Românul și obsesia de a pleca de oriunde cu ceva în mână…

Românul s-a obișnuit ca atunci când iese din casă musai nu trebuie să se întoarcă cu mâna goală. Dacă pleacă după pâine se trezește cu traista plină de cartofi, mere, ceapă, deodorant pentru toaletă și alte nimicuri. Problema apare atunci când își socotește banii și niciodată nu îi ies vreo 50 de lei, de nu mai doarme noaptea de oftică. Pe la ora 2 noaptea, a patra zi, brusc își amintește că cei 50 de lei l-au salvat de rușinea jucătorilor ambulanți de table, când și-a plătit datoria la chioșcul de la parter.

Dacă românul pleacă în vizită la vreo rudă, musai și ruda și vizitatorul, dar mai ales ruda insistă să îți dea „pentru acasă”, tot ce deja ai consumat cât ai stat acolo, vreo cinci ore: o căpșunică, vreo juma’ de slăninuță, niscaiva sărățele și vreo două castronele cu răcituri, că te întrebi câți porci o fi fost asasinați de mai există pe masa omului bucate cu colesterol și la două săptămâni de la Crăciun.

Advertisement

Dacă românul merge cu avionul, nepărat trebuie să continue lectura revistei din scaunul din față, acasă, când pune pauză la Ce spun românii… Revista îi aparține cu mult înainte de a urca în avion. Nici nu-și cumpărase bilet când a decis că orice i se ivește în cale de la ușa casei până la Sfânta aterizare poate intra în posesia personală. Nu-i așa? Călătorie = amintire. Ba o revistă, ba o mostră de parfum din magazinul aeroportului, ba o umbrelă lăsată de vreun „uituc” la intrarea în cafeneaua de vis-a-vis, ba o hârtie igienică din toaleta aeroportului (zborul presupune și emoții și trebuie să fim pregătiți, nu?) și tot așa. Desigur, sticluța de whisky o păstrăm ca să o punem acasă în vitrină; sticluța aia mică de 50 ml, pe care a dat o groază de bani în avion (nu dăduse importanța cuvenită sumei de 7 euro rostită de stewardesă, dar când a înțeles cât înseamnă în lei românești era să înghită sticla cu totul).

Dacă românul merge la biserică, de Bobotează (de exemplu) și dacă Sfânta Cruce nu e din gheață că, na…afară e cald, mult prea cald ca să ții orice picătură de apă în stare solidă în aer liber, el, românul își face o mie de cruci în timp ce smulge cu hotărâre vitejească din bietele crenguțe de brad ce împodobesc crucea ce ar fi fost din gheață în condiții de ger… Însă, nici Gerul Bobotezei nu a vrut să vină de frica românului care musai trebuie să plece cu ceva acasă, indiferent de unde pleacă. S-ar fi adunat mii de români credincioși și ar fi sculptat cu credință în Sfânta Cruce, luându-și tainul conform obiceiului. Nu știu cum să spun, dar sigur niciodată o crenguță de brad nu va putea ține loc de agheasmă, cum nicio Sfântă Cruce nu ne va putea vindeca vreodată de prostie…

6 Ianuarie, 2017, Catedrala Mitropolitană din Iași, inima târgului. Credința moare ultima…

Și povestea ar putea continua, din păcate…

Sursa foto: Ionuț Iordăchianu

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *