Soprana Elena Moşuc: „Iubesc dulcele târg al Ieșilor cu tot ceea ce există și a dăinuit mereu în el”

Soprana Elena Moşuc: „Iubesc dulcele târg al Ieșilor cu tot ceea ce există și a dăinuit mereu în el”

Este frumoasă. Pasională. Înzestrată cu mulți talanți. În România a devenit mult mai cunoscută și mai apreciată după ce mugurii talentului ei începuseră să dea în floare prin concursurile internaționale din München sau de la Monte Carlo, primele competiții de calibru pe care Elena Moșuc le-a câștigat, premii care aveau să deschidă larg porțile unui tărâm al desăvârșirii prin artă, al înnobilării prin muzică! Dar mai ales a devenit și la noi „un nume”, un ARTIST, după ce nu mai locuia demult în țara natală…

În afara României a fost, este și va rămâne o divă care deține poțiunea trăiniciei valorii, a unei asumări exemplare a fiecărui rol, așadar, licoarea magică a unui viu electrizant, dătător de culoare, armonie, sublim.

A studiat la Conservatorul ieșean, fiindu-i atribuite încă de atunci (anii ’90) câteva roluri importante pe scena Operei Naționale Române din Iași. Pentru soprana Elena Moșuc, continente precum America, Europa sau Asia înseamnă performanță, înălțătoare întâlniri cu dirijori renumiți, artiști lirici dintre cei mai apreciați, regizori, scenografi, în nenumărate roluri din opere aparținând marilor compozitori ca Georges Bizet, Vincenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Charles Gounod, Franz Lehár, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi și alții. Ușurința și temeinicia, rigoarea cu care întruchipează personaje precum Violetta Valéry, Regina Nopții, Donna Anna, Antonida, Gilda, Lucia di Lammermoor, Konstanze, Giulietta, Linda di Chamounix, Elvira, Luisa Miller, Sophie, Zerbinetta, Aminta/Timidia, Musetta, Micaëla, Olympia sau Antonia, dar și interpretarea unor complexe partituri de muzică vocal-simfonică sau lied, o plasează pe soprana Elena Moșuc în pleiada sopranelor care au însemnat mult în istoria muzicii clasice contemporane și continuă să conteze în arealul manifestărilor artistice din lume.

Iași, locul copilăriei, al adolescenței și al despărțirilor… Ce înseamnă Iași pentru dumneavoastră?

Orașul Iași este locul magic în care am venit pe această lume și care va rămâne mereu în sufletul meu. Este spațiul plin de iubire și energie benefică, locul în care ori de câte ori revin îmi încarc bateriile cu seva ancestrală; este locul existenței mele complete. Bineînțeles, aici se află mormântul bunicilor și al tatălui meu, dar și familia, prietenii, cunoștințele, preoții, toți cei dragi, toți fanii care mă motivează, mă stimulează într-un fel să le ofer darul cu care m-am născut și pe care l-am perfecționat în primul rând la Zürich, a doua mea casă, cât și în toată lumea. Iubesc dulcele târg al Ieșilor cu tot ceea ce există și a dăinuit mereu în el: în primul rând spiritul artistic, cultura, firul invizibil de parfum de tei și de iubire necondiționată.

În 1990 ați început să scrieți propria istorie, dar și istoria muzicii clasice universale prin câștigarea Premiului I la Concursul Internațional ARD din München (Internationaler Musikwettbewerb der ARD in München). Apoi…au urmat și altele!

München este primul și cel mai mare premiu internațional pentru mine, oferit mai întâi de Creatorul meu și al tuturor, un dar oferit pentru munca autodidactică (și nu numai) pe care am efectuat-o mulți ani. Glasul inimii m-a îndemnat mereu să învăț, să studiez, să mă perfecționez, să frecventez sălile minunate de spectacol ieșene. Așa mi-am consolidat baza muzicală (începută în Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași sub severa și binefăcătoarea îndrumare a minunatei doamne Prof. Florica Bart).

Concursul de la München a fost o aventură. Intenția mea a fost experiența unui concurs internațional, însă a fost mai mult de atât, eu întorcându-mă încununată cu primul premiu, surpriză pentru toți, dar în special pentru mine, singura din competiție fără studii de Conservator (la momentul acela). Gala Laureaților a fost dirijată de Sir Colin Davis. O recompensă dumnezeiască mai mare, nu e de imaginat…

În anul următor am participat la Monte Carlo la Concursul Internațional de Canto în care au participat doar cei cu Premiul I obținut la diverse concursuri internaționale. S-au oferit atunci doar două premii: Marele Premiu și Premiul I, cel câștigat de mine. Acolo am avut onoarea nu doar să îl cunosc, ci să stau la masă cu Prințul Rainier care mi-a și înmânat premiul. Eram exact ca o Cenușăreasă!

În 1994 am obținut Premiul I la faza națională a Concursului Operalia organizat de Placido Domingo în Germania. Ar fi trebuit să particip în faza finală la Viena (Domingo mi-a spus că sigur aș fi câștigat Operalia în acel an), însă chiar în ziua finalei am avut spectacol cu Flautul fermecat la Zürich, iar directorul nu m-a lăsat să plec… La alte concursuri nu am mai fost, însă, de-a lungul timpului mi s-au înmânat foarte multe premii și distincții naționale și internaționale.

Călătoriți foarte mult. Aveți concerte peste tot în lume. Există particularități de percepție din partea publicului a muzicii pe care o oferiți, de exemplu, publicul european/asiatic?

Cel mai minunat public astăzi este cel asiatic. Și este cunoscător! Am înțeles asta după ce am lucrat în Japonia trei săptămâni (debut Desdemona, două spectacole în Tokyo, două recitaluri în Osaka și Tokyo, participarea în juriu la un concurs internațional – prima ediție Kobe, două evenimente masterclass în Kobe și Tokyo).

La Osaka am fost uimită să văd cum publicul s-a ridicat în picioare la intrarea mea în sală și la ieșire… De fiecare dată, la fiecare apariție pe scenă! Nu mai zic la sfârșitul unei arii sau al unui duet. Am rămas profund impresionată de dragostea publicului japonez pentru un artist, recunoștința și mai ales respectul pentru această minunată artă. Este adevărat că publicul mă cunoscuse cu două zile înaintea acelui concurs, dar am cântat pentru prima dată la Osaka. Nu mai spun de prezentarea fabuloasă care mi s-a făcut… Nu în fiecare zi cântă pentru ei cineva care a cântat pe absolut TOATE scenele importante mondiale, dar mai ales Teatro alla Scala din Milano sau Metropolitan Opera House din New York – cele mai răsunătoare.

Publicul din Europa, dar și cel din America a devenit încet-încet foarte manipulabil. Acolo, cu cât ai un PR mai puternic, cu atât ești considerat „mai bun”. Nimic mai fals. Puțini au rămas adevarați cunoscători ai genului, dar mai există, din fericire. Sunt contrariată de mediocritatea interpretărilor apreciate ca „excelente”…

Cântați sub baghete magice ale unor dirijori renumiți: David Zinman, Michael Gielen, Bruno Campanella, Daniel Oren, Leopold Hager și mulți alții. Aveți preferințe?

Prefer dirijorii care vibrează cu solistul, cu scena în general. Există unii care sunt funcționari buni, alții care ard! Îi prefer pe ultimii… Unul dintre dirijorii de la care am învățat multe secrete ale tehnicii belcanto este Nello Santi. Acum are peste 90 de ani și încă mai dirijează. Cred că e unul din ultima gardă a dirijorilor legendari.

Cu Daniel Oren am cântat mult. Când vrea poate fi inegalabil… Bruno Campanella (și el din vechea gardă) este un cunoscător al belcanto-ului și știe să respire cu solistul. Important! Și mai sunt! Dintre cei tineri, de exemplu, Giampaolo Bisanti care mă ține în palmă când cânt și de fiecare dată este fascinat de arta mea. Știe perfect partiturile pe care le dirijează și respiră cu solistul. La Tokyo am debutat Desdemona (Otello) cu Andrea Battistoni, talent autentic cu care am cântat La Traviata acum cinci ani la Arena din Verona. El este dirijorul care mi-a mărturisit că a învățat multe din interpretarea Violettei mele.

Aveți un repertoriu impresionant de la lucrări cu profund caracter religios până la operă și concerte pentru soprană și orchestră. În orice context dovediți o implicare emoțională cu totul aparte. Ce vă motivează de fiecare dată? Credința? Simțul responsabilității față de public? Dorința de a fi mereu acolo, sus?

Am cântat de mică la biserică împreună cu bunicii mei. Acolo mi-am dezvoltat felul personal de a aborda și interpreta muzica divină bisericească. Pentru mine cântul în biserică este ceva intim, special. Comunicarea cu Dumnezeu este ceva tainic… Și mărturisesc, felul meu de a cânta mai ales în registrul acut l-am aplicat mereu, mai târziu și în operă, în concerte. La recitalul din Tokyo am cântat în prima parte Ave Maria, piese de concert, dar și arii. Era evidentă emisia angelică pentru piesele care se cântă des și în biserică. Dar și în Ave Maria din Otello, de exemplu, folosesc aceeași tehnică din biserică, adică un cânt angelic.

 

Ați întâlnit oameni importanți din diferite domenii de activitate, inclusiv sau mai ales din muzică. Aveți o admirație aparte pentru o anumită persoană?

Încă din 1990 când mi-am început contractul în ansamblul Operei din Zürich am avut ocazia să lucrez cu oameni extraordinar de bine pregătiți profesional, să cânt alături de cele mai mari staruri internaționale (Placido Domingo, José Carreras, Alfredo Kraus, Mirella Freni, Thomas Hampson, Francisco Araiza, Hermann Prey, Gwyneth Jones, Ana Tomowa-Sintow, Marcelo Alvarez, Katia Ricciarelli etc.), să cânt sub bagheta celor mai renumiți dirijori (Nikolaus Harnoncourt, Nello Santi, Christoph von Dohnanyi, Phillipp Jordan, Michael Gielen, Daniel Oren, Bruno Campanella, Julian Rayolds, Giampaolo Bisanti, Andrea Battistoni etc.). Am lucrat cu regizori importanti (Franco Zeffirelli, Liliana Cavani, Ruth Berghaus, Sven-Eric Bechtolf, Stefan Herheim, Guy Joosten, Martin Kusej etc.). Am foarte mare admirație față de aceste personalități ale liricii mondiale, veritabili artiști.

La multe recepții am cunoscut persoane foarte importante, precum șefi de stat, regele și regina Suediei, fotbaliști renumiți (pentru că am cântat la Gala Fifa de două ori), solista Frieda din Formația ABBA, președinți de orașe etc.

Omul Elena Moșuc mai are timp de propria persoană?

Sigur… Nu mai cânt așa de mult ca în anii trecuți. Acum am timp să mai stau și pe acasă cu Leyla mea, pisica din vecini care m-a adoptat și vine mereu la mine. Pe unde merg să cânt îmi găsesc uneori timp să fac și turism. Mă interesează mult spiritualitatea. Îmi place să merg la biserică să cânt (la Zürich avem o parohie ortodoxă română de vreo 15 ani). Îmi place mult să fiu cu familia.

Ce iubește cu tot sufletul Elena Moșuc?

Bineînțeles muzica fără de care nu aș putea trăi. Am fost norocoasă să fac ceea ce îmi place și pentru asta îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu!

Unde mai are de lucrat România la capitolul cultură?

Grea întrebare. Nu știu, nu cunosc viața muzicală românească în amănunt. Văd că există interes pentru nou și este de dorit, dar trebuie mai multă selecție în toate. Am auzit că Festivalul Enescu are mare succes.

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.