Deși poate părea straniu ceea ce veți citi sau poate vi se va părea neașteptată abordarea, vă invit să parcurgem împreună câteva amintiri pe care mulți dintre noi le-am trăit în copilărie, în adolescență sau la maturitate, imagini scurte ca niște flashuri care ne-au marcat poate pentru tot restul vieții (în cel mai frumos mod cu puțință), trasformând copilul de ieri, acaparat de curiozități, inocență și senin, în adultul de astăzi, profund, dornic de descoperiri, hotărât, plin de idei novatoare, mereu în transformare…
Cred că este o modalitate indirectă, dar sigură de a păși în sintagma „Muzicienii români cântă ACASĂ” pe care o vom tot auzi în anii ce vor urma.
Uitându-mă în urmă, în anii ce au trecut, îmi vin în minte câteva experimente la care am asistat sau chiar am participat ca elev la Liceul Național „Mihail Sadoveanu”, cum se numea Colegiul Național de astăzi, la Liceul Industrial nr. 1, în stația-pilot a școlii, ca elev la mate-fizică, apoi ca student la „Textile” (Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi”, Facultatea de Textile – Pielărie) și în cele din urmă ca student la Canto (Universitatea de Arte „George Enescu”, Facultatea de Interpretare), denumiri de instituții scrise aici așa cum erau ele cunoscute atunci.
Mai țineți minte experimentul cu grâul încolțit? Ca să prindă viață, în afară de bucățica de vată (sau un pic de pământ) așezată pe fundul borcanului, bobul de grâu avea nevoie doar de apă, căldură și lumină… Încolțea!
Dar experimentul cu oglinda și hârtia în bătaia soarelui? Vă amintiți cum apărea pe hârtie focul rezultat din bătaia soarelui reflectată în oglindă?
Dar bulbul de ceapă la microscop, când, folosind trusa de disecție și albastru de metilen, luam cu penseta din mijlocul cepei o foiță subțire pe care o așezam între lamele și obțineam o imagine a celulei?
Și câte alte asemenea lucruri minunate ale copilăriei în școala noastră dragă…
Mai prin adolescență îmi amintesc de șublerul cu care determinam măsurători repetate, până la sutime de milimetru pentru lungimi de șuruburi, chei speciale, piese componente ale diferitelor ansambluri funcționale. Puteam să repet măsurătorile de o mie de ori…o singură dată și ultima era ceea ce trebuia.
Nu am uitat nici de cele câteva mii de fibre de bumbac, de lână, in sau cânepă pe care a trebuit să le măsor pentru a determina diferiți parametri precum lungimea, rezistența și alungirea la rupere, dar și mulți alți indici de apreciere, ca studentă la textile. Efortul era concretizat mult mai târziu, după ce fibrele erau transformate în fir (în urma unor complexe procese tehnologice), iar firul…era transformat în cele din urmă în țesătură! Când firul de bătătură străpungea perpendicular unghiul făcut de firele de urzeală trecute prin pieptene, inima bătea odată cu suveica! La capăt, pe un cilindru, se năștea țesătura! Milimetru cu milimetru!
Oh, da! Nu am uitat nici de râurile de fraze muzicale pe care le-am construit dintotdeauna! De mic copil. M-au provocat mereu partiturile aflate la extremă: fie lente, meditative, pline de visare, fie cele de virtuozitate în care nu mai ai timp decât să te gândești că și viața este scurtă, deci trebuie trăită din plin! Așa că am așezat mereu cu grijă sunet lângă sunet, motiv lângă motiv, idee lângă idee, emoție cu emoție până la SENS!
În viață lucrurile, acțiunile trebuie să aibă întotdeauna un SENS. Și o direcție, pentru că nu e totuna! Așa am învățat eu că se nasc lucrurile frumoase. Prin aplecarea către cercetare, prin cercetarea însăși, prin repetări succesive, reveniri, repetări și iar reveniri, prin încăpățânarea aceea frumoasă de a ieși ceea ce știi că trebuie să iasă, cu scrâșnituri de dinți, cu insomnii, cu lacrimi! Chiar dacă asta presupune ani din viață!
Dintr-un bob mic a răsărit Proiectul Cultural Internațional Muzicienii români cântă ACASĂ. A încolțit din rouă de trudă, lumină și mult soare! A luat foc pe nesimțite și a început să fie disecat până la celulă. I-am măsurat cu maximă atenție și în repetate rânduri parametrii (inclusiv pe cei de risc), iar apoi am pus fiecare idee într-un mănunchi, unele în prelungirea celorlalte până când au devenit un fir neîntrerupt, rezistent. Am început să pun firele unele printre altele, în împletituri cu oameni și gânduri și nu am uitat să le cânt de dor… Căci DORUL este esența a tot ceea ce ați citit!
Muzicienii români cântă ACASĂ!
Va urma!