De vorbă cu părintele Costantin Necula: “În Postul Nașterii Domnului ne hrănim cu iubire. Dacă postiți fiindcă trebuie să postiți, vă rog frumos să nu mai postiți! Dacă postiți fiindcă vă îngăduie Dumnezeu să postiți, bucurați-vă!”

Cu ce ne hrănim trupul și sufletul în Postul Nașterii Domnului?

Potrivit tradiției creștine, Postul Crăciunului începe de astăzi și durează 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului când se ţine post negru şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.  Astfel că, începând de astăzi, meniul zilnic al credincioșilor trebuie să conțină preparate culinare pe bază de legume și, ocazional, preparate din pește, cel puțin asta știu majoritatea creștinilor ortodocși.

Advertisement

Începând de astăzi ar trebui să fim mai cumpătați în toate. Sfaturi despre ce și cum ar trebui să facem primim de la duhovnicii noștri, și, în mare parte, diferă.

InSociety a reușit să ia pulsul de la o conferință religioasă în care s-a discutat despre importanța Postului Nașterii Mântuitorului de la unul dintre cei mai apreciați preoți creștini ortodocși din România și care aparține Mitropoliei Ardealului. Părintele Constantin Necula parcă s-ar afla într-un turneu în care propovăduiește dreapta credință conectată la realitatea contemporană. Colegii din presă l-au intitulat “vedeta Patriariei”, iar această ironie doar îl amuză. Malițiozitatea umană este înțeleasă de preot ca fiind o slăbiciune împotriva căreia ar trebui să luptăm.

Este profesor de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu și, de ceva vreme, și-a asumat o activitate misionară pe care și-a câștigat-o. Este mereu prezent pe teren, din oraș în oraș, în școli, licee și facultăți, între tinerii generației cu cheia la gât sau tinerii moderni, între mamele abuzate și copii maltratați, între tații alcoolici și tații lipsiți de apărare, între spațiul public și cel privat. De asemenea, părintele Necula a militat și pentru ora de religie în școli. Străbate țara în lung și-n lat și este implicat în mii de acțiuni. A răspuns afirmativ invitațiilor în emisiuni televizate, deși, în opinia domniei sale, televiziunea nu educă.

Am avut șansa să îl cunosc la 2578 km de casă, deși îl abordasem în nenumărate rânduri pentru un interviu. Ce-i drept, întotdeauna intervenea ceva și nu ajungeam la conferințele susținute de dumnealui, deși ele se țineau în apropiere de mine. Singura conexiune între mine și profesorul Constantin Necula au fost like-urile pe care i le dădeam pe o rețea de socializare sau vizionările filmărilor de pe youtube. Mult prea superficial…

Luni am aflat că vine la Cambridge și mi-am spus în mintea mea că de data asta îmi voi controla orarul și voi merge să îl cunosc personal.

Într-o Biserică Anglicană extrem de rece se adunau românii nerăbdători să asculte învățăturile lui Constantin Necula. O frumoasă catapeteasmă ce se întindea în fața noastră ne făcea să simțim că acolo este ortodoxia și cuvântul lui Dumnezeu.

Părintele a părut neîntârziat, semn că nu este vedetă și abia reușea să prindă contact vizual cu oamenii veniți, privirea lui ducându-se către zecile de copilași energici veniți la slujbă. A slujit alături de părintele Dragoș Herescu, după care s-a așezat la masă pentru a ne vorbi despre Postul Crăciunului. A venit cu o sumedenie de exemple din viața sa pentru a întări ceea ce afirma, iar oamenii relaxau umerii, frigul nu se mai simțea și nici ploaia, ce-i drept, măruntă, de afară nu se auzea.

Timp de 30 de minute ne-a vorbit despre iubirea față de aproape, prin post și rugăciune. Pentru a posti e nevoie de iubire, iar cei ce nu pot posti de mâncare, să refuze „să își mănânce aproapele”.

Vă voi reda mai jos toate îndemnurile părintelui Constantin Necula:

”Postul este libertate! Nu este un Trebuie! Dacă postiți fiindcă trebuie să postiți, vă rog frumos să nu mai postiți! Dacă postiți fiindcă vă îngăduie Dumnezeu să postiți, bucurați-vă! Dacă nu postiți fiindcă nu vă îngăduie Dumnezeu să postiți, bucurați-vă! Dacă aveți un copil pe care îl hrăniți la sânul vostru și vă trebuie alimentație pentru asta, bucurați-vă! Dacă nu aveți copii și vă doriți să aveți, postiți și bucurați-vă! Motivul pentru care existăm este bucuria. O bună împărtășire este cea cu Hristos. În ziua în care noi începem postul, magii pleacă din cetățile lor. Timp de 40 și un pic de zile, magii sunt pe drum. Țineți minte darurile aduse de magi? Aur, smirnă și tămâie. E evident, erau valori la vremea aceea, însă nu aceste trei valori erau importante, ci drumul. Drumul către Iisus Hristos, ieșirea în întâmpinarea celui care vine pe lume. Care-i secretul postirii? E cel de a-ți găsi drumul și de a vedea ce trebuie să faci și ce nu trebuie să faci.

Nimic din ceea ce ne cere postul nu e un exercițiu de îngreunare, ci de eliberare, de limpezire. Dintr-odată postul devine un exercițiu de cunoaștere pe tine însuți, pe Dumnezeu, de a ști de unde până unde poți să supraviețuiești. Nu postiți doar ca să postiți. Postiți ca să vă împărtășiți. Scopul postirii este împărtășirea. Pentru a posti înseamnă a renunța la ce ți-e mai drag. Îndrăznesc acum să spun că sunteți la rugaciune și postire continuă. Iubitul postește de iubita sa și dacă s-a îndepărtat o secundă.  Cel mai mare dar pe care îl puneți la bătaie în post este sinceritatea, să fiți cinstiți.

Postul nu ne dă posibilitatea să fim judecătorii celorlalți. NICIODATĂ!

Biserica când începe postirea are o perioadă în care se păstrează sobră, își rezervă aceste drept. De pe 21 noiembrie, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică se începe a colinda. Vreau să vă rog să nu vă opriți niciodată din colindat.

Nu e important cum facem Jingle Bells, nici cât de frumos este bradul, care uneori nici nu este.

Să nu vă temeți vreodată că nu aveți ce pune pe masă. Să vă temeți doar dacă nu vă invită Hristos la masă.

Țineți minte, dragilor: Noi, drum, iertare și împărtășire!”

Seara s-a încheiat cu un colind. Părintele ne-a rugat să ne imaginăm că suntem în data de 21 noiembrie, seara.  O, ce veste minunată a fost colindată la unison de toți cei prezenți.

Mi-am acordat și bucuria de a-l aborda cu o rugăminte, iar el a acceptat. Părintele Constantin Necula va acorda un interviu revistei ieșene.

Scurtă biografie:

Unul dintre părinții noștri de astăzi, de mare anvergură pastoral – misionară este Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, care s-a născut la 19.07.1970 la Brașov, fiind absolvent și doctor în teologie, din anul 2004, al acestei prestigioase facultăti precum și cadru didactic, la secția catehetică – omiletică, în cadrul aceleiași distinse școli teologice. A făcut studii de specializare la Padova (Italia) si Versailles (Franta), cursuri de specializare în psihologie generală (1997 – 2000), în probleme legate de maltratarea copiilor (2000 – 2001), dependența de alcool și drog (2000) și altele.

Este autor a numeroase studii și articole, de asemenea co-autor al altor numeroase lucrări de specialitate, și nu în ultimul rând se află printre conferențiarii cei mai populari și îndrăgiți, susținând peste 150 de conferințe personale cu diverse teme în marile centre culturale ale țării cum ar fi: Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, București, Craiova, Brașov și altele. Totodată, este prezent la numeroase emisiuni de radio sau televiziune, într-un cuvant, este omul care caută să “răscumpere vremea” ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu spre desăvârșire și mântuire, propovăduind și făcând misiune “cu timp și fără timp”, răspunzând astfel, chemării evanghelice și vocației apostolice. Sursa: citateortodoxe.ro

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *