Sper ca acest articol să vină în ajutorul acelora dintre voi care încă nu au reușit să-și definitiveze ținuta pentru noapte dintre ani.

 

Cu ce va îmbrăcaţi în noaptea de Revelion? Răspunsul depinde de locaţia în care alegeţi să mergeţi.

 

Dacă mergeţi în club, atunci trebuie să alegeţi o ţinută casual, dar glam în acelaşi timp. Şi în acest sezon se poartă paietele, de fapt, un top din paiete, o fustă sau o rochie strălucitoare te vor scoate mereu din încurcătură în alegerea ţinutei potrivite pentru o seară festivă petrecută în club. Recomandarea mea este să luaţi în vedere totuşi şi lejeritatea de mişcare de care aveţi nevoie în club, pentru că alegem să ne petrecem aici Revelionul pentru că ne place să dansăm, nu-i aşa?

Optați pentru o fustă din paiete elastica şi un top simplu în partea de sus, spre exemplu un tricou alb cu imprimeu „Pop the champagne”.

 

Sau o salopetă din paiete cu un decolteu amețitor.

 

Dacă sunteți genul de persoane care nu se pot dezlipi de blugi, puteți să-i luați în considerare şi în această seară, însă purtați-i în partea de sus cu un top statement sau o cămaşă albă lungă şi adăugați un brâu cu impact vizual, cu pietre sau cu franjuri sau dacă nu, un ham din piele. Alegeți o pereche de blugi slim fit sau boyfriend cu lungimea deasupra gleznei, adăugați o pereche de pantofi cu tocuri amețitoare şi o pereche de cercei mari.

 

Sau inspirați-vă din colecția Zuhair Murad Primăvară 2017 Ready-To-Wear:

 

Dacă mergeţi la munte cu prietenii, atunci trebuie să luaţi în considerare faptul că vă veți lupta cu temperaturi destul de joase. Însă, asta nu ar trebui să va pună în încurcătură. Puteţi alege o rochie fluidă, chiar şi lungă sau de lungime medie, adăugați un cardigan pufos peste, un guler din blană, colanţi sau dresuri groase 100 DEN şi o pereche de ghete până la gleznă, cu toc mic şi gros sau o pereche de loafersi. Pantofii cu toc nu prea au ce căuta în povestea asta, dacă ieşiţi afară, riscaţi să vă între tocurile în zăpadă sau în pământ. Părul îl puteţi prinde într-un coc lejer, nestudiat, să creeze senzaţia aia de messy hair, dar care arată în acelaşi timp foarte bine.

 

Dacă anul acesta petreceţi Revelionul acasă, de asemenea trebuie să luaţi în calcul comoditatea. Veţi fi totuşi în postura de gazdă, nu-i aşa? Însă nici nu trebuie să stați în papuci de casă, dar nici în tocuri foarte înalte. Pantalonii tip ţigaretă şi o cămaşă din mătase ar putea fi o alegere inspirată, cu o pereche de balerini cu pietricele. Şi o rochie fluidă  cu mâneci lungi ar fi o alegere potrivită.

 

Mergeţi în centrul oraşului la miezul nopţii pentru a admira focul de artificii? Cizmele peste genunchi cu talpă joasă ar fi cele mai potrivite şi trendy în acelaşi timp. Purtați-le cu o rochie sau o fustă de lungime midi, un cardigan pufos sau o haină din blană/imitaţie de blană şi adăugaţi o căciulă sau o pălărie interesantă.

 

Mergeţi la restaurant? Aici eleganța trebuie să primeze.

Însă încercaţi să ieşiţi din tipar. Un deux-piece din catifea şi cu un decolteu adânc vă va pune în centrul atenţiei, cu siguranţă.

 

Dacă totuşi doriţi să renunţaţi la pantaloni măcar în această noapte fabuloasă, optaţi pentru o rochie din catifea cu aplicaţii din paiete sau cu pene. Aveţi grijă, paietele pot adaugă vizual câteva kilograme în plus, încercaţi să nu vă faceţi singure rău. Alegeţi doar ceea ce va avantajează, pentru că nu tot ceea ce „se poartă” este potrivit şi pentru dumneavoastră.

În căutarea rochiei perfecte inspirați-vă din colecțiile marilor case de modă precum Elie Saab sau Georges Hobeika.

 

Iar dacă va prinde anul nou singure, luaţi-va un pahar de proseco în mâna, îmbrăcaţi cea mai fabuloasă rochie pe care o aveţi în garderoba, daţi play unui serial bun şi zâmbiţi.

 

La mulţi ani! Sper să faceţi cele mai inspirate alegeri şi în acest sfârşit de an!

 

 

Sursa imagini: www.pinterest.com

Author