândește-te că l-ai câștigat deja!”. Și l-a câștigat pe bune. Era anul 2015, an în care Horia Tecău a înțeles că trebuie să înceapă să fie mai înțelegător cu el însuși, mai atent și să accepte stările prin care trecea și, cel mai important, să le corecteze cu PUTEREA CUVINTELOR!

„Vorbele se transformă în gânduri, gândurile în intenții și intențiile, mai departe, în evenimente, iar marele câștig este atitudinea pe care o ai până când îți atingi obiectivul!”

                  2015 e și anul în care Hoia Tecău începe să conștientizeze că e timpul să nu se mai gândească să câștige ceva numai pentru el. Simte că e timpul să îi ajute și pe alții, să îi inspire. Așa că s-a gândit imediat la copii. „Simțeam că pot influența pozitiv lumea din jurul meu.”, a fost gândul din toate rugăciunile sale. Și același an 2015 i-a adus și titlul de campion mondial alături de Jean-Julien Roger, după ce în finală Turneului Campionilor au învins echipa formată din Florin Mergea și Rohan Bopanna. Astfel, Horia Tecău devenea primul român după Ilie Năstase care ajunge numărul unu mondial. A urmat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde a făcut echipă cu Florin Mergea. Au pierdut aurul în fața lui Rafael Nadal și Marc Lopez, dar chiar și cu argintul la gât, Horia Tecău și Florin Mergea au scris istorie, fiind prima medalie olimpică a tenisului românesc din toate timpurile.

„Succesul nu m-a schimbat pentru că sunt conștient că nu succesul m-a adus aici. Credința, efortul, educația pe care am primit-o în sport, precum și educația primită acasă în familie reprezintă pilonii principali care m-au ajutat să mă dezvolt într-un mod sănătos (…) Poate că ai citit de multe ori în această carte cuvântul VIS, dar e ceea cee mă definește. Adoptă și tu acest cuvânt și folosește-l cât mai des. Visează viața pe care vrei să o trăiești și folosește fiecare celulă din tine ca s-o construiești!”, spune Horia Tecău în încheierea cărții „Viața în ritm de tenis”.

                      Îndemnul de la final e să ne scriem propria poveste, așa cum ziceam și la început… „Vorba zboară, scrisul rămâne!”, ne amintește Horia Tecău într-un mod cât se poate de simplu și înțelept și ne invită să iubim scrisul, ceea ce mă bucură fantastic. E povestea unui campion, dar învățămintele puse pe hârtie cu atâta simplitate pot fi oricând fundament pentru acțiunile noastre.

sursa foto principală: pagina de Facebook Horia Tecău