Cum să transformi o zi de grădiniță într-o zi de sărbătoare pentru copilul tău

Cum să transformi o zi de grădiniță într-o zi de sărbătoare pentru copilul tău

Pe lângă o educatoare prietenoasă, foarte zâmbitoare și cu inima mare, copilul are nevoie de siguranță, atașament, protecție. Nu e ușoară despărțirea de cea care i-a dat aripi, însă vine și momentul când trebuie ca mama să-l lase să zboare. Grădinița trebuie privită de copil ca fiind un castel cu prinți și prințese, un palat ca dintr-o poveste, în care abia așteaptă să intre, să se joace, căci e o lume fascinantă, cu oameni mari care oferă timp și spațiu plăcut, colorat, unde aceștia uită de vârstă și intră în mintea celor mici.Grădinița trebuie să fie locul unde e imperios necesar  ca micuțul să se simtă ca acasă, să fie un spațiu dorit, care să ofere posibilitatea de a se dezvolta copilul într-o atmosferă deschisă. Indirect, trebuie să se simtă invitat la învățarea prin descoperire și explorare. Copilul are un spirit critic, iar ochiul acestuia analizează și interpretează repede spațiul în care ar trebui să petreacă, în afara casei lui, ore bune de acum încolo.

E nevoie să facem ca fiecare zi din grădiniță să fie motiv de sărbătoare. Să facem noi să fie. Cum? Iată câteva exemple de activități care pot fi sărbătorite în fiecare zi din săptămână, creându-ți propriul scenariu:

  1. Ziua Noutăților – crearea unui colț tematic cu diverse instrumente, materiale, jucării ce invită copilul la explorare, cooperare, descoperire prin joc și joacă, curiozități;
  2. Ziua Salutului– construirea unui salut personalizat de fiecare copil, însoțit de mișcări, dans și cântec;
  3. Ziua Lego– copiii sunt invitați de a veni la grădiniță cu lego-ul preferat de acasă pentru a face echipă cu ceilalți, pe grupuri mici;
  4. Ziua Cărții– sărbătorim ziua cărții prin cartea preferată din biblioteca de acasă. Astfel, ei împărtășesc idei din carte despre secvența preferată sau eroul îndrăgit, învață să protejeze cartea și află cât de prețios e lucrul cu aceasta;
  5. Ziua Jucăriei– copiii vin însoțiți de un prieten bun de acasă, își prezintă jucăria preferată și învață să împartă și cu ceilalți din grupa de copii;
  6. Ziua Culorii– stabilirea de comun acord a unei culori și invitarea copiilor să respecte dresscode-ul propus pentru a crea sentimentul de solidaritate și unitate cu încă un argument plauzibil;
  7. Ziua Zâmbetului– copiii înțeleg că zâmbetul valorează mult și că e gratis. Astfel pictează pe baloane colorate cele mai mari zâmbete pentru cei pe care îi iubește;
  8. Ziua Ecologiei- preșcolarii pun în evidență ziua respectivă prin acțiuni întreprinse în curtea grădiniței cu materiale din natură, organizându-se jocuri distractive, activități practic-gospodărești. Ziua poate fi astfel marcată și dacă se îmbracă în verde. De asemenea, își pot însuși niște dopuri de plastic de la sticlele de apă și le pot folosi ca fiind niște baloane din mâna unui clown construit din carton colorat;
  9. Ziua Filmului Românesc – cu ajutorul videoproiectorului și a unei săli spațioase de clasă se formează un cinema. Copiii pot allege împreună cu educatoarea un film românesc, cum ar fi „Veronica” și se pot bucura pe perioada duratei filmului de popcorn;
  10. Ziua Eroului- crearea unui moment din zi în care copiii desfășoară o paradă de costume care simbolizează eroul preferat din desene sau povești și îl valorizează la finalul momentului cu un desen propriu, făcut sub forma unui tablou.

De mică am crezut că un educator trebuie să poarte doar iubire pentru copiii săi și e suficient.  O adevărată listă mi-aș putea face în acest moment, căci în cei 9 ani de activitate, am realizat că un educator trebuie să aibă tolba plină de creativitate, spontaneitate, imaginative, spiritul ludic  și abilitățile de comunicare să nu îi lipsească, pe lângă rezonanța emoțională, calmul, simțul dreptății și spiritul organizatoric. Dar tu, cititorule, ce poți spune? În viziunea ta, ce crezi că ar trebui să dețină un cadru didactic bun?

*sursa foto: galerie foto Ema Tănase

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.