Maria GAFTEA, campioană europeană la dublu la tenis de masă: „Nu cred că aș mai fi continuat dacă medaliile n-ar fi venit imediat după ce am lipsit 22 de ani din tenisul de masă!”

Maria GAFTEA, campioană europeană la dublu la tenis de masă: „Nu cred că aș mai fi continuat dacă medaliile n-ar fi venit imediat după ce am lipsit 22 de ani din tenisul de masă!”

               Ne-am dat întâlnire într-o după-amiază mohorâtă de iarnă, pe una dintre cele mai vechi „ulițe” ale Iașului, Lăpușneanu, într-un colț retras, dar extrem de familiar și călduros, al cafenelei Mignon. Cochetă, așa cum o știam și o admiram virtual până să ne cunoaștem personal, Maria și-a făcut apariția având cu ea un bagaj de emoții, după cum avea să-mi mărturisească pe parcursul celor aproape patru ore petrecute împreună, ore pe care oricum nu le-am simțit când au trecut.

În acea zi de miercuri ne vedeam pentru prima dată, dar parcă ne-am fi știut dintotdeauna, atât de firesc a decurs dialogul dintre mine și Maria Gaftea, ieșeanca multiplă campioană națională și europeană la tenis de masă la dublu și simplu. Zâmbește mereu, iar atunci când e în sala de antrenament, te cucerește cu energia sa. Iubește ceea ce face, mi-a spus-o în repetate rânduri. Și se cunoaște. A revenit în tenisul de masă la 50 de ani, după o pauză de 22 de ani în care și-a dedicat timpul în totalitate business-ului cu articole pentru copii și fiului ei, Alexandru, azi, inginer în Marea Britanie. Ochii îi sunt în lacrimi numai când îi pomenește numele… îi lipsește, și îmi povestește cum a fost în depresie atunci când Alexandru, olimpic la matematică, a plecat la studii în Londra. Până s-a acomodat cu ideea, săptămâni întregi n-a vrut să vadă pe nimeni și îi era teamă să deschidă ușa camerei copilului. Maria nu-mi ascunde faptul că a plâns ultima oară pe 27 decembrie (2017), în ziua în care Alexandru s-a reîntors în Londra după câteva zile petrecute acasă. Are pe noptieră o poză cu el și în fiecare zi îi spune „Bună dimineața!” și „Noapte bună!”. Astfel îl simte aproape, spune Maria, Alexandru fiind cea mai de preț bucurie.

*Foto credit: Oana Gociman/ Make-up: Laura Buțurcă (The Mirror Academy), Hair: Donna Carina

            Campioană europeană la dublu, alături de Marina Vintilă Popa, și medaliată cu bronz la simplu în 2013, Maria Gaftea a continuat să fie pe podiumurile competițiilor internaționale de tenis de masă și în anii care au urmat: în 2016 și-a păstrat titlul european la dublu (în Finlanda), a obținut medalia de argint la dublu (la Europenele din Suedia) și a luat bronzul la Campionatul Mondial din Spania. Până în prezent, Maria și-a atribuit de trei ori titlul de campioană națională la categoria veterani (50-59 ani), iar în Superligă este de două ori vicecampioană. Maria ține să-mi precizeze că de câțiva ani merge la Open-uri în Sardinia, Ostende (Belgia), Antalya, Norwich, Crowley (Marea Britanie), competiții de la care se întoarce întotdeauna cu câte cel puțin două medalii. Ține mult la rezultatele obținute pentru că reprezintă recompensa sacrificiilor, antrenamentelor și viselor proprii.

„Numai când îmi amintesc momentul în care am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatului European mi se face pielea ca de găină. Să ți se intoneze imnul, să ți se rostească numele, chiar și stâlcit (râde), e un sentiment ce nu poate fi descris în cuvinte… doar aceia care l-au trăit știu ce înseamnă și-l pot înțelege cu adevărat. E înălțător, e un moment unic, momentul tău, al muncii din spatele rezultatului. Poate doar satisfacțiile date de succesele fiului meu pot concura acele emoții unice pe care le-am trăit și le trăiesc ca sportiv ori de câte ori reușesc să reprezint culorile României la cel mai înalt nivel!”, afirmă jucătoarea de tenis de masă.

În prezent, Maria Gaftea este jucător și antrenor al echipei Clubului Politehnica Iași. Are un vis la care nu vrea să renunțe prea ușor – își dorește să aibă propria echipă de fete. Ce înseamnă asta? Să le antreneze de la început, de la copii și să le vadă ajunse măcar campioane naționale. Ce-i lipsește pentru acest obiectiv? „O sală de antrenament, o sală exclusiv pentru tenisul de masă, de care Iașul duce lipsă.”, completeză Maria Gaftea, căci da, deși Iașul are una dintre cele mai mari comunități a jucătorilor amatori de tenis de masă, nu are o sală de tenis de masă, Maria împărțind, în acest moment, sala de antrenament a Clubului Sportiv Municipal cu sportivii de la scrimă.

Maria Gaftea nu se pierde în detalii pe parcursul discuției și rememorează ani… nu-și aduce aminte cu drag de prima zi în care a pășit în sala CSM Iași. Se întâmpla prin anul 1973, când avea 12 ani și jumătate. Până atunci jucase handbal în echipa școlii, însă a aflat întâmplător că o vecină de-a ei era legitimată ca jucătoare de tenis de masă la club. A zis că trebuie să meargă la selecție, dar s-a lovit de răspunsul categoric al antrenoarei Nicoleta Spiridon care i-a zis extrem de direct că este mult prea mare pentru acest sport (tenisul de masă se începe la cel târziu 9 ani!). Deși s-a simțit dată deoparte, umilită chiar, Maria recunoaște că mereu a fost genul de om pe care dacă îl dai afară pe ușă, sigur îți intră înapoi pe geam, ceea ce s-a și întâmplat două zile mai târziu, când a revenit în sala de antrenament și a avut norocul  de a-l întâlni pe Șumulea Mihai, antrenorul care i-a dat o șansă, a vrut să îi testeze îndemânarea și să vadă ce poate. În doar șase luni, Maria Gaftea era deja la nivelul celor care practicau tenisul de masă de aproape doi ani, ceea ce a impulsionat-o să-și dorească și mai mult să performeze. Dacă-și amintește care a fost primul succes? Sigur că da… medalia de bronz la o Cupă de toamnă-primăvară, așa cum se organizau pe-atunci.

„Intrasem în lotul național de junioare, însă părinții nu au fost de acord să mă mut la București. Atunci, dacă nu stăteai în capitală, unde era centrul național de pregătire, cu greu reușeai să mergi mai departe, să reprezinți România la competiții. Era o muncă în zadar, așa o vedeam pe atunci.”, își amintește Maria Gaftea.

            Până în 1989, an în care a rămas însărcinată și a decis să renunțe la cariera sportivă, Maria a jucat la Tractorul Brașov. Așa a simțit că trebuie să facă. „Poate că nu mai aveam provocări, chiar nu știu de ce am hotărât să nu mai revin deloc pe teren, așa cum făcuseră alte colege”, încearcă să-și răspundă Maria, fără regrete că a ales familia. S-a căsătorit de tânără, avea doar 20 de ani, iar mai spre finalul întâlnirii noastre mi se confesează că divorțul nu i-a fost niciodată în plan, că și-ar fi dorit să nu se întâmple, însă un copil trebuie să crească în armonie și înțelegere, iar când și-a dat seama că aceste principii nu mai există în familia sa, a divorțat. E drept, de-abia la a treia încercare a mers până la capăt. Poate că datorită soțului și-a definit cochetăria pe care și azi și-o afișează nonșalant. Croitor fiind, mereu o punea în valoare prin ținute care mai de care, prin care reușea să întoarcă priviri, indiferent de locul în care se afla. Îi vine în minte momentul în care chiar au vrut să plece din țară. Împreună cu Puiu, soțul, făcuseră planul. Erau sub observația regimului prin prisma activităților, însă stabiliseră ca mai întâi să plece el în Polonia, și-apoi și ea, împreună cu băiatul în vârstă de doar câteva luni. N-a mai fost nevoie, căci în timp ce era în drum spre graniță, la radio era anunțată fuga președintelui Ceaușescu și a decis să se întoarcă.

Cu fiecare întrebare reușesc să pătrund în universul campioanei europene. Maria nu se sfiește și nu mă dojenește nicio clipă. Nu simte că-mi bag nasul acolo unde n-ar trebui, poate, însă, în stilu-mi caracteristic, vreau să văd omul, dincolo de aparețele echipamentului sportiv și ale titlurilor obținute. Iar Maria mă ajută mult să o descopăr. Pe lângă faptul că e un om care a suferit, ea însăși o recunoaște, debordează de un optimism exagerat, ar spune unii, și e foarte directă. Gătește foarte bine, dar nu mi se mai laudă și cu asta, spune ea ușor amuzată, și îi place să cânte, iar dacă are ocazia, la petreceri mai „fură” microfonul pentru o scurtă reprezentație artistică, pe lângă faptul că dansează până la epuizare. S-a îndrăgostit prima oară în clasa a noua, într-o tabără la Năvodari, de solistul trupei care cânta seara. Râde când își amintește că tremura toată când el o invitase la dans. Dialogul cu mine îi este un bun prilej pentru a rememora momente… A reluat legături cu vechi cunoștințe grație rețelelor de socializare. Pe o bună parte dintre foștii colegi astfel i-a regăsit. Studenția nu i-a fost prea frumoasă, în schimb. Nu i-a plăcut specializarea tehnică pe care a urmat-o, dar trebuia să o facă și pe asta.

„Amintirea din adolescență, nu știu dacă cea mai frumoasă, dar haioasă știu sigur că asta e, are legătură tot cu sportul. În fața Cinematografului Victoria era un panou al sportivilor. Nu eram o fire retrasă, dar nici nu mă lăudam. Totuși, am vrut ca ai mei colegi să mă vadă pe acel panou și nu știam cum să îi fac să treacă pe acolo fără să își dea seama că asta îmi este intenția. Astfel, am avut pretext: i-am luat la film și nu aveau cum să nu mă vadă pe panou. S-au mirat toți și m-au felicitat. Planul îmi reușise! (râde)”.

E jovială, n-ai cum să n-o îndrăgești și, știind că e destul de matură să se descrie perfect, chiar am provocat-o să-mi spună, în câteva cuvinte, cine este ea, Maria Gaftea, alta decât mama și jucătoarea de tenis de masă pe care o știm. De-ar fi să dea timpul înapoi, nu ar mai renunța atât de devreme la tenisul de masă și nu s-ar mai căsători atât de tânără. Ar rescrie povestea în aceleași rânduri, doar că i-ar mai adăuga un copil…

„Sunt o femeie care a suferit foarte mult din dragoste. Nu mi-am dorit divorțul, dar n-am avut de ales. Pe cât de prietenoasă sunt, atunci când cineva m-a nedreptățit sau jignit, primul impuls e să mă supăr. Recunosc când greșesc și am puterea să cer iertare. Poate sunt un pic prea pătimașă… am renunțat la prieteni la care nu m-aș fi așteptat vreodată să renunț, însă au fost oameni care m-au dezamăgit prea tare. Nu rezist nicio zi fără dulce. Nu-mi plac oamenii prefăcuți, mincinoși și snobi. Îmi place tare mult viața cu tot ceea ce înseamnă. Și da, îmi place foarte mult că pot face ceea ce îmi place.”, se autocaracterizează.

*Foto credit: Oana Gociman/ Outfit: Julia Toaders/ Make-up: Laura Buțurcă (The Mirror Academy)

         Pentru un sportiv e greu să revină pe teren chiar și după o scurtă perioadă de timp, în schimb, Maria Gaftea a revenit în stil de mare campioană, după o absență de 22 de ani. Nu i-a fost deloc ușor, recunoaște. „Totul a pornit dintr-o joacă, dar aș minți să spun că nu mi-a fost greu. Nu m-am gândit niciodată că voi avea așa rezultate, însă când am simțit că pot și mai mult, am luat totul în serios!”, își amintește tenismena Maria Gaftea. A luat decizia în 2009, an în care, după ce a văzut-o pe coperta unei reviste pe fosta sa colegă de echipă de la Tractorul Brașov, Beatrice Romanescu (actualul director de marketing și PR al Federației Române de Tenis de Masă), și a aflat că în acea perioadă, la Zagreb, urma să se desfășoare Campionatul mondial de tenis de masă, a contactat-o și i-a spus că i-ar plăcea să fie și ea în sală, la meciuri, să susțină echipa națională. Nu mai văzuse un meci de tenis de masă de 22 de ani, întrucât nu e un sport mediatizat. Au cuprins-o emoțiile, ca pe vremuri, intrând în sală fix prin dreptul delegației României… Imediat ce s-a întos în țară, s-a reapucat de antrenamente, la un club privat. A închis business-ul și s-a concentrat sută la sută în direcția tenisului de masă. În tot acest timp, totul s-a schimbat: de la reguli de joc, la mingi, iar cel mai greu i-a fost să își găsească paleta potrivită. La nici un an de la revenire era deja în primele 15 jucătoare la senioare (vârsta până în 40 de ani), ceea ce a motivat-o suficient încât să-și dea seama că tenisul de masă i-a lipsit mult.

„Am avut ambiție, recunosc. Nu cred că aș mai fi continuat dacă rezultatele n-ar fi venit imediat, așa cum s-a întâmplat și m-au impulsionat. Am avut și eșecuri, evident. N-am să uit momentul Tampere, Finlanda, atunci când, probabil din aroganță pentru că plecam de pe poziția de favorită, am ignorat posibilitatea de a fi învinsă de jucătoarea cehă, clasată mult sub mine. Am subestimat-o și am pierdut. A fost o lecție pentru mine… plângeam în hohote, dar nicio clipă nu mi-a trecut prin minte că ar trebui să renunț. Dimpotrivă!”

De Marea Britanie o leagă nu doar fiul său, ci și performanțele din British Veteran League, unde a și jucat. Marea Britanie stă foarte bine la capitolul campionate pentru veterani. Maria a văzut, în primul rând, șansa de a fi mai aproape de Alexandru. Totuși, a decis că e mai bine să renunțe la propriile concursuri de dragul echipei Politehnica, o responsabilitate suficient de mare și motivațională pe care a primit-o cu încântare și hotărâre. De altfel, cele mai bune rezultate nu le-a avut individual, ci cu echipa.

„Mereu am fost mai bună la echipă. Am fost dintotdeauna un om de echipă, poate și pentru că nu sunt egoistă. Mereu m-am gândit mai mult la cei de lângă mine, iar ideea de echipă îmi place mult!”

Hmmm… dacă are Maria Gaftea vreun ritual anume?

„Mai mult aș numi-o superstiție decât ritual. Dacă mi se pare că am avut noroc, joc cu aceleași șosete. Vorbesc cu mine, fac un plan interior pentru a fi calmă. Stăpânirea de sine e foarte importantă. Dau întotdeauna aceeași servă prima. Îmi șterg mâinile exact pe linie, cu degetul mare. Pe teren intru mereu cu zâmbetul pe buze pentru a arăta că nu mi-e niciodată teamă.”, îmi dezvăluie campioana la tenis de masă.

            În spatele oricărei reușite se află multiple eforturi și sacrificii de care Maria nu se plânge pentru că știe că atunci când ai decis să practici un sport, mai ales la nivel de performanță, înseamnă că poți, că vrei, că ai aptitudini și ambiție fără margini. Sunt câteva dintre principiile pe care le aplică și în viața de zi cu zi. Faptul că societatea începe să-și piardă respectul față de performanțele sportivilor o deranjează. Nimic nu mai e ca în urmă cu ani, însă sportul va fi întotdeauna cel mai bun ambasador pentru un stat, dar sportivii obosesc și ei. Nu la antrenamente, cum ne-am putea gândi, ci în viața de zi cu zi, în care trebuie să dărâme mentalități, să lupte să își facă treaba fără a considera că practică o muncă în zadar. Poate că la juniorat nu simți presiunea, însă la seniori, când știi că te apropii de „finish-ul” carierei, așteptările sunt altele, sportivul fiind nevoit să suporte pe umeri responsabilitatea presiunilor ce îl asaltează din toate direcțiile, fiind și expus.

„Tenisul de masă a evoluat din mai bine în mai bine. A crescut. La celelalte sporturi, din nefericire, conducerile au cam stricat totul. Stabilitatea și continuitatea reprezintă factori definitorii în sport. Dacă ai scos o cărămidă, cade tot! Federația Română de Tenis de Masă are o componență solidă, o conducere extrem de implicată și focusată pe performanță, ceea ce pe mine nu poate decât să mă bucure și să mă motiveze!”

*Foto credit: Oana Gociman / Locație: Sala de antrenament CSS Unirea Iași/ Outfit Maria Gaftea: Julia Toaders și garderobă personală / Make-up: Laura Buțurcă (The Mirror Academy) / Hair: Donna Carina/ Grafică: Tudor Voloșeniuc / Concept: Fiama Communication

 

 

 

 

 

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.