Peste 350 de invitați sunt așteptați pe 14 iunie, la Hotel Restaurant La Castel, la cea de-a VII-a ediție a Balului de la Castel, evenimentul filantropic organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany în beneficiul copiilor și tinerilor în dificultate pe care îi susține în programele sale.

Sub tematica Celestial, cei prezenți vor descoperi, prin decoruri, meniu și ținute vestimentare, frânturi din Univers și vor realiza o expediție a luminii și generozității fără granițe, trupa Holograf fiind formația care va încheia evenimentul de gală la care sunt așteptați să participe, ca în fiecare an, oameni de afaceri ieșeni și nu numai, care vor avea oportunitatea să liciteze opere de artă, creații vestimentare, obiecte de colecție și experiențe surpriză, iar fondurile mobilizate vor merge către programele Fundației Bethany.

Noi credem că este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putință pentru a da copiilor șansa de a-și atinge potențialul maxim. Compania Migdalin s-a alaturat fără rezerve echipei Bethany în încercarea de a aduce zâmbete acolo unde era doar speranță. Balul de la Castel este o “instituționalizare” a dorinței de a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor. Participarea noastră la acest eveniment, precum și în alte programe desfășurate de Fundația Bethany, exprimă determinarea de a face parte din cei care au ales să acționeze pentru “mai bine”.” – Cristian Amarandei, Director general al companiei Migdalin și partener principal în cadrul evenimentului.

Balul de La Castel s-a născut în anul 2012 din nevoia de a mobiliza comunitatea ieșeană în sprijinul copiilor în dificultate. Evenimentul aduce companii și persoane fizice în jurul acestei cauze, pentru a asigura continuitatea programelor Fundației Serviciilor Sociale Bethany:  programul integrat de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități în cadrul căruia copii cu afecțiuni motorii și neuro-motorii beneficiază în mod gratuit de programe de recuperare personalizată; programul de burse prin care copii din mediul rural beneficiază de sprijin financiar și de activități de dezvoltare personală și profesională; programul de tip after-school prin care oferim suport la teme, o masă caldă la prânz și activități de educație nonformală copiilor din medii dezavantajate; programul de consiliere pentru tinerii cu tulburări de comportament, adicții și boli cronice care sunt ajutați să depășească situațiile dificile prin intervenția specialiștilor Fundației Bethany.

-comunicat de presă-

Location: Restaurant La Castel, Iași