Ce înseamnă Fericirea?

Ce înseamnă Fericirea?

„Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi”, Omar Khayyam

Încă de la începutul lunii decembrie am răspuns fără nici cea mai mică ezitare „DA” la propunerea de a fi voluntar într-un demers caritabil. Aveam să aflu că este vorba despre un proiect devenit tradiţie, Din suflet, pentru un zâmbet de copil…, aflat anul acesta la ediţia a VIII-a şi coordonat de doamna bibliotecar Elena Cracană de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi. M-am bucurat să fiu alături de doamna mea profesoara de canto Daniela Mihaela Ciocoiu, de doamna bibliotecară Camelia Simion, de colegii de liceu şi alţi oameni de bine implicaţi.

Apelul umanitar făcut de organizatori a trezit în mulţi oameni sentimentul bucuriei de a dărui, asftel că s-au strâns zeci de daruri, de la fructe, la dulciuri şi până la cele mai colorate şi vii cărţi, jucării care mai de care mai frumoase, puzzle şi multe surprize pregătite cu drag.

Din Comunicatul de Presă am înţeles că au fost implicate şcoli şi grădiniţe din Austria, Belgia şi România (Paşcani, Tg. Frumos şi Iaşi), cu voluntari de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice „Ghe. Asachi”, cadre didactice, bibliotecare etc. cu ajutorul cărora au fost pregătite aproximativ 350 de pachete pentru micuții pacienți. Donațiile și sponsorizările în bunuri şi bani au însumat peste 40.000 de lei.

Nu-mi erau străine sentimentele ce m-ar putea cuprinde, oriunde aş fi mers, fie că e vorba de cămin de bătrâni, fie de centre de copii rămaşi fără părinţi, clinici cu copii cu diferite afecţiuni grave, pentru că de mică am participat alături de mama mea în tot felul de campanii umanitare, dar, ceea ce am simţit la Spitalul de Copii „Sf. Maria” în secţia de Oncologie, cred că nu poate fi comparat cu nicio altă emoţie, trăire de până acum.

Ştiam că locul în care urma să ajung nu era unul vesel, ştiam că acolo se aflau copii greu încercaţi de soartă, părinţi îndureraţi, îngenunchiaţi de suferinţa copiilor lor… Ceea ce nu ştiam era măsura lucrurilor, a durerii, a destinului mult prea timpuriu strâmb, ologit de cea mai cruntă boală a secolului, cancerul.

Dar, pentru că misiunea noastră era să dăruim, să înveselim, să aducem un licăr de speranţă, ne-am înarmat cu zâmbete şi curată nădejde că va fi bine şi am poposit în mijlocul lor. Într-un loc pe care ai vrea să îl ştii inexistent, un loc ce adăposteşte o altfel de viaţă, altfel de bucurii, alte aşteptări, departe de ceea ce noi numim… cotidian.

Prezenţa noastră a adus pe chipurile lor blajine o imensă rază de bucurie sufletească, conturată şi de prezenţa Moşului lângă bradul frumos decorat de copiii şi părinţii ce nu îl vor vedea pe Moş Crăciun acasă, ci doar acolo, în casa în care nu şi-au dorit niciodată să locuiască.

Momentele emoţionante s-au ţinut lanţ, încă pe holul spitalului odată cu apariţia noastră, a colindătorilor. Sunetele colindelor noastre s-au armonizat celest cu lacrimile de bucurie ale lor. Câţiva dintre copiii internaţi şi-au dorit să îl încânte pe Moş Crăciun, fie cu o poezie, fie cu un cântecel. Oricât m-aş fi străduit să fiu tare, când ochii fetiţei cu chip angelic, aşezată pe genunchii neobositului moş, s-au intersectat cu ai mei, am înţeles cât de fericită şi norocoasă sunt să fiu sănătoasă. Ochii blânzi erau brăzdaţi de neputinţă, dar şi de o dorinţă nemarginită de a se bucura de tot ce această fetiţă are, de tot ce o înconjoară, de toţi cei prezenţi, chiar dacă poate durerea întrece orice limită şi orice putere de înţelegere…

Într-un alt salon, o fată de vârsta mea purta o perucă… Era frumoasă. Oricum! Nu ştiu cum a rostit acel „mulţumesc”, stins, plăpând, timid. Eu l-am auzit puternic în inima mea, iar zâmbetul ei îmi va rămâne întipărit în suflet mult timp…  Nimeni nu poate simţi cu adevărat suferinţa unui adolescent care îşi doreşte să fie sănătos, vesel, să aibă o viaţă normală alături de prieteni, să se bucure de vârsta aceasta atât de frumoasă… 16 ani!

O zi cât o lecţie de viaţă. Pentru mine, poate pentru voi, cititorii. Să schimbăm ceva la noi, să fim mulţumiţi de tot ce avem, să fim mai buni şi să ne rugăm pentru cei aflaţi în suferinţă…

Ce este de fapt fericirea?

„Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa greutăţile, trei lucruri: speranţa, visul şi zâmbetul”, Immanuel Kant

Sursa foto: Pinterest şi arhiva personală Elena Crăcană

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.