Tenebres, formația ieșeană de gothic metal, se pregătește de primul turneu național

              Albumul ”Pain Eternal” vorbește despre subiecte pe care mulți dintre noi le evită. Controverse au pornit de la primul videoclip pe care cei șase membri ai formației l-au lansat în primăvara acestui an, cu toate că mesajul trupei Tenebres a vrut să fie cu totul altul decât cel pe care l-au înțeles unii dintre fani. Vindecarea prin muzică ne dă puterea de a merge mai departe, indiferent de greutăți sau pierderi, iar această terapie e cea pe care membrii trupei vor să o promoveze prin muzica lor.

Albumul de debut va fi lansat pe 29 octombrie, în cadrul Rock in Iasi, printr-un concert aparte, în care trupa va fi  acompaniată de un cor și un cvartet.  Sonorizarea va fi realizată de către Horatiu Bodocan. În deschidere vor cânta formațiile Hiraeth, Beauty and the Rat,Subliminal Damage si Eternal Fire. Turneul ”Tour of the Dark Front” este înseamnă peste 15 orașe în care trupa va concerta, fiind structurat în două etape:  29 octombrie  (Iași) – 17 decembrie (Arad, club Nerv).

Advertisement

”Tenebres s-a înființat în iarna anului 2015, din ”cenușa” a trei trupe. Trupa și-a închegat sound-ul în jurul sonorităților black, gothic și doom metal pe care le subliniază cu ajutorul clapelor și al violoncelului. Trupa a mai concertat în București, Sofia, Timișoara, Iași și s-a bucurat de o primire caldă din partea publicului, cu ocazia primei ediții OSTRING și festivaluri precum Artists of the Dark, Revolution Fest si Rock’n’Iasi Outdoor edition. Trupa va începe din 2018 să lucreze la un nou videoclip oficial și la o colaborare cu o orchestră întreagă (aproximativ 44 de instrumentiști) pentru un concert și mai grandios.”, spun membrii trupei.

Drama condiției umane este subiectul pe care albunul ”Pain Eernal” se focusează.

”Odată cu a sa cădere, corupt de catre raul primordial, omul edenic a căpătat liber arbitru în acest joc hazardat al vieții Eros – Thanatos. Astfel, piesele albumului au ca subiect morbiditatea, romantismul și incapabilitatea omului de a-și depasi condiția, acționând în favoarea minciunii, chiar dacă acesta descoperă anumite adevăruri pe parcursul vieții sale.”, completează aceștia.

 

Playlist Album ”Pain Eternal”: 

 1.Anger Divine ( Intro )

2.A Cry In Serenity

3.Reign In Grief

4.Pain Eternal

5.Redemption

6.Twilight of Fate

7.The Gift of Passion & Agony

  1. Where Life And Death Entwine
  2. Into the End – Soulless Existence ( Outro )

 

 

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *