De la dorința de a deveni tehniciar dentar la „joaca” foarfecelor: Bogdan Verebceanu, fondatorul salonului Victor’s, hairstilistul pe care meseria l-a ales, nu invers

De la dorința de a deveni tehniciar dentar la „joaca” foarfecelor: Bogdan Verebceanu, fondatorul salonului Victor’s, hairstilistul pe care meseria l-a ales, nu invers

Bogdan Verebceanu, hairstylistul și fondatorul salonului Victor’s, își amintește că nu și-a imaginat vreodată că va alege să profeseze în domeniul frumuseții. Și-a dorit să devină tehnician dentar, însă în anii ’90, perfeormanța în domeniu se făcea departe de Iași, la Sibiu, iar distanța și dorul de părinți au fost „piedicile” care l-au făcut să se reorienteze din pură întâmplare: „într-o zi, tata s-a întors de la frizerie. Mergea  pe atunci la unul dintre cei mai buni frizeri din Iași, domnul Mitică Hulub. Din discuții, el i-a propus tatălui meu să urmez cursurile pentru această meserie. La început nu m-a încântat ideea, dar am zis să încerc. A început să-mi placă și în mai puțin de un an mi-am  format o clientelă destul de numeroasă. Am terminat cursurile la cooperativa „Igiena”. Am fost șef de promotie în 1990-1991. Prin urmare, meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea, dar nu-mi pare rău.”

Bogdan e unul dintre cei mai vechi hairstilisti pe care Iașul îi are. După aproape trei decenii de profesie, știe că motivația rezidă în propria persoană și ceea ce fiecare își dorește să facă, să performeze- „eu trebuie să fiu azi mai bun ca ieri. Abia atunci voi atinge performanțe. Cea mai bună bătălie e cu tine însuți. Toți suntem unici și fiecare va avea de câștigat. Depinde cât de sus și unde vrei să ajungi.”, e definiția pe care Bogdan o dă motivației.

Laura Buțurcă, revista InSociety: Până să ajungem mari suntem copii. Ce poți spune despre copilăria ta?

Bogdan Verebceanu, hairstilist: M-am născut în Iași, la 15 Decembrie 1971 și sunt singurul copil  al părinților mei. Mama a lucrat într-o marochinărie și tata la tribunal. Unele vacanțe le petreceam lângă Gura Humorului, la rude, altele cu tata, la serviciu unde am cunoscut oameni din zona justiției, ceea ce m-a făcut destul de precaut, atent la detalii. Îmi plăcea desenul tehnic și să decupez. Poate de aici dragostea pentru meseria de hairstylist.

Care este cea mai frumoasă amintire din adolescență?

B.V.: Au fost multe amintiri frumoase, însă una mi-a declanșat gustul victoriei: eram în clasa a 7-a, într-o tabără, undeva în județul Vrancea, cu mai mulți copii din alte județe. Organizatorii au făcut un campionat de fotbal cu baieții din vreo 4-5 județe. Finala am jucat-o cu cei din Suceava și eu am înscris golul victoriei din corner. Imaginați-vă, toți copii au sărit pe mine și m-am simțit ca o vedetă!

Ce îți doreai să „te faci” când vei fi mare?

B.V.: Cred că în clasa a 12-a mi-a surâs ideea de a fi tehnician dentar. Îmi plăcea să lucrez cu diverse lucruri mici și să acord atenție  detaliilor. După ce am dat bacul m-am apucat să învăț pentru a merge la școala de tehnică dentară, dar din păcate părinții s-au opus pentru că școlile erau doar la Sibiu și Timișoara. Toate acestea se întâmplau  în 1990 și părinții considerau că era cam departe. Nu a fost să fie.

Care crezi că fost cea mai mare șansă pe care ai primit-o de la viață?

B.V.: Am primit destul de multe, mulțumesc lui Dumnezeu. Legat de meserie, am avut șansa de a merge în Marea Britanie pentru a urma cursurile la cea mai prestigioasă academie de hairstyle ,,Vidal Sassoon” în septembrie 1999. Ajutorul l-am primit de la un alt mentor al meu, domnul Vasile Roman, care lucra în Londra și m-a înscris la cursurile academiei. Tot cu sprijinul lui am obținut numeroase premii la concursurile naționale de frizerie în perioada 1993-1996. Pe această cale vreau să-i mulțumesc încă o dată.

Care a fost prima ta lucrare de care ai fost mândru?

