Nadia Crihan, din sala de sport în foaiere de teatre, în muzee şi palate: „Puțină cutezanță, uneori aparent nebunatică, nu strică nimănui!”

Nadia Crihan, din sala de sport în foaiere de teatre, în muzee şi palate: „Puțină cutezanță, uneori aparent nebunatică, nu strică nimănui!”

Numele ei ne duce pe mulţi dintre noi cu gândul la amenajări interioare, la minunatele draperii din catifea de cea mai bună calitate din incinta Muzeului „Mihail Kogălniceanu” sau cele din foaierul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” sau cele de la Palatul Cuza de la Ruginoasa şi nu numai, proiecte de un deosebit rafinament, locuri în care ornamentele de inspiraţie renascentistă, barocă sau neogotică etc. se împletesc perfect cu fantezia şi somptuozitatea detaliilor arhitecturale care te poartă în timp.

Mai puţini suntem cei care ştim că dincolo de rigorile stilistice şi de estetică impuse acestor interioare, dincolo de eleganţa specifică domeniului, dincolo de gingăşia şi fineţea detaliilor… stă Nadia Crihan, fostă profesoară de Educaţie fizică, una dintre cele mai îndrăgite la vremea aceea, la rândul ei elegantă şi rafinată, o femeie puternică şi ambiţioasă, cu performanţe de răsunet, inclusiv obţinerea titlului de Campioni Naționali la baschet – fete.

Am cunoscut-o personal la Roma într-o călătorie cu scop cultural şi aveam să descopăr o persoană caldă, deschisă, mare amatoare de zâmbete şi bună dispoziţie, un om cu o dorinţă de viaţă demnă de invidiat, dacă nu cumva de luat ca exemplu.

Pentru că pentru mine Nadia Crihan a însemnat Sophia, am avut curiozitatea să descopăr cine este de fapt Nadia, femeia aceasta care e atât de diponibilă să ajute, să se implice, să trăiască frumos fiecare clipă. Iată ce a ieşit!

Care vă este traseul profesional de la început și până astăzi?

Am plecat la Iași, la Univesitatea ,,Al. I. Cuza”, din Suceava, orașul copilăriei mele. Acolo am dobândit tot ce se putea de la o familie frumoasă cu patru copii în care importante erau corectitudinea, cinstea, munca și educația. Pe lângă familie, la formarea mea a contribuit educația primită la cea mai prestigioasă şcoală, Liceul ,,Ștefan cel Mare”. La absolvirea facultății am obținut prin concurs un post de profesor în Iași.

Cariera mea a însemnat muncă, implicare, descoperire și o permanentă documentare, aș putea spune chiar reinventare. În acest sens, am absolvit un Master de Politici și Administrație publică la Universitatea din București, apoi, în cadrul Facultății de Psihologie din București, am obținut un Atestat în Consilierea Carierei, iar în Franța, Diploma de formator pentru activități de ,,Loisir”, sub egida Léo Lagrange.

De asemenea, am străbătut multe alte stadii de formare, de specializare profesională, dobândind toate gradele didactice care se puteau obține în învățământ, inclusiv Distincția Gheorghe Lazăr, apogeul în învățământul preuniversitar.

Ce anume v-a motivat alegerile profesionale de-a lungul timpului?

Cred că sufăr de perfecționism și mi-am dorit foarte mult ca elevii mei să dispună de toate valențele în formarea lor. Mi-am dorit să formez tineri cu personalitate, creativi, imaginativi, ambițioși, valoroși! Dacă privesc în urmă, pot spune că am reușit, tocmai prin prisma a ceea ce am realizat împreună cu ei și pentru ei: 10 ani de Tabără Națională de Jurnalism, concursuri naționale și internaționale pe teme istorice, cultură generală, arte etc., Centrul de Activitate de Timp liber, ,,Casa Deschisă” – dedicat tinerilor cu situație materială precară, sociere pentru copiii români de pretutindeni, performanțe în sport, culminate cu titlul de Campioni Naționali la baschet – fete, sejururi de câte 2 săptămâni (gratuit) în Olanda de care au beneficiat peste 250 de tineri aflați în situații de risc.

Aș dori să subliniez că rezultatul muncii și implicării mele se vede în devenirea foștilor mei elevi care astăzi sunt realizați și care cu orice prilej demonstrează că nu m-au uitat.

Care dintre activități v-a plăcut mai mult și de ce?

Poate părea bizar, dar mi-au plăcut toate activitățile în care m-am implicat. Mi-a plăcut să fiu profesor, să ascult, să îndrum, să formez și să educ. Ce poate fi mai frumos? Mi-a plăcut și încă îmi mai place să scriu și să public pentru oameni sensibili, iubitori de frumos. Mi-a plăcut să mă reinventez ori de câte ori a fost nevoie pentru a face altceva, pentru a ieși din banal și pentru a-i bucura pe cei care aveau ochi și urechi pentru mine.

Cum erau elevii în anii dumneavoastră de profesorat?

Exact ca acum! Tineri, frumoși, exuberanţi și, de multe ori, curajoși. Pentru mine, elevii au fost subiecte și nu obiecte, așa că relația mea cu ei a fost una specială: de ascultare, de îndrumare și de ajutorare când era necesar. Este adevărat că reușeai mai ușor să modelezi caractere! Elevii mei erau mai modești, mai respectuoși, mai dornici de afirmare și mai puțin pregătiți în privat.

Ce s-a schimbat semnificativ în învățământ după părerea dumneavoastră?

Aș spune că nu s-au mai construit școli, că atât nivelul de pregătire al elevilor, dar și al multor profesori, a scăzut. Fluctuația programelor școlare bulversează, dezorientează! Neexistând condiții de practică, elevii termină licee fără să fie capabili să practice o meserie, teoria fiind insuficientă. Dar cel mai grav este că tinerilor le lipsește motivația și, deosebit de grav, le lipsesc modelele adevărate, cele demne de urmat!

Ce a însemnat experiența Sophia?

Probabil, pasiunea pentru design pe care am avut-o dintotdeauna. Copil fiind, îmi coseam haine, decoram casa etc. Astfel că, la un moment dat mi-am dorit mai mult și așa a început colaborarea cu Sophia. A fost simplu. Cu Anamaria, managera Companiei, eram prietenă, așa că mi-am făcut o echipă pe care am instruit-o și așa s-au născut și finalizat proiecte precum: Teatrul Național ,,V. Alecsandri”, Teatrul ,,V.I. Popa” din Bârlad, Palatul Domnitorului Al. I. Cuza de la Ruginoasa, Muzeul ,,Mihail Kogălniceanu”, Muzeul ,,Petru Poni”, Muzeul Unirii din Iaşi și multe alte obiective turistice şi nu numai care îmi întăresc convingerea că omul dacă vrea poate.

Nu a fost ușor, în permanență am studiat stiluri, istoria artelor și restul… e istorie.

Aveți o viață socială extrem de activă. Cine vă sunt camarazii?

Recunosc că toată viața am fost o persoană sociabilă, pozitivă, deschisă. În anii cât am lipsit din țară, am simțit acut lipsa de implicare în viața socială. Pentru mine, viața socială înseamnă implicare, participare, relaționare. De aici au pornit mai toate proiectele mele, uneori atipice, dar cu finalitate pozitivă.

Probabil cineva acolo sus mă iubește, dacă luăm în calcul că datorită unor prieteni olandezi, peste 250 de copii defavorizați au petrecut vacanțe în Olanda, copii care au înțeles că prin muncă se poate trăi frumos, poți avea idealuri pe care să le atingi. Lucru dovedit! Acei copii, astăzi adulți, au reușit, sunt realizați și mă mândresc și cu ei.

Am avut noroc, astfel că am făcut donații importante la trei spitale, școli, dar și pentru 500 de familii neajutorate.

La întoarcerea în țară m-am integrat ușor în grupul de prieteni care au preocupări pe placul meu: evenimente culturale, lansări de carte, gale de premiere a valorilor, caritate etc. Și foarte multe spectacole de teatru și operă care mi-au cam lipsit în cei 5 ani cât am lipsit de acasă!

 

Sunteți bunică și chiar una foarte devotată. Povestiți.

În anii cât am lipsit de acasă am avut de îndeplinit cea mai frumoasă și nobilă misiune! Nepoții mei, Alfred de 1 an și Albert de 3 ani, aveau nevoie de o bunică adevărată care să le fie alături, să-i ajute să crească frumos și să se întărească pentru un parcurs interesant și ușor de urmat. Așa că, le-am fost nepoțeilor mei și bunică, dar și profesor, prietenă dar și antrenor, bucătăreasă, bonă, în fine, tot ce poate fi o bunică.

Copiii au crescut frumos, sunt inteligenți, educați, curajoși, sănătoși, au 6 și 8 ani, așa că eu, am revenit acasă, pentru că aici mă simt în elementul meu. Fiica mea, Theonna se descurcă foarte bine, știu că nu îi este ușor, dar este mamă, o mamă bună, așa că am motive să fiu liniștită.

Dacă ați da timpul înapoi, ce ați vrea să faceți din cele nefăcute? Dar din cele făcute?

Sincer, nu știu ce regrete aș putea avea. Sunt liniștită, chiar dacă nu mi-au ieșit toate la modul excepțional! Dar cel puțin am încercat! Urăsc inerția, neimplicarea. Puțină cutezanță, uneori aparent nebunatică, nu strică nimănui. Acesta este crezul meu: Încearcă!

Și, întrucât iubesc călătoriile, scopul meu este să cunosc și să văd cât mai multe, să am ce înghesui în sacul cu amintiri. Pentru că amintirile pleacă cu noi, în rest, bunurile de tot felul nu au loc acolo unde toți plecăm la un moment dat. Și îmi doresc să pot finaliza niște cărți la care lucrez, pentru că acestea rămân și după ce devenim amintire.

Un gând pentru cititorii Revistei InSociety.

Mă bucur că o revistă interesantă, de înaltă ținută și cu conținut pe gustul meu, „a răsărit” în orașul Iași. Sunt mândră că inițiatoarea acestui proiect, Alexandra Gugiuman, o tânără frumoasă, inteligentă, ambițioasă și puternică a reușit să adune în jurul ei o echipă de oameni minunați spre a realiza acest proiect.

Și încă o dată sunt mândră, deoarece Alexandra, fosta mea elevă a practicat baschet de performanță (a fost și campioană națională) și, iată, s-a demonstrat încă o dată că sportivii au valențe nebănuite!

Așa că, succes în continuare și să deveniți ,,cei mai tari”!

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.