1000 pentru FIX. Teatrul FIX

Nu de puține ori ni s-a întâmplat să ne dăm seama că visele pot deveni realitate dacă pentru a lor împlinire rezonează mai mulți indivizi. Vorbim despre visele care implică o comunitate, nicidecum cele personale. Teatrul FIX este fix un astfel de vis al celor care ced că arta independentă are nevoie de un spațiu al ei, un spațiu în care spiritul liber  și talentul întâlnesc aplauzele celor care-și iau doza de fericire printr-o porție sănătoasă de cultură.

”1000 pentru FIX” înseamnă 1000 de oameni care cred în Teatrul FIX, 1000 de oameni care trebuie să facă animație pentru clipul pe care organizatorii campaniei de strângere de fonduri vor să îl realizeze pe modelul altor state care au reușit să impresioneze publicul prin flashmob-urile celor 1000 de participanți.

Advertisement

”Pe 26 noiembrie, în Iași, pe strada Bucium nr.34, avem nevoie de voi pentru ca cel mai nou proiect Teatru FiX, de care v-am tot povestit până acum, să fie transformat cât mai repede într-un spaţiu complet funcţional, pornind de la partea de construcţii şi până la cea de dotări şi tehnică. Și cum orice campanie de succes are nevoie de un clip de prezentare care să convingă, ce poate convinge mai mult decât o comunitate care se adună în jurul unei idei în care crede?
Deci tot ce trebuie să faceți e să veniți duminică pe 26 noiembrie alături de noi la Hala FiX, pe strada Bucium nr. 34. Vă așteptăm așadar să punem împreună bazele celui mai nou proiect al comunității! Vrem ca în Iaşi să se regăsească cel mai mare teatru independent din ţară şi vrem ca artiştii independenţi şi publicul ieşean să aibă la dispoziţie un spaţiu în care să se poată desfăşura şi comunica liber și vrem ca și tu să faci parte din el.
O să vă pregătim o serie de surprize de care ne-ar părea rău să nu vă bucurați!”
, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Potrivit site-ului oficial de prezentare, Teatru FiX s-a născut prin asocierea a 5 oameni pasionaţi de teatru, dintre care 3 artişti, a căror experienţă cumulată duce la peste 30 de ani de experienţă de lucru atât în teatrul de stat, cât mai ales în teatrul independent. Întorşi la Iaşi, şi încrezători în ideea că cea mai în masură forţă de schimbare este Cultura, am decis să deschidem Teatru Fix, din dorinţa de a asigura mediului cultural local un spatiu profesionist independent. Ne punem experienţa la dispoziţia tinerilor artişti ai oraşului, în scopul dezvoltării unui centru cultural puternic şi revitalizăm Iaşul în circuitul naţional al independenţilor. Direcţia teatrului este aceea de dezvoltare a textului nou de teatru.

Detalii suplimentare găsiți pe pagina de Facebook Teatru FIX și site-ul oficial www.teatrufix.ro

*cover & photo: Diana Butnaru
https://www.facebook.com/dianaabutnaru/

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *