Emil Ionescu, fotograful de natură sălbatică din Iași pentru care animalul devine centrul obiectivului său: „Fotografia wild face ca documentarul pe care îl vezi la TV să fie chiar în fața ochilor tăi!”

Emil Ionescu, fotograful de natură sălbatică din Iași pentru care animalul devine centrul obiectivului său: „Fotografia wild face ca documentarul pe care îl vezi la TV să fie chiar în fața ochilor tăi!”

Huhurezul mare, surprins în toată splendoarea de un obiectiv dibace și postat de către cei de la Romsilva pe pagina lor de Facebook, m-a făcut să-l descopăr pe Emil Ionescu, fotograful de natură sălbatică despre am aflat mai multe de-abia în momentul dialogului nostru. Nu refuză să povestească, doar că n-a ieșit în față până acum, ceea ce m-a făcut să cred că i-am oferit încrederea de care avea nevoie pentru a povesti pe larg despre pasiunea pe care o are pentru natură și fotografie. Până în prezent a bifat o expoziție foto la Palatul Culturii, însă a fost o experiență venită mai mult prin prisma faptului că este funcționar public, nu neapărat că și-a propus. De fapt, nu și-a impus încă vreun țel în privința pasiunii pe care o dezvoltă și în care a investit până acum cam prețul mediu al unei mașini, chiar dacă a pornit cu un obiectiv pe care a dat vreo 500- 600 lei. Și totul întrucât e convins că pentru a confirma sau pentru a deveni celebru, n-ai nevoie doar de o singură fotografie, ci e vorba de un pachet întreg cu care fotografiile pe care le prezinți vin odată cu munca, orele de stat la „pândă”, răbdarea- „E vorba de multă muncă în spate, nu m-ar mulțumi să merg în pădure și să prind un cadru anume. Totuși, dacă prind momente mai mici, voi ajunge să am o satisfacție mai mare.”, crede fotograful Emil Ionescu.

            În 2010 a început să cocheteze cu fotografia. Îi plăcea să meargă pe munte și imortaliza peisajele. Și-a achiziționat un aparat foto, ce i-a fost furat mai târziu, astfel încât, o bună perioadă de timp, fotografia nu a mai prezentat interes pentru Emil. De-abia în 2015 a decis să-și ia un alt aparat pe care îl folosea pentru a fotografia peisaje. Își amintește că primele cadre care l-au „stârnit” în direcția fotografiei de natură sălbatică au fost trei căprioare fotografiate lângă casa pe care o are în Suceava, lângă Câmpulung Moldovenesc. Se întâmpla în vara lui 2017, a vrut să le „prindă”, însă aparatura i-a jucat feste. Atunci a decis să caute în Iași un fotograf specializat în fotografia de natură sălbatică , care să-l ajute. A ajuns la Adrian Baltariu și împreună, de atunci și până în prezent, au tot „străbătut” păduri care să le ofere cadre perfecte de care aveau nevoie pentru a suprinde animalele fix în habitatul lor. Alte nume pe care mi le enumeră, pe lângă Adrian Baltariu, sunt Ionuț Ignat, Vladimir Negru, Ionel Onofraș, Dan Dinu, Daniel Opaiț.

„De atunci a început investiția financiară, dar mai ales emoțională, antrenamente- skill-uri de a urmări un animal, de a învăța ceea ce un animal face, obișnuințele pe care le are. Trebuie să înveți să ai răbdare că va veni, chiar dacă e foarte probabil să nu vină.”

            Fotografia de natură sălbatică e provocatoare. Spre deosebire de cea clasică, de peisaj, pentru care peisajul rămâne în același loc, nu se deplasează, pentru fotografia care are în prim plan animalul sălbatic, uneori e nevoie să aștepți chiar și câteva luni bune pentru cadrul pe care ți l-ai schițat în minte.

„Un peisaj e acolo tot timpul. Condițiile meteo nu sunt aceleași, poate. Dar la fotografia de wild poți merge luni de zile și să nu prinzi nimic. Cred caă am stat și nouă ore într-un loc pentru o fotografie, într-un anumit cadru. De exemplu, am mers de patru ori în decurs de o lună, știu cadrul pentru huhurez, la răsărit… încă nu l-am prins, sunt mai multe elemente. Foarte mult contează să îți creezi tu condițiile… razele soarelui, contrast, lumină. E aproape imposibil uneori, dar trebuie să încerci.”, îmi explică Emil.

         De-a lungul timpului a avut parte de numeroase întâmplări neprevăzute, de la faptul că a mers noaptea, prin boscheți, și i-au ieșit în față niște porci mistreți până chiar în faza în care a ieșit ursul și a trecut pe lângă sau amintirile cu cerbii. Emil își mai amintește și momentul în care o scroafă cu șase purcei a venit să mânânce liniștită lângă el. Din fericire, menționează Emil, a fost ferit de incidente.

„Dacă nu încolțești animalul, animalul nu te atacă. Sunt pregătit cu orice pentru a face animalul să se sperie, nu trec bariere ca să îi sperii. Dar de speriat, te sperii chiar și atunci când nu ai apucat să prinzi fotografia și a plecat animalul. Totul se rezumă la siguranța pe care vrei să ți-o acorzi, mediul sălbatic în care ele trăiesc și tu poți interveni asupra lor.”

         Să înțelegi subiectul, să îl faci să fie în mediul lui, să îl poți arăta în mediul lui, nu să îl prinzi când fuge, când e speriat, pare a fi definiția provocării în fotografia de natură sălbatică pe care o primesc de la Emil. Doar astfel ajungi să înțelegi cum funcționează această latură a fotografiei. Emil Ionescu recunoaște că mai sunt multe proiecte pe care nu le-a realizat încă, la început fiind, dacă e să avem în vedere faptul că are de-abia un an de când a plecat pe acest drum. Nu și-am ales încă un model care să-i fie unic. Culege informații de la toți, și români, și straăini. Unii nu realizează opere de artă, dar în schimb, partea de „sălbăticie” din fotografie spune totul. Învață de la toți, oricine poate să îi transmită o informație sau metode noi, mai ales că știe că e încă la început, acesta fiind motivul pentru care e dispuns să învețe de la oricine.

„Să fotografiez cocoșul de munte a însemnat două săptămâni de ‹‹pândă›› zi de zi, în fiecare dimineață, mers câte trei km pe jos, stat ore să vină în anumite locuri în care știam că trebuie să vină. Nu fotografia în sine mă mulțumește, ci cred că mai mulțumit sunt când văd animalul. Am avut șansa ca o căprioară să stea să mănânce lângă mine, la numai șase metri distanță, era liniștită. De multe ori las aparatul și privesc spectacolul numai pentru mine. Atunci când își vede de viața sa, chiar dacă ești prezent acolo.”

         Dacă ne imaginăm că e suficient să pleci în expediție doar cu aparatul foto, Emil îmi enumeră câteva dintre lucrurile pe care le ia în momentul în care merge „la pândă”. Ai nevoie de un cort de camuflaj, scaun, plasă de camuflaj, cizme, petarde în caz că ești atacat, spray cu piper, o lanternă, mâncare și apă. Deci, vorbind strict financiar, investiția nu se rezumă numai la aparatura performantă pe care e obligatoriu să o aibă, ci și la celelalte chestiuni- echipament de camuflaj, deplasarea în sine, hrana. Recunoaște că nu a scos niciun ban din această activitate până acum, rămâne doar o pasiune, conștient fiind că probabil, pentru a vinde, trebuie să dedici cel puțin la fel de mult timp cât se alocă pentru a fotografia.

Pentru fotograful Emil Ionescu, raportându-se la Iași, Dobrovățul este un loc plin de animale sălbatice, care îți oferă cele mai multe posibilități din apropierea orașului, un loc accesibil, devenit ușor-ușor un loc de suflet principal. Un alt loc pare a fi Larga Jijia și bălțile din jur. Ce urmează în viitorul apropiat? Delta, spune Emil. Huhurezul mare l-a scos în față, dacă aș putea spune astfel, dar ursul și pisica salbatic, care sunt animale pe care le vezi și pinzi rar, sau cocoșul de munte sunt câteva exemple dintre animalele prețioase surprinse de Emil în diferite instantanee. Iar dacă ne imaginăm că există situații în care am putea vedea două fotografii aproape identice, aparținând unor fotografi diferiți, Emil Ionescu îmi spune că e aproape imposibil. A avut ocazia să stea lângă alți doi fotografi în același punct, dar cadrele au fost diferite. E vorba de viziune, aparatură, unghi. Totuși, există cazuri în care unii apelează la photoshop. Din prea mult ego, crede Emil.

Ce ar trebui să știe cineva care își dorește să devină fotograf de natură sălbatică?

„Că e scump (râde), obositor, dar dacă îți place și ți se potrivește, un eveniment plăcut care se întâmplă rar îți acoperă restul eșecurilor și te face să uiți totul. Devine ca un drog. În ultimul timp am mai reușit cadre, dar a trecut ceva timp de când nu am mai surprins un cadru care să îți dea acel sentiment ca și cum ai asista la un spectacol pe care nu îl poți vedea decât la TV. Documentarul pe care tu îl vezi la TV îl ai în fața ochilor… e diferit când vezi un animal sălbatic față de un  animal sălbatic obișnuit cu oamenii, iar cel mai la îndemână exemplu  e cât de diferit a fost să văd ursul de la lacul Sf. Ana care e prietenos față de cel din sălbăticie, autentic. Practic, trăiești filmul acolo…”, menționează Emil Ionescu, fotograful de wild care evident că mi-a povestit și cum a reușit să prindă instantaneul care m-a făcut să vreau să aflu mai multe despre el- „culmea, huhurezul mare voia să vâneze lângă roata mașinii. Huhurezul a vrut să vâneze fix lângă mine, m-am depărtat vreo șase metri…vâna șoareci, în zăpadă. De aici și cadrul care i-a făcut pe unii să se întrebe cum de am reușit să fotografiez o pasăre de pradă fix când venea spre mine.”, încheie fotograful.

*sursa foto: galerie personală fotograf Emil Ionescu, pagina de Facebook

 

 

 

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.