Sufletul viu al Bojdeucii de pe Țicău: ”Acum, dacă stau să recapitulez, eu niciodată nu m-am gândit că va veni o zi când va trebui să plec la pensionare.”
După aproape 18 ani în care n-am mai bătut la poartă, mi-am făcut curaj și am coborât treptele. Era o zi geroasă de iarnă, cu toate că soarele încerca să ne îmbie la promenadă. O aveam alături pe prietena mea cu care împărțisem emoția momentului de-acum 18 ani- serbarea de final de an școlar. Ne-a întâmpinat un chip cald, înfofolit de abia i se întrezăreau cei doi ochi verzi limpezi care ascundeau o poveste. Alta decât cea pe care a spus-o cu un har rar întâlnit atâtor generații de copii ce au venit în ”mahalaua Țicăului, ce-i mai zic și Valea Plângerei, strada Țicăul de sus, nr. 4” să descopere farmecul poveștilor lui Ion Creangă.
”Mamă, cu bine ați venit!”, ne-a șoptit, parcă, o voce joasă, dar extrem de blândă, doamna Nina Purcaru, muzeograful Bojdeucii lui Creangă. De cum i-am a
