Rodica Grădinaru, după 43 de ani ca educatoare, director şi metodist: „Mi-ar plăcea să cred ca am lăsat o dâră de frumos în sufletul copiilor şi al părinţilor”

Rodica Grădinaru, după 43 de ani ca educatoare, director şi metodist: „Mi-ar plăcea să cred ca am lăsat o dâră de frumos în sufletul copiilor şi al părinţilor”

Întotdeauna am fost atrasă iremediabil de poveşţi. Cel mai mult mi-au plăcut poveştile adevărate în care personajele principale au fost oamenii pe care i-am întâlnit, i-am admirat, i-am iubit şi cărora le port pentru totdeauna recunoştinţă neascunsă, vie şi indestructibilă.

Am cunoscut-o în urmă cu 20 de ani, când fiul meu mergea la creşă. Creşa de pe Aleea Rozelor, căsuţa aceea pitită între blocuri, creşă în care îşi trăiau frumos copilăria zeci de copii de vârsta fiului meu, dar şi alte câteva zeci de la grădiniţa corp comun cu creşa, Grădiniţa cu program prelungit nr.12, una dintre cele mai apreciate instituţii de învăţământ preşcolar din judeţ, o grădiniţă prezentă în toate manifestările culturale, artistice şi nu numai, cu o echipă de educatoare remarcabile ce au făcut istorie în didactica preşcolarilor, chiar şi la nivel internaţional.

Despre invitata mea de astăzi, nu îmi amintesc să o fi văzut vreodată supărată, deşi viaţa nu i-a surâs întotdeauna aşa cum aveam să aflu cu timpul. Elegantă, mereu cu ceva nou în vestimentaţie sau accesorii, cu vorba bună prinsă în piept, mereu dispusă să-ţi ofere din înţelepciunea ei, din lecţiile de viaţă trăite, asumate, însuşite. Relaţia dintre noi a fost de-a lungul anilor de mai multe feluri: de la părinte-educator, la realizator de spectacole, emisiuni tv-director de instituţie şi până astăzi când ne întâlnim ca redactor (căutător şi dăruitor de frumos) – educator, director şi metodist (făcător de frumos).

Această doamnă poartă un nume: Rodica Grădinaru, dar pentru miile de copii ce i-au trecut prin mâini, ea a fost, este şi va fi doamna sau zâna, prinţesa, regina, mama Rodica etc.

Dacă ar fi să facem cunoștință acum cu dumneavoastră, dacă acum ar fi prima zi când ne întânim, cum v-ați prezenta în câteva propoziții?

Când am intrat pe poarta Grădiniţei pp.12 din Iasi, ca şefă de promoţie, nu a fost uşor. Erau emoţiile începutului, dar si faptul că cei din jur aveau aşteptări mari de la mine. Pe parcursul celor 43 de ani petrecuţi ca educatoare, director si metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iasi m-am identificat cu grădiniţa care mi-a fost casă, familie, prieten.

Aveți o viață petrecută în mijlocul copiilor și continuați să o faceți cu aceeași dragoste și dăruire. De unde găsiți resurse pentru orele zilnice dedicate acestei activități?

Mi-am spus ca trebuie să fiu un copil mare care să instruiască cu dăruire şi iubire nişte copii mai mici. Şi, ca să-mi pot explica şi mai limpede locul si rosturile meseriei de educatoare, a însemnat s-o îmbrac într-o pozie (iubesc poezia) a cărei puritate e de cristal. O profesie de „cristal” îndeplinită cu dragoste şi pasiune, sună a râs de copil. Şi în toţi anii petrecuţi la catedră, slavă Domnului, m-am bucurat de râsetele şi îmbrăţişările copiilor. Am avut grijă de copilul din mine şi nu l-am lăsat să plece niciodată.

Obosiți vreodată?

Când faci un lucru care-ţi place, oboseşti greu. Şi părinţii se miră de unde am atâta energie, şi-apoi, noi, educatoarele preluăm de la copii energia lor pozitivă în măsura în care le oferi şi tu ceva benefic la schimbul de energii.

Când a început drumul printre copii și cum l-ați ales?

Nu eu am ales meseria de educatoare, ea m-a ales pe mine prin voinţa lui Dumnezeu. Copilăria este o mică fereastră în timp, am găsit-o deschisă şi am reuşit să învăţ şi să modelez mintea fiecărui copil în ritmul său.

Ați condus ani de zile o grădiniță (asta e ceea ce știu eu, dar poate au fost și alte asemenea ipostaze). Cum ați fost ca șef?

Categoric, un director democratic. Am reuşit printr-o atitudine corectă, de cooperare, de instaurare a unui climat stimulativ. Am urmărit să valorific valenţele fiecărei colege salutând iniţiativele bune, resursele creatoare ale lor şi asta explică multitudinea proiectelor naţionale, internationale, aprecierea părinţilor şi imaginea grădiniţei extrem de pozitivă în judeţ.

Ce este cel mai greu de transmis unei echipe?

A fost mai greu când le îndemnam să vadă ce e mai bun în fiecare, să aibă o inimă care să ierte şi astfel lucrul în echipă să devină posibil şi eficient. E greu când te loveşti de orgoliul profesional al fiecăruia.

Dar copiilor de vârstă mică?

E greu şi-ţi ia timp să-i convingi că eşti prietena lor, partener de joacă, o a doua „mamă”. Copilul trebuie să se simtă în preajma ta ca acasă, înconjurat de afecţiune şi siguranţă.

Aveți o listă de repere morale pe care le aplicați în educația copiilor. Care ar fi cele mai importante, de la care ar trebui să nu ne abatem nici peste 1000 de ani?

Să-i oferi un mediu educativ atractiv, stimulativ, fără bariere în relaţia adult-copil, educatoare-copil. Pe copii îi cucereşti prin sinceritate, deschidere, empatie, căldură şi mult tact. Un sfat ar fi: respectă particularităţile psiho-fizice ale fiecărui copil!

De-a lungul vremii ați inițiat niște manifestări importante, unele devenind deja tradiție. Mă gândesc de exemplu la Festivalul Piticul de ciocolată… Ce proiecte v-au rămas ca fiind reprezentative pentru cariera dumneavoastră?

Am iniţiat Festivalul „Piticul de ciocolată” pentru că trebuia să stimulăm valenţele creatoare şi abilităţile în domeniul artistic ale copiilor preşcolari. La vremea aceea nu exista un consens, un loc în care copiii talentaţi să se manifeste, în afară de serbările clasice. De-a lungul vremii am derulat multe proiecte, simpozioane, am publicat cărţi de specialitate în colaborare cu colegele mele. Cel mai adevărat proiect a fost totuşi munca la clasă. Părinţii, şi acum, după ani de zile, îmi mulţumesc. Trebuie să ştiţi că cei mai buni şi drastici evaluatori sunt mai întâi părinţii şi apoi copiii.

Sunteți o mamă și, mai nou, o bunică minunată. Ce sentimente vă încearcă atunci când sunteți în mijlocul familiei?

Sunt binecuvântată cu un nepoţel pe care l-am aşteptat nişte ani. Mă simt minunat, mă încearcă nişte sentimente „altfel”.

Pentru noul venit, nepoțelul dumneavoastră, veți fi o bunică blândă, „de treabă” sau veți aplica o educație fermă, bazată pe principii riguroase de educație? Credeți în sintagma „bunicii își strică nepoții”?

Nu voi fi altfel decât în relaţia cu copiii de la grădiniţă. Şi el trebuie să  fie iubit şi instruit ca toţi copiii. Da, am întâlnit bunici care şi-au „stricat” copiii, nepoţii şi acest lucru se întâmplă fiindcă cu copiii lor au fost prea drastici şi acum au căzut în extremă. Dacă eşti echilibrat, poţi să-ţi educi şi nepoţeii cum trebuie.

Câți ani de carieră sărbătoriți în acest an? Vă întreb pentru că vrem să vă spunem La mulți ani și să vă oferim în dar acest material, ca simbol al recunoaștinței, al aprecierii ce vi le purtăm, stimată doamnă educatoare…

43 de ani şi mi-ar plăcea să cred ca am lăsat o dâră de frumos în sufletul, în mintea copiilor şi a părinţilor…

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.