Universitatea de Arte George Enescu din Iași împreună cu Colegiul Național de Artă Octav Băncilă, prin echipa de organizare coordonată de doamna profesor Maria Georgeta Popescu, vă așteaptă astăzi (vineri, 23.02.2018, începând cu ora 17.00 și mâine, 24.02.2018, începând cu ora 9.00) în Sala George Pascu (UNAGE) pentru a fi părtași la o serie de manifestări culturale de înaltă ținută artistică și academică, precum lansări de volume și albume de muzicologie sau volume semnate de personalități reprezentative ale folcloristicii și bizantinologiei românești.
Vor fi întâlniri de suflet cu muzica și oamenii ce o slujesc!
Distinşi cetitori şi muzofili,
Cu plecăciune faţă de interesul cultural al Domniilor Voastre, vă invităm să fiţi alături de noi la Colocviul Naţional de Muzicologie, ediţia a XX-a, la Universitatea Naţională de Arte George Enescu Iaşi, Sala George Pascu, din str. Costache Negruzzi, nr. 7-9, Vineri, 23 Făurar 2018, ora 17.00. Festivitatea de deschidere va fi urmată de Lansarea albumului Colocviul Naţional de Muzicologie 20, prezentarea celui de al XlII-lea volum de Studii de muzicologie şi IN HONOREM
FOLCLORISTICA ŞI BIZANTINOLOGIA DIN MOLDOVA,
Invitaţi: etnomuzicologii dr. Constanţa CRISTESCU şi prof. Viorel BÂRLEANU, bizantinologii: Prof. univ. dr. Elena CHIRCEV şi Pr. Conf. dr. Florin BUCESCU.
Prezenţa Dumneavoastră în cadrul acestei manifestări va constitui pentru noi o deosebită onoare, prof. Maria Georgeta Popescu