În cartea „Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor” (disponibilă aici), prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea explică, într-un capitol distinct,
În weekend-ul 23-25 septembrie, Asociația Artipic îi invită pe ieșeni să se bucure de
Din august și până în prezent, peste 7000 de vizitatori au vrut să afle mai multe despre Imperiul Roman
Distins cu trei premii la Festivalul Internațional de Film de la Veneția (premiul pentru regizori aflați la debut, premiul
Răzvan Săndulescu este fondator al Kensington Communications, una dintre cele mai importante firme de consultanță politică din România.
Andreea Verdeș reușește o performanță remarcabilă pentru gimnastica ritmică din România! Aceasta s-a calificat în finala la minge la
RE-MIND CENTER anunță că organizează o tabără de toamnă pentru copiii care au vârsta de minim 12 ani. Tabăra
Începând de vineri, 16 septembrie, strada Lăpușneanu din Iași începe să vibreze ca odinioară. Cele trei zile de Festival
„Țara” mea a fost pe strada Ciric din Iași. Acolo stătea mamaia. Doar pe ea am cunoscut-o. Acolo îmi
(P) Toamna se numără elevii Algorithmics Iași, un loc în care se învață programare la un alt nivel. Chiar