GUESTS

Cătălin Moroșan, luptător K1: ”Omul, ca să ajungă să se bucure de ceea ce are, trebuie să treacă prin suferință.După un antrenament greu, mă duc acasă și mă bucur de frumosul pe care îl am!”

Cătălin Moroșan, luptător K1: ”Omul, ca să ajungă să se bucure de ceea ce are, trebuie să treacă prin suferință.După un antrenament greu, mă duc acasă și mă bucur de frumosul pe care îl am!”

GUESTS
I-a cucerit pe români prin simplitate și bunătate, principii pe care le-a moștenit de la ai lui. Dincolo de imaginea de luptător neînfricat, Cătălin Moroșan are un suflet imens, în care și-au găsit culcuș nu doar familia, cea mai de preț avere pe care un om o poate avea, după cum chiar el mărturisește, ci și sutele de mii de români care-i transmit, prin gânduri și susțineri, puterea de care și el recunoaște că are nevoie nu doar înainte de meciurile importante, ci chiar și în acele momente în care simte că nu mai poate. Căci da, și campionii au cumpene în viață, dar Moroșan a învățat că prin răbdare se rezolvă toate. ”Nu renunț niciodată și merg până la capăt. E un principiu pe care l-am învățat ca sportiv. Dacă nu găsesc luminița la capătul tunelului, merg pe alt drum. Dar încă mai caut
Angela Tocilă, scriitor: „Supraviețuirea în sine e un happy ending” – interviu

Angela Tocilă, scriitor: „Supraviețuirea în sine e un happy ending” – interviu

GUESTS
"Visătoare de zi și de noapte, copil, femeie și mamă cu normă întreagă. Nu vreau să schimb lumea, dar am convingerea că ea, lumea, țipă după schimbare. Și că schimbarea țipă la rândul ei, după lume." - asta spune Angela Tocilă despre ea. Angela Tocilă este scriitor, blogger și un colaborator important al ziarului „Evenimentul zilei”. A debutat în anul 2009 cu un volum de proză scurtă, iar în luna iunie își va lansa a 4-a carte "Copiii războiului", carte pe care am citit-o și-am vrut neapărat să-i pun autoarei câteva întrebări. InSociety: Spune-mi, te rog, cum a apărut ideea cărţii şi de ce tocmai acest subiect? Angela Tocilă: Cred că m-am trezit cu ideea cărții, dar nu oricum ci ca un întreg. Pur și simplu am avut cartea odată cu ideea, cu excepția personajelor. Și ca să fiu ceva mai
De vorbă cu Codrin Mircea, pictorul ieșean de pe Calea Victoriei

De vorbă cu Codrin Mircea, pictorul ieșean de pe Calea Victoriei

GUESTS
L-am cunoscut personal pe Codrin de-abia la sfârșitul lunii februarie. Ne-am dat întâlnire pe Calea Victoriei, nr. 101, adresa la care artistul și-a amenajat propria galerie. Am stat de vorbă ceasuri întregi și tot am avut impresia că timpul a trecut insesizabil. Absolvent al Universității de Arte din Iași, s-a stabilit la București, după câțiva ani petrecuți la Londra, Paris sau Dubai. Va reveni la Paris în acest an, unde va expune iarăși, cu aceleași emoții pe care și le amintește cu mândrie când vine vorba despre momentele care i-au influențat parcursul în carieră. Pentru toamnă, Codrin are în plan și o nouă expoziție pentru ieșeni. Nu se pricepe la bugete, însă e conștient de diferențele uriașe pe care țara noastră le are, la capitolul cultură, în comparație cu alte state din Eur