Coordonată de jurnalistul Cezar Elisei, colecția „Cartea SHARE” este „o misiune cu caracter inedit pe care Adenium și-o asumă în parteneriat cu Asociația Casa Share, Fundația Wold Wision și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Iași și care urmărește să identifice și să susțină afirmarea unor autori talentați fără posibilități proprii de promovare artistică.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către inițiatori. Lansarea are loc luni, 26 februarie, începând cu orele 18:00, la Librăria Cărturești din Palas Mall, în prezența următorilor invitați: Bogdan Tănasă, fondatorul Asociației CASA SHARE, doamna Magda Cămănaru, directorul Fundației World Vision Iași & Vaslui Office, doamna Niculina Karacsony, director adjunct al DGASPC, prof. univ. dr. Sabin Drăgulin, directorul editorial al Editurii Adenium și redactor-șef al revistei de cultură și politică TIMPUL și jurnalistul Cezar Elisei (despre care puteți afla mai multe aici), coordonatorul Colecției CARTEA SHARE.

Se-ntâmplă deseori ca autorii să nu aibă posibilități materiale pentru a-și lansa creațiile literare… e premisa de la care a plecat editura Adenium atunci când a îmbrățișat ideea „Cartea SHARE”.

„Experiența Adenium arată că talentele literare pot exista în cele mai diverse forme și expresii, motiv pentru care demersul nostru se vrea unul cu un profil eminamente social–cultural, primând caracterul meritoriu. Persoanele talentate care vor fi identificate împreună cu partenerii implicați în acest proiect urmează să fie susținute și îndrumate pas cu pas în vederea editării textelor, până când acestea vor căpăta forma adecvată publicării.”, se arată în același comunicat de presă. Practic, tiparul acestor lucrări va fi asigurat cu sprijinul comunității, căreia i se va prezenta fiecare proiect în parte. Tiparul va fi urmat de lansarea fiecărei cărți în cadrul unui eveniment care va fi organizat de editură. Colecția CARTEA SHARE își propune o serie de cărți publicate care se vor bucura de o grafică cu totul deosebită: format aproximativ A4, 20 cm x 27 cm, hârtie de calitate superioară, 130 grame, lucios, full color. Este un format specific materialelor care includ și imagini, așa cum vor fi cele din această colecție.

Prima apariție editorială a colecției, intitulată „Casa Share. Și tu poți fi Bogdan!” este dedicată unui poiect drag nouă, Casa Share, dezvoltat de Bogdan Tănasă (despre povestea căruia noi am scris aici), omul care a ajuns la cea de-a XVI-lea casă construită grație „share-ului” comunității, omul care i-a inspirat, de altfel, pe promotorii campaniei.

 

„Mă bucură că pot transpune într-o carte acest proiect care a luat avânt în mediul virtual, pentru ca ideea de a face bine să meargă mai departe și prin intermediul cărților. În fiecare dintre noi există o părticică bună care tinde să facă bine în mod voluntar. Cu atât mai mult împreună, putem să ne depășim egoismul și să manifestăm altruism pentru o cauză nobilă. Casa Share a pornit din dorința de a face bine unei familii necăjite; ulterior am făcut ceea ce mă pricep cel mai bine: case, locuințe pentru oameni. Casa Share este ca o locomotivă împinsă de niște oameni care vor să facă bine. Tragem astfel după noi și pe alții care vor să ajute dar nu știu cum să o facă. Eu cred că doar printr-o restartare a procesului educațional vom avea posibilitatea de a îmbunătăți viața semenilor de lângă noi, motiv pentru care sunt mai mult decât încântat de apariția acestei colecții, implicit a Cărții CASA SHARE”, spune Bogdan Tănasă, fondatorul Casa SHARE.

Mergând pe modelul de a lăsa societății o moștenire aparte, colecția „Cartea Share” este o inițiativă diferită, care își propune să scoată în lumina pasionaților de lectură și nume mai puțin cunoscute, dar cu un condei bine conturat.

„Este o colecție inedită, gândită din suflet, pentru suflet. Este un strigăt mut, dar scris, al talentului innăscut, al inteligenței divine care strălucește ca un diamant brut în ochii celor lipsiți de posibilitățile materiale necesare pentru a-și transpune în realitate un vis, pentru a-și putea împărtăși darurile primite, cu semenii lor. Cartea Share se dorește a fi un spirit, o stare (bună) atât a autorului, cât și a cititorului care devin în aceeași măsură ziditori de viitor și, respectiv, de fapte bune. Cumpărând o Carte Share sau susținând apariția unei Cărți Share, uneori se poate constitui în împlinirea unui destin. Implicându-ne în realizarea acestei colecții, vom șlefui acest diamant brut, conferindu-i strălucirea; ne propunem să însuflețim talente. Vom dărui o parte din energia sau puterea noastră conturând noi energii creatoare care vor fi puse în slujba noastră, a tuturor”, a declarat jurnalistul Cezar Elisei, coordonatorul colecției și autor la cărții „Calea mea. Dietă creștină și alimentație natuală”.

Location: Librăria Cărturești