Ghid de bune maniere și bune practici pentru artist, organizator de evenimente și public (episodul 1 – ARTISTUL)

Ghid de bune maniere și bune practici pentru artist, organizator de evenimente și public (episodul 1 – ARTISTUL)

Prezența celor trei entități vii într-un spațiu convențional (sau neconvențional) pentru desfășurarea unui eveniment presupune un respect total din partea celor trei participanți, o înțelegere verbalizată, dar și una tacită, un soi de chimie la nivel mental, dar mai ales spiritual. Transmiterea și percepția unei emoții pot avea loc doar dacă atât receptorul, cât și transmițătorul funcționează pe aceleași lungimi de undă între ei și împreună cu cel care a făcut conexiunea. În caz contrar apar grave perturbații și bruiaje sonore, vizuale, afective. În această triadă, regulile trebuie să funcționeze sub cele mai bune auspicii, de la momentul stabilirii evenimentului, până la momentul propriu-zis al acestuia, cât și după el.

Dacă ești artist trebuie să știi că ai devenit ARTIST prin munca și implicarea ta, dar și datorită publicului și organizatorilor de evenimente. Iată câteva sfaturi pe care le-aș da artiștilor:

  1. Trăiește-ți viața de artist asumându-ți ceea ce ai ales să fii.
  2. Nu te victimiza.
  3. Când ești căutat pentru a-ți îndeplini menirea, fii tu!
  4. Nu repezi oamenii care te caută, nu le lăsa impresia că ești foarte ocupat și că te simți un pic agasat de atâta treabă, dar fii în același timp și demn!
  5. Dacă tu ai propus evenimentul, tot ce ține de maniere și bune practici trebuie să aibă aceleași coordonate.
  6. Mulțumește de fiecare dată când închei o discuție despre o posibilă colaborare.
  7. Ține-te de cuvânt! Nu promite nimic, dacă nu ești sigur că vrei și poți să onorezi invitația de a fi protagonistul unui eveniment
  8. Tot ce ai de făcut până la momentul evenimentului este să menții un standard ridicat de pregătire practică și emoțională.
  9. Alege un conținut în programul artistic care să te reprezinte în totalitate.
  10. De tine depinde ce faci și cu acele lucrări care aparent… nu-ți plac.
  11. Dacă ești solist vocal, crede-mă, ai obligația morală de a participa la toate repetițiile, la toate fazele de construcție a spectacolului în care urmează să prestezi un act artistic, nu doar acolo unde tu ești personajul principal.
  12. În ziua evenimentului încearcă să faci doar acea activitate (pe cât posibil).
  13. Pregătește-ți o ținută adecvată locului și genului de prestație artistică pe care urmează să o ai.
  14. Pornește-te de acasă cu mult înainte de eveniment.
  15. Dacă nu știi sala în care urmează să ai evenimentul, încearcă să iei contact vizual direct cu aceasta, înainte de aplauzele publicului la apariția ta în scenă.
  16. Dacă trebuie să mergi la probe de sunet, nu te eschiva!
  17. Fixează-ți ca principiu de viață punctualitatea.
  18. Încă din culise nu-ți mai aparții în totalitate, ai ales să te dăruiești…
  19. Primul pas în scenă te poate costa.
  20. Tot ce se întâmplă pe scenă în timpul evenimentului este o lume oarecum paralelă cu restul vieții tale. Scena este ca un sanctuar. E locul în care poți vorbi cu Dumnezeu dacă vrei…
  21. Nu te privește câți oameni sunt în sală. Ai venit să fii artist, nu contabil!
  22. Privește publicul în ochi de cîte ori simți nevoia, dar nu abuza de asta.
  23. Arată-ți recunoștința eternă pentru că te afli acolo.
  24. Zâmbește!
  25. Oamenii cu care ești pe scenă îți sunt a doua familie. Arată asta!
  26. Vorbește cu cei care sunt în fața ta prin apelare directă sau prin limbaj nonverbal.
  27. Adu publicul în lumea în care l-ai invitat încă din faza de afiș.
  28. Evită orice gest care nu are ce căuta pe scenă (scărpinatul în cap, suflatul nasului, oftatul etc., desigur, când nu joci într-un rol).
  29. Despărțirea de public este momentul în care poți cântări dacă toate cele de mai sus au fost asimilate și puse în practică.
  30. Spectacolul se încheie cu adevărat când nu mai este nimeni în sală. Abia atunci poți să reintri încetul cu încetul în viața de zi cu zi.
  31. Strânge după tine, artistul înseamnă bun simț și respect.
  32. Înainte de a pleca din incinta clădirii/spațiului unde ai prestat, mulțumește de sus până jos, inclusiv portarului.
  33. Drumul spre casă nu e despre analiza a ceea ce a fost, ci o introspecție a ceea ce va fi.
  34. Dacă postezi pe rețele de socializare fotografii sau clipuri din eveniment, asumă-ți că nu toată lumea e bucuroasă să te vadă în acea ipostază. Numărul de vizualizări și aprecieri nu este problema ta.
  35. Dincolo de scenă nu judeca pe alții. Fii modest!
  36. Dacă ți se cere un sfat, nu ezita să fii implicat.
  37. Poartă-ți bunătatea pe post de colier la vedere.
  38. Accesorizează-ți viața cu întâlniri vesele, discuții rodnice, stări pozitive.
  39. Construiește-te în permanență, în armonie cu UNIVERSUL.
  40. Nu te compara cu nimeni. Doar cu tine!

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.