Classic blue în machiajul anului 2020

Classic blue în machiajul anului 2020

,,  Trăim vremuri care necesită  încredere și convingere. Acest tip de constanță și certitudine  este exprimat de  Pantone  19-4052 Classic  Blue, o nuanță de albastru solidă pe care te poți baza întotdeauna. Albastrul clasic ne încurajează să privim dincolo de evident, să ne dezvoltăm imaginea. ”- spune directorului executiv al Pantone Color – Leatrice  Eiseman.

    Anul trecut, în septembrie, în marile capitale ale modei am văzut mult albastru: Christian Dior, Gucci, Elie Saab, Rochas și alte case renumite au optat pentru nuanțe de albastru, culoarea-vedetă a anului 2020, care poate fi inspirație pentru diferite materiale, produse, accesorii, beauty, design interior, indiferent de domeniul la care ne raportăm.

  Culoarea albastră este cea mai rece dintre culori. Transmite echilibru, profunzime, răcoare, eleganță, rafinament. Este culoarea oceanului, a safirelor, a speranței, a jeansilor și, nu în ultimul rând, este culoarea planetei noastre, Pământ. Personal, de câte ori lucrez la cursuri cu elevele mele, sugerez că albastru, în combinație cu culorile complementare, este cea mai elegantă și rafinată  combinație, regală. Cred că e motivul pentru care, nu întâmplător, spunem că dacă o persoană este de viță nobilă, are sânge albastru…

Vreau să punctez câteva aspecte despre valoarea acestei culori în machiaj și nu doar atât :

  • în primul rând, este complementară culorii secundare – orange-portocaliu;
  • orice culoare de ochi poate fi fardată cu albastru, mai puțin ochii albaștrii. Întotdeauna, în machiaj, cea mai bună alegere a fardului este cea complementară culorii ochilor;
  • dacă irisul este albastru,  acesta va avea o culoare mai intensă dacă aplicăm farduri orange, bej, teracota, bronz, auriu, bordeaux, marsala;
  • conform statisticilor, albastru e una dintre culorile preferate atât de femei, cât și de bărbați;
  • din experiența mea, fardul albastru este destul de dificil de folosit, trebuie să ai siguranță în dozarea cantității de produs (specialiștii știu la ce ma refer). De aceea, la cursurile Academiei The Mirror, folosim albastru în a doua jumătate a cursului;
  • este indicat să asortezi machiajul în funcție de bijuterii, încălțăminte, îmbrăcăminte. Dacă ai o piatra albastră inclusă în bijuterii (safir, lapis lazzuli, agatul albastru) și  mai ai și ochii albaștri, atunci poți opta pentru fardurile  de care aminteam mai sus: maro, orange, bej, teracota, bordeaux;
  • găsim glittere mai la toate brandurile de machiaj: poți aplica un creion waterproof sau un eyeliner- gel ivoire pe toată suprafața pleoapei, după care fixezi o tușă de glitter albastru și gata, ai un machiaj de seară sofisiticat și la modă;
  • catifeaua albastră cred că este cea mai elegantă, regală;
  • se poartă, deci, albastru pe pleoape – de la ultramarin electric la turcoaz;
  • pentru un machiaj îndrăzneț, aproape de podium sau de club, poți îndrăzni un  ruj albastru;
  • la fel de elegant și frumos este asortarea machiajului albastru cu un lac pentru unghii albastru.

Până la urmă, important este să ai măcar o tușă de albastru în ținută, accesorii sau  machiaj și poți fi în trend.

„Tips : poți aplica doar o linie de eyeliner albastru cand ești pe fugă și trebuie să „zbori” la o întâlnire sau la job și sigur vei fi la modă. 🙂

***sursa foto: pinterest.com