Tot ce ar trebui să știi despre masajul prenatal

Tot ce ar trebui să știi despre masajul prenatal

„Medicul obstetrician trebuie anunțat și consultat înainte de a ne programa la un masaj”, ne spune de la începutul discuției kinetoterapeutul salonului Reign, Adina Zaharia, anticipând parcă întrebarea noastră cu riscurile pe care masajul le-ar avea asupra dezvoltării pruncului pe parcursul sarcinii. „Multe dintre viitoarele mămici se tem de masaj în perioada sarcinii, însă acesta, efectuat corect și de o persoana specializată, aduce doar beneficii și face sarcina să fie mai ușoară”, completează Adina. Practic, momentul în care medicul și-a dat acordul echivalează cu lipsa riscurilor (potrivit specialiștilor, masajul nu se recomandă în primul trimestru de sarcină pentru că ar putea duce la deshidratare, stări de vomă, crampe în zona abdominală sau inducerea travaliului), masajul având rolul de a-i oferi gravidei o stare de bine de care are nevoie în lunile în care organismul acesteia trece prin  tot felul de transformări. Deși folosește tehnicile masajului de relaxare, masajul prenatal adaptează aceste tehnici nevoilor și schimbărilor femeii însărcinate. Astfel, dintre beneficiile masajului prenatal, amintim:

  • Îmbunătățirea circulației sanguine și limfatice;
  • Ameliorarea durerilor musculare și articulare;
  • Îmbunătățirea calității somnului;
  • Reducerea retenției de lichide (care poate cauza umflarea încheieturilor);
  • Reducerea nivelului de hormoni ai stresului și creșterea nivelului de serotonină și dopamină;
  • Menține elasticitatea pielii, deci riscul de aparitie al vergeturilor este mult mai scăzut;
  • Îmbunățește starea psihică;
  • Crește aportul de substanțe nutritive și oxigen la nivel celular, atât pentru mamă, cât și pentru făt.

„E firesc să existe o oarecare temere din partea clientelor, la început mai ales, însă după câteva ședințe în urma cărora resimt la nivelul propriului organism toate aceste beneficii, orice urmă de teamă se risipește. E firesc să existe semne de întrebare, nicio viitoare mămică nu dorește să acționeze într-o manieră în care și-ar putea pune în pericol propriul copil. Astfel, între clientă și kinetoterapeut e necesar să existe o bună comunicare pentru evitarea unor mișcări care ar putea induce un anumit grad de disconfort. Cel mai indicat e să se efectueze o ședință măcar pentru ca toate aceste beneficii ale masajului prenatal să fie resimțite la nivelul propriului organism.”, a încheiat Adina Zaharia, kinetoterapeut Salon Reign.

Pentru mai multe răspunsuri, pe Adina o găsiți aici: https://www.facebook.com/reignsaloniasi/

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.