Copil la aproape 45 de ani…

Copil la aproape 45 de ani…

Nu cunosc bucurie mai mare decât atunci când sunt în mijlocul copiilor!

Împlinesc acuși 45 de ani, dar sufletul meu și multe din preocupările mele au legătură cu ceea ce eu numesc comoara vieții: copilăria!

Poate că i-aș asemăna cu primăvara pe care o aștept an de an, mereu mult mai devreme decât în mod natural ar putea veni… Poate că i-aș vedea precum un râu ce străbate piatra munților, până hăt…departe, undeva unde lumina e mai clară, mai pură și mai vie ca niciunde.

Poate că i-aș asemăna cu fluturașii plini de culoare, zglobii și mereu puși pe șotii în bătaia cald-dulceagă a soarelui.

Poate că i-aș simți ca pe niște cărți îmbrăcate în mătasea cea mai fină pe care le-aș purta mereu cu mine ca să-mi mângâi degetele, privirea, mintea și sufletul…

Poate că i-aș compara cu mine, așa cum sunt eu: veselă, sensibilă, uneori râd exact când toată lumea e serioasă, cu dor de joc, cu jocul în inimă, cu dorința de a deschide prima cutiile cu jucării, cu răbdarea de a uni piese de puzzle ore în șir, alintată, moțată, înnebunită după ciocolata cu lapte, înghețată și scăldat, precum broaștele în lac!

Mi-ar plăcea să cred că voi fi la fel și la o sută de ani! Și dincolo de viață…

În toamna acestui an mi s-a propus să lucrez cu niște năzdrăvani de la Grupa Zero de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” un opțional de fuziune între muzică, dans, teatru…mai pe scurt…mi s-a propus să fiu un fel de „doamna de diverse”, cum imediat au început copiii să mă strige din momentul în care le-am povestit ce vom face împreună. Odată venită propunerea, m-am strecurat în puținul timp pe care îl am la dispoziție, adică mi-am setat activitatea cu dibăcia omului care abia aștepta să facă și asta, dar căruia i se părea imposibil, fizic! Cu alte cuvinte, dorul de copii, de muncă împreună și pentru ei, dorul de râsetele sincere, dorul de plânsul pentru nimicuri, toate dorurile din lume, m-au făcut să găsesc timpul necesar. Este adevărat că ziua de marți a devenit, de câteva luni bune, un veritabil maraton, dar hrana mea spirituală este asigurată de întâlnirea cu cei mici. Chiar de la primele ore…

Am început timid cu „lasă” în loc de „rață”, cu „clocodil” în loc de „crocodil” și multe asemenea chestiuni. Ne-am jucat cu păpuși de mână și chiar am cunoscut marioneta veselă! Ne-am pregătit intens pentru serbarea de Crăciun, însă, când să arătăm cum știm să mânuim păpușa…ne-a copleșit emoția și s-a dus toată povestea!

Eu nu știu să mă supăr pe copii și deci i-am pupat cu foc după serbare pe care-cum i-am prins…

A venit semestrul al doilea, cu noi provocări: „Copii, vreți să facem o scenetă cu personajele din curtea bunicii?”. Evident, toți într-un glas cu gura până la urechi: „Daaaaa!”, „Măi copii, dar nu e ceva ușor, e foarte greu!”, „Daaaaa!”, „Măi copii, dar avem și de cântat și de dansat…”, „Daaaaa!”, „Și trebuie să învățați repede rolurile…”, „Daaaaa!”. Mă dureau urechile! La propriu!

„Bun, deci ziceți voi că vă băgați? Nu, nu trebuie să mai răspundeți, am înțeles! Atunci, la treabă!”

Era prin februarie, anul acesta. 13 februarie. La o lună distanță, pe 13 martie am fost întrebată dacă mergem cu sceneta la un concurs. Eu nu știu să pierd și de aceea am avut o mică ezitare, dar când am ajuns în fața copiilor și i-am întrebat ce părere au, mai aveam un pic și rămâneam fără urechi. Așa se face că, după mai puțin de două săptămâni, pe 30 martie am devenit câștigătorii unui frumos Premiu III, obținut la Concursul Județean de Teatru O mască râde, alta plânge, ediția a XIII a. Nu e cea mai mare realizare de pe planetă, dar un pic mai jos, veți înțelege care sunt realizările și cuceririle reale ale unor copii de 6-7 ani, având lângă ei o învățătoare de excepție, doamna prof.înv.primar Dana Pîrlog și pe mine, adultul de 45 de ani care nu încetează să fie cel mai copil dintre toți adulții…

Cum a fost posibil? Cum poate un profesor să mobilizeze o clasă de năzdrăvani de 6-7 anișori? Poate părea exagerat, dar eu vorbesc cu copiii aceștia exact ca și cum am fi de o vârstă. Eu cu ei și ei cu mine. Noi am discutat în cele câteva întâlniri despre lucruri grele… Aparent imposibil de accesat de  către copii.

De ce scena este sfântă și ce înseamnă lucrul acesta?

Ce este o echipă?

De ce e important ca echipa să fie ca un lanț din care nu avem cum să scoatem o verigă?

Ce este un personaj?

Ce înseamnă relațiile între personaje?

Ce înseamnă recuzită?

Ce este decorul?

Ce înseamnă fiecare cuvânt și asociere de cuvinte?

De ce avem voie să plângem? De ce e important să râdem?

…Hm? Cum vi se pare?

Ei sunt copiii mei dragi pe care îi iubesc pentru că prin ei mă proiectez pe mine și pentru asta le MULȚUMESC!

 

 

 

 

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.