B.V.: În toate lucrările  pun pasiune și energie, toate îmi sunt dragi, indiferent dacă sunt pentru doamne sau domni.  Îmi doresc lucrări unice.

Ce calitate crezi că ar trebui să aibă o persoană pasionată de meseria de hairstylist?

B.V.: În primul rând, pasiune, apoi răbdare, talent, curaj, motivație, disciplină ,multă muncă  și arta de a comunica (cam multe,nu?). Cu cât mai multe, cu atât vei deveni mai bun.

Sunt persoane care cred că poți câștiga foarte mult dacă lucrezi într-un salon. Tu ce părere ai?

B.V.: Câștigurile vin odată cu timpul și experiența. În primii ani trebuie să acumulezi cât mai multe cunoștințe, să pui cât mai multă pasiune, după care vor veni și câștigurile de orice fel.

 Ai propria ta afacere. Ești managerul unui salon din Iași. A fost dificilă alegerea de a merge pe acest drum?

B.V.: Alegerea a venit cu mult timp în urmă. Dintotdeauna mi-am dorit să am cel puțin un salon. Acest lucru  s-a concretizat în 2011, cu ajutorul soției mele Raluca, iar numele este după numele băiatului meu cel mare, Victor, care s-a născut cam în aceeași perioadă. Să fii manager nu e ușor, am noroc de o echipă bună și frumoasă cu care mă mândresc.

De ce mergi zi de zi la salon?

B.V.: Face parte din viața mea și aproape jumătate  din timpul unei zile îl petrec la salon. Merg pentru că oamenii au nevoie de mine, de salon, mă încarcă cu energie pozitivă.

Cum vezi zona beauty din Iași față de cea din țară și străinătate?

B.V.: Cred că în ultimii ani am progresat foarte mult datorită informațiilor, a cursurilor de perfecționare și a aparaturii de ultimă generație. Iașul a fost și este un oraș cu meseriași foarte buni, ambițioși și respectați. Cu siguranță putem face față oricărui client.

Este important să fii conectat la ce se întâmplă la nivel internațional? De ce?

B.V.: Sigur că  trebuie să fim conectați la tot ce se întâmplă la nivel internațional.  Acolo se dă ora exactă în modă, fashion, hairstyle, dar trebuie să ne adaptăm stilului de viață de aici. Cred că stilul francez, combinat cu cel englez, se remarcă la noi în proporție de 30%-70%.  Și mai este ceva de care trebuie să ținem cont: fiecare are nevoie de originalitate.

Ce-și doresc femeile când merg la coafor?

B.V.: În mare parte, atenție, dar mai ales, în zilele noastre, o tunsoare/coafură pe care să o poată aranja cu ușurință singură, acasă. Bineînțeles, tot timpul cât stă la coafor trebuie să se simtă specială și să nu simtă că a plătit pentru „servicii”.  O clientă este pe deplin mulțumită când plătește fără nicio ezitare.

Din punct de vedere al preferințelor, bărbații sau femeile sunt mai atente la modă, detalii?

B.V.: Depinde câte detalii dai tu, iar prin asta îți vor recunoaște priceperea și experiența și vor avea încredere în tine. Cred că sunt puțini clienți pretențioși, iar din punct de vedere al modei noi, stiliștii ar trebui să-i informăm cu ce e nou.

Care ți se pare cea mai bună metodă de informare în privința tendințelor?

B.V.: Azi avem foarte multe metode de informare: internet, reviste, etc.  Foarte important e să ținem cont și de părerea stilistului care ne recomandă ce tunsoare, culoare și coafură se potrivesc. Un stilist bun știe întodeauna tendințele și adaptează look-ul potrivit.

Din punctul tău de vedere este important să fii la moda în ceea ce privește coafura, tunsoarea, culoarea ?

B.V.: Putem fi la modă la orice vârstă dacă știm să le purtăm și ne stă bine. Un breton, o culoare  pot fi adaptate la oricine atâta timp cât sunt puse în valoare. Șuvițele, deasemenea influențează volumul și luminozitatea unei culori.

Și dacă tot discutam despre tendințe și modă, ce recomandări le poți face cititoarelor revistei InSociety care se gândesc să schimbe ceva anul viitor, în 2019 ?

B.V.: Aici  putem începe cu tunsoarea tip bob, care indiferent de lungime, este și va fi la modă atât timp cât este bine proporționată în funcție de forma feței. În privința culorii, blondul rămâne în tendințe, la modă.

*sursa foto: galerie personala Bogdan Verebceanu

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.