Weekend plin pentru petrecăreții din Iași

Pe lângă grătarele care sfârâie pe esplanada de la Hala Centrală, petrecăreții pot alege să-și petreacă sfârșitul de weekend și altfel. De exemplu, la o scurtă ”scanare” a vieții de noapte ieșene, aflăm că vineri, 13 octombrie, ora 19, fostul Corner Bar se redeschide sub numele Beer Hub BHB, o interpretare modernă a conceptului de social pub în care regăsim plăcerea de a pălăvrăgi îndelung cu prietenii.

 

Advertisement

 

Tot vineri trecem pe la Cafe Society, acolo unde vom pătrunde în tainele nudului artistic, expus cu măiestrie prin fotografie de tânărul artist Vladimir Dumbravă. Notăm că vernisajul începe de la ora 20, pe acorduri de jazz și cu o degustare de vinuri spumante a celor de la Casa de Vinuri Bucium.

 

