Etichetă: oameni de poveste

LUCIA- GABRIELA MUNTEANU: ”Toţi aceşti mulţi ani de carieră didactică au fost o frumoasă poveste adevărată, re‑povestită cam la fel de sutele de foşti discipoli. Elevii mei au devenit o parte din sufletul meu!”

LUCIA- GABRIELA MUNTEANU: ”Toţi aceşti mulţi ani de carieră didactică au fost o frumoasă poveste adevărată, re‑povestită cam la fel de sutele de foşti discipoli. Elevii mei au devenit o parte din sufletul meu!”

INTERVIU
                             Dacă ar fi să joace un rol în propria viaţă, Lucia- Gabriela Munteanu spune că-i trec tot felul de idei, tentată fiind să fie discipola lui Sappho sau o ziaristă care umblă după un interviu cu Oscar Wilde sau un neînsemnat arheolog din echipa lui Schliemann sau chiar... prietenul intim al Gabrielei‑Lucia. Din 1978 a ales să predea elevilor limba și literatura română și de atunci până în prezent a format generații întregi de dascăli, profesor al Colegiului Pedagogic din Iași fiind. Nu a fost niciodată severă de dragul severităţii, ca un fel de stare olimpiană a magistrului ex cathedra, care le ştie pe toate, le poate pe toate, le negociază pe toate, ci mereu a încercat să explice şi să afirme adevăruri în care a crezut sau crede şi pe care timpul le‑a confirmat.
Sufletul viu al Bojdeucii de pe Țicău: ”Acum, dacă stau să recapitulez, eu niciodată nu m-am gândit că va veni o zi când va trebui să plec la pensionare.”

Sufletul viu al Bojdeucii de pe Țicău: ”Acum, dacă stau să recapitulez, eu niciodată nu m-am gândit că va veni o zi când va trebui să plec la pensionare.”

STORIES
După aproape 18 ani în care n-am mai bătut la poartă, mi-am făcut curaj și am coborât treptele. Era o zi geroasă de iarnă, cu toate că soarele încerca să ne îmbie la promenadă. O aveam alături pe prietena mea cu care împărțisem emoția momentului de-acum 18 ani- serbarea de final de an școlar. Ne-a întâmpinat un chip cald, înfofolit de abia i se întrezăreau cei doi ochi verzi limpezi care ascundeau o poveste. Alta decât cea pe care a spus-o cu un har rar întâlnit atâtor generații de copii ce au venit în ”mahalaua Țicăului, ce-i mai zic și Valea Plângerei, strada Țicăul de sus, nr. 4” să descopere farmecul poveștilor lui Ion Creangă. ”Mamă, cu bine ați venit!”, ne-a șoptit, parcă, o voce joasă, dar extrem de blândă, doamna Nina Purcaru, muzeograful Bojdeucii lui Creangă. De cum i-am a