Ovaționat de-o lume întreagă, „eroul de la Londra” se descrie modest, „un om simplu”, cu toate că urmează să primească de la Casa Regală a Marii Britanii distincția „The Queen’s Commendation for Bravery”. Florin Morariu are o privire blândă și un suflet care ascunde suficiente neliniști sau greutăți pe care vrea să le ducă doar cu el însuși. Florin a dobândit neașteptat o notorietate pe care n-a urmărit-o și nici nu și-ar fi închipuit vreodată că o va dobândi. „De ce eu, mă întreb și eu de multe ori. Cel mai probabil, Dumnezeu m-a ales pe mine!”. Nu întâmplător îmi spune acest fapt, urmând să aflu, pe parcursul minutelor scurse de-a lungul conversației noastre, că Florin citește multe cărți religioase, mai ales în ultimul an. Îi ridică semne de întrebare, îmi spune, în acele cărți găsindu-și și răspunsurile care-i lipsesc atunci când încearcă să înțeleagă lumea. Nu pentru că l-ar neliniști oamenii, ci pentru liniștea proprie care, după cum tot el îmi mărturisește la finalul întâlnirii noastre, la modul ideal, s-ar transpune „într-un loc în care să n-aud decât natura. În pădure, unde m-aș putea deconecta de griji și orice altă chestiune apăsătoare. Fără rețele de socializare, fără mass media, fără telefon mobil. Doar eu, sufletul meu și Dumnezeu. Așa arată liniștea pentru mine!”.

 

 

După tragicele evenimente care au lovit capitala londoneză la începutul lunii iunie, în 2017, Florin Morariu n-a mai fost același. Viața avea să i se schimbe radical atunci când, cu un făcăleț și un coș, avea să scrie istorie și să fie pe buzele tuturor. „E atac terorist aici. Au împuşcat oameni. Uitaţi, fraţilor!”, sunt cuvintele care aveau să facă înconjurul lumii câteva ore mai târziu. Florin, tânărul muncitor, cu o viață deloc ușoară, plecat să-și facă un rost în Marea Britanie, devenea eroul unei națiuni. Dacă e să-l întrebi acum de ce a reacționat astfel, îți răspunde fără nicio ezitare că așa era firesc, chiar dacă mama sa i-a zis că a fost nebunie pură. Florin Morariu e altruist și ajută pentru că „așa ar trebui să facă oricine”, spune el, amintindu-și chiar cum cu doi-trei ani în urmă, în cartierul Zimbru, a luat în casă un copil aproape înghețat și tare amărât. L-a spălat, i-a dat să mănânce și haine curate. Ulterior, a mers la poliție și a sesizat autoritățile cu privire la băiat. „Doamnei de la chioșcul din Zimbru nu-i venea a crede când l-a revăzut. Era un alt om. Și acum își amintește acea întâmplare”.

Și totuși… Florin Morariu continuă să facă bine și să salveze vieți. O dovedește inclusiv fapta de acum câteva zile de la ștrand, locul de muncă pe care „eroul de la Londra” îl are în prezent, unde, fără să stea pe gânduri, atunci când a văzut o persoană că se zbate în apă, s-a aruncat imediat în bazin, chiar dacă nu era îmbrăcat adecvat, și a salvat un adolescent de la înec. N-am putut să mă abțin și l-am întrebat, erou fiind astăzi, care i-a fost eroul preferat din vremea copilăriei. „Captain Planet, probabil”, îmi răspunde Florin, zâmbind. Același zâmbet larg pe care îl arată și în clipa în care vreau să aflu care îi e cea mai dragă amintire care îi vine în minte când se gândește la copilărie…

„Ieșirile cu copiii la săniuș, când ne întorceam uzi și ne uscam pe țevile CET-ului, de pe malul Bahlului. Parcă eram niște păsări. Eram mulți, cam 20-30 de copii care plecau cu săniile după ei, seurcau până în vârful pădurii și de acolo zburau, parcă, la vale. Era un sentiment de libertate unic! Noi chiar am avut o copilărie trăită, nu ca astăzi. Da, și cu lipsuri, dar frumoasă! Ah, și-mi mai amintesc modul special prin care ai mei ne pedepseau (n.r. Florin mai are încă trei frați). Ni se părea comic, sincer. Când făceam vreo năzbâtie, și recunosc că nu erau puține, mici fiind, mama ne dezbrăca și ne lăsa pe scară, cumva să ne vadă vecinii și să nu mai facem. Cu timpul, a preluat această metodă și alți vecini”, povestește Florin.

Alexandra Gugiuman, revista Insociety: Ai plecat la Londra ca un simplu român care vrea să muncească, să strângă un ban, să-și facă un rost. Te-ai întors ca un erou, involuntar. Cum ai trăit această schimbare?

Florin Morariu: Întreaga întâmplare mi-a dat planurile peste cap complet. Nu am fost pregătit. După acel moment, am rămas cu probleme de sănătate, în primul rând. Am fost sub tratament cu antidepresive. Planurile mi-au fost distruse pentru că m-m dus acolo ca un simplu român, plecat dintr-un cartier mărginaș din Iași- Dacia- să-și facă un rost în străinătate. Am fost muncitor de mic, a trebuit să mă descurc…

A.G.: Cum au reacționat englezii când te-au văzut imediat după ce devenisei eroul lor?

Florin Morariu: Am fost momente în care englezii mă luau în brațe pe stradă. Dacă îmi amintesc bine, a cincea zi, mă duceam la Chealsea să mă văd cu șefii mei. Toate zirele vorbeau despre mine. Poza mea era pe prima pagină. M-am urcat în metrou, stăteam cu ochii în telefon, vedeam că oamenii se uită la mine. Și-a făcut curaj o persoană mai în vârstă care a venit la mine, m-a strâns în brațe și a spus tare „Look, is Florin, our hero!”. Au început să vină și alții și să facă același gest. Eram încă sub impact, chiar nu știam cum să reacționez. Apoi, ând am coborât, a venit la mine un copil care m-a întrebat dacă pot face o poză cu el pentru că toți colegii vorbesc la școală despre el. Aflaseră toți ce se întâmplase.

A.G.: Ce ți-ai spus atunci, mai exact?

Florin Morariu: De ce eu? Dar tot eu mi-am răspuns… probabil că eu am fost ales de Dumnezeu. Atunci, chiar pe moment, n-am avut timp de întrebări. Era un cumul de frică, risc, dar și inconștiență probabil. Puteasă se sfârșească altfel. De fapt, a fost o fracțiune de secundă… acționez sau nu. De aici, știi povestea…

„Mi-au dat peste cap toate planurile. M-am dus să muncesc ca oricare alt român de-al meu pentru că în România e mai dificil, și-am plecat de-acolo imediat după atentate. Nu trecuseră nici doi ani. Nu am fost pregătit!”, mărturisește Florin Morariu.

A.G.: Au apărut, inevitabil, și comentariile răutăcioase…

Florin Morariu: Da, așa e. Iar când am mers la psiholog prima dată am înțeles în numai câteva minute ce voia să îmi spună. Să-ți spun exact… mi-a desenat un cerc. Apoi, a făcut un unghi de 45 de grade. Acel procent erau oamenii care nu ne vor plăcea niciodată. Mi-a zis că se vor înmulți dacă le vom da curs răutăților. Dar, întregul care rămânea dacă suntem indiferenți va fi net mai mare. Am înțeles perfect ce voia să îmi spună.

A.G.: De ce crezi că oamenii sunt răi?

Florin Morariu: Oamenii au dreptul la opinie. Nici degetele de la mână nu sunt la fel.

A.G.: Astăzi, ce înseamnă Londra pentru tine? Ce sentimente ai când revii acolo?

Florin Morariu: Mă tensionez fără să îmi explic de ce. Sunt mult mai atent decât aș fi în oricare altă parte. În Londra am mulți prieteni, aș putea spune că e a doua casă. Am muncit din prima zi acolo, am plătit taxe și impozite.

A.G.: Cui îi ești recunoscător?

Florin Morariu: Aș vrea să-i pot nominaliza pe toți. Kim Carolly Ciocan, Anca Maria, doamna Camelia Luisa Pop, Loredana Mușat Ivanov, Ioana Iuliana Ivașcu, Lavinia Sucitu, Paula Ciubotariu sunt doar câteva dintre persoanele care mă sunau zilnic, oameni pe care nu îi știam, dar pur și simplu îmi dădeau mesaje. Evident, le mulțumesc pentru sprijin și avocaților mei din Londra, de la casa de avocatură Levens, și avocatului meu de aici, doamna Gianina Vera Poroșnicu. Sunt în permanență alături de mine.

A.G.: Ce iubești cel mai mult?

Florin Morariu: Copilul meu e persoana pe care o iubesc cel mai mult pentru că e o iubire necondiționată, pe care nu o pot explica în cuvinte!

„Sunt destui oameni care se chinuie trăind în alte țări, care muncesc și sunt batjocoriți, poate. Sunt o mulțime de opii care plâng de dor și, de fapt, ar trebui să fie fericiți… acei români ar trebui să se gândească la treburile astea… dragostea părintească face ravagii în ultimii ani la noi în țară. E cumplit, un sacrificiu prea mare pe care oricum îl regretă peste ani, din câte am observat.”, conchide Florin, eroul de la Londra.

*comemorarea victimelor atentatelor de la Londra, iunie 2018

sursa foto: Facebook pesonal Florin Morariu

Author