Casa Iosef Zoller, bijuteria arhitecturală renăscută din ruinele Iașului contemporan

Casa Iosef Zoller, bijuteria arhitecturală renăscută din ruinele Iașului contemporan

Sub emoția rămășițelor arhitecturii de odinioară, Iașul vibrează printr-o frumusețe aparte, deseori pierdută totuși printre clădirile lăsate în paragină fie din indolența proprietarilor care s-au văzut în incapacitatea de a întreține proprietăți de o valoare patrimonială incontestabilă, fie din cauza celor care, fără o cultură desăvârșită pentru artă și istorie, nu își închipuie că distrug povești. Totuși, într-un peisaj dezolant, desprins parcă dintr-un scenariu prăfuit de doruri, pe vechea Uliță Albă sau a Făinii, cum era numită pe vremuri strada Elena Doamna, la numărul 39 A, se distinge casa industriașului evreu Iosef Zoller, astăzi, proprietatea avocatei ieșene, Gianina Vera Poroșnicu. Imobilului vechi de mai bine de un secol i-a fost redat farmecul grație restaurării din perioada 2013- 2016, fiind, potrivit site-ului de prezentare, http://casaiosefzoller.porosnicugianina.ro/ , „un licăr de speranță (…) printre  biserici și restaurante, case vechi cu un singur nivel și construcții noi ce țintesc cerul, locuințe și instituții, parcuri și parcări, lumini și obscur, urme ale etniilor care au locuit și locuiesc această zonă…”. În toți acești ani, proprietarei i s-a spus în repetate rânduri că e o nebunie ceea ce și-a propus, că legislația e destul de întortocheată, însă aceste chestiuni nu i-au demotivat nicio clipă avocatei Gianina Vera Poroșnicu visul pe care pornise, acela de a-și muta cabinetul de avocatură în casa despre care fiecare dintre cei implicați în amplul proces de restaurare avea cunoștințe mai mult sau mai puțin vaste.

*interior Casa Iosef Zoller

 

Construită în 1912, Casa Iosef Zoller nu este singurul monument istoric din zonă. Dimpotrivă, în partea dreaptă, deși ponosită, se încăpățânează să stea încă în picioare Casa cu cerdac, cu ale sale grajduri boierești, „bijuterie” construită în stil boieresc tradițional, la final de secol XVIII, în care a locuit pentru o scurtă perioadă de timp Principesa Elena Cuza, în timp ce în partea stângă, însemnările atestă fosta garnizoană germană. Trei clădiri își spun diferit istorisirile pe aceeași stradă, Elena Doamna, însă, din păcate, doar una reușește să arunce mândre priviri trecătorilor tentați să-și întoarcă capetele pentru a-i admira falnica înfățișare, Casa Iosef Zoller. O simplă privire asupra fotografiilor vechi certifică remarca noastră și lasă multiple întrebări fără răspunsuri certe…

„Când am achiziţionat casa, am luat-o cu sufletul. Mi-a plăcut şi … atât! Era foarte frumoasă, chiar şi aşa, bombardată de intervenţiile fără gust ale chiriaşilor şi mutilată de atrocităţile comunismului. În Primărie, funcţionarii îi spuneau imobilului de pe strada Elena Doamna, nr. 39A, „Casa Versace”. Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere! După ce am restaurat această casă, mam simţit cea mai puternică femeie, puteam să merg şi pe … front! Chiar atât de greu a fost, aşa cum vă povestesc! Şi, totuşi, dacă ar fi să o iau de la capăt, sunt sigură că aş faceo!”, își aduce aminte Gianina Vera Poroșnicu, actualul proprietar al Casei Iosef Zoller.

            Gianina Vera Poroșnicu mărturisește că în momentul în care a cumpărat casa știa doar că este monument istoric, flancat de alte două capodopere arhitecturale. Grație istoricului Sorin Iftimie a aflat că în casa fostului industriaş evreu a stat și un aristocrat adevărat, marchiz şi căpitan de vas, francezul Hubert de Belloy de Saint Lienard şi familia lui. Despre cât de anevoios avea să îi fie drumul, Gianina Vera Poroșnicu avea să afle încă din momentul în care a început demersurile pentru a intra în proprietatea clădirii. S-a ocupat singură de casă, de la acte până la alegerea echipei de arhitecți sau cea pentru supravegherea șantierului. Totuși, avocata Poroșnicu nu uită să mulțumească fostului soţ pentru sfaturile „tehnice”, fratelui său, care a dus o dificilă muncă de lămurire cu chiriaşii casei, autorităților locale care i-au sprijinit eforturile depuse în procesul de restaurare și, în mod deosebit, arhitectului Ionuț Biciușcă şi inginerului Cristi Grîu, oameni pe care Gianina Poroșnicu îi consideră „parte a istoriei contemporane a casei”.

*așa arăta casa înainte de a fi recondiționată

               Vândută de industriașul Zoller în 1937, Casa a fost naționalizată și transformată mai apoi de comuniști în sediu al Ministerului Muncii. În 2013, fără virgulă cuprindea patru apartamente care adăposteau mai multe familii: într-un apartament stătea o doamnă de 80 de ani, cu o pensie foarte mică şi cu un amant mult mai tânăr decât ea; în alt apartament stăteau o femeie de serviciu împreună cu fiul şi concubinul ei; în cel de-al treilea apartament stăteau o doamnă cu fiica ei, studentă, şi cu mai multe pisici, iar în cele două camere de la stradă (al patrulea apartament) era găzduit un magazin de haine de firmă. N-a fost deloc ușor să-i convingă să renunțe la drepturi. Toţi au vândut greu şi scump. Nu neapărat pentru că ar fi fost atașați de istoria locului, ci pentru că locuiau în centrul Iaşului şi aveau cumva şi reprezentarea valorii caselor de felul acesta.

„Locatara de 80 de ani mi-a spus o poveste foarte frumoasă: după Revoluţie a venit o evreică şi ia cerut să o lase să viziteze casa. Ia spus că ea a copilărit în această casă şi i-a jurat că nu va revendica nimic. Voia doar să îşi revadă casa copilăriei! Poate ea era fiica lui Zoller, fără virgulă sau a lui Moise, cel deal doilea proprietar evreu al casei, ori poate fiica marchizului Hubert de Belloy de Saint Lienard, sau a ministrului care a lucrat aici… Cine ştie?!”, completează avocata Gianina Vera Poroșnicu.

            Investiția n-a fost nici pe departe una minoră. Pragmatismul i-ar fi convins pe mulți alții, cu siguranță, că e de departe mai rentabil ca banii să fie investiți într-un complex imobiliar, în detrimentul unui „moft”, așa cum văd unii visul boem în care Gianina Vera Poroșnicu a vrut să își scrie și să își trăiască propria poveste. Poate e motivul pentru care nici nu admite faptul că ar putea vinde casa în viitor. Achiziția n-a fost decât o investiție spirituală, ca pentru sufletul său, o moștenire la care nici măcar fiul ei nu va putea renunța decât după ce vor locui în ea măcar două generații. S-a implicat mult prea mult pentru a renunța în favoarea banilor la ceea ce a însemnat nopți nedormite, căutări, temeri, emoții. Casa Iosef Zoller e parte integrată (integrantă cred) a Iașului , o casă de patrimoniu, a cărei valoare monetară nu poate fi estimată pentru că aduce cu sine istoria unei civilizații.

Gianina Vera Poroșnicu s-a îmbolnăvit iremediabil de stilul clasic, de lucrurile care vin adânc din istorie, conservate și validate de secole, după cum ea însăși mărturisește, pe când avea 28 de ani și era avocat al familiei princiare Sturdza, calitate în care s-a ocupat de partea juridică a operei de restaurare a conacului de la Popești Iași, operă de sfârșit de secol XVIII, tot în stil neoclasic, ca și Casa „Iosef Zoller”. Înainte de a se muta pe strada Elena Doamna, la numărul 39 A, locuia într-un apartament central, făcut după gustul modern. În adâncul sufletului său iubea, de fapt, clasicul, dorind să aibă o casă solemnă, clasică, cu pian și cu draperii înalte. Întâlnirea cu principii adevărați, cu arhivele istorice, cu blazoanele boierești au a întâlnirea sau scrii întâlnirile au cucerit-o definitiv, fiind al doilea factor, după educația de acasă, care a contribuit la această dragoste a sa.

*pagini din interiorul revistei InSociety

„De când mă ştiu, am trăit întro casă plină cu cărţi. Cele mai multe dintre ele erau cărţi vechi. Nu îmi amintesc ca, la şcoală sau la bloc, printre colegi şi prieteni, să mai fi fost copii ai căror părinţi să colecţioneze vechituri. Noi am avut în casă cărţi şi icoane vechi, cutii, blazoane de epocă şi mai ales tot ce ţine de amintirea lui Mihai Eminescu (tablouri, plachete, ediţii Princeps etc.). Mult mai târziu, probabil când eram prin facultate, am înţeles, de fapt, că tatăl meu era un colecţionar şi că asta este o patimă. Sunt sigură că, de atunci, mam „îmbolnăvit de iubirea pătimaşă pentru istorie, pentru literatură şi pentru tot ceea ce are patina timpului. Mama mea era, însă, disperată că, la noi, casa arăta ca şi prăfuită, precum un muzeu. Nu cred că e întâmplător că, înainte de a intra la Facultatea de Drept, în liceu, am vrut să mă fac profesoară de Limba şi literatura română, sau de Istorie, sau de Limba latină (am o problemă cu virgulele înainte de sau). Nu eram hotărâtă, dar tatăl meu era: şia dorit să devin avocat!”.

         Casa Iosef Zoller, proprietate privată fiind, nu este inclusă în circuitul turistic al celor care și-ar dori să o viziteze pe interior. Totuși, la poarta casei există un infochioşc de unde cei interesați primesc informații despre istoria casei, a străzii şi a celorlalte două monumente istorice, iar în zilele naționale 1 Decembrie şi 24 Ianuarie se intonează imnul de stat şi „Hora unirii”, interpretate de către Filarmonica de Stat ghilimeleMoldova virgulă Iaşi şi de către Corul „Gavriil Musicescu”. Casa Iosef Zoller adăpostește un veritabil tezaur ce cuprinde schițele originale ale imobilului, schițe ce i-au permis proprietarei o restaurare aproape identică. Din păcate, deși casa avea tavanul pictat, după moda epocii de la 1900, acele „mărturii” vechi n-au putut fi salvate. Făcute pe stufit, acele picturi în ulei ar fi fost greu şi costisitor de conservat. Ar fi trebuit aduşi specialişti din muzeele ţării, iar „conservarea” ar fi fost extrem de costisitoare. Nu lipsesc motivele tradiționale, dovada certă a faptului că aristocrații erau atașați de motivele tradiționale românești.

„Sunt un om foarte norocos! Mă simt norocoasă că am găsit această casă ori că ea ma găsit pe mine! Văd cu ochiul minţii crinolinele doamnelor, caleştile domnilor, penelul ministrului Muncii, bomboanele de ciocolată ale lui Zoller, care avea în spatele casei o fabrică de bomboane, iar, în faţa casei, prăvălia. Văd aievea totul!”, concluzionează la finalul discuției noastre, avocatul Gianina Vera Poroșnicu, actualul proprietar al Casei Iosef Zoller.

 

 sursa foto: arhiva personală avocat Gianina Vera Poroșnicu

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.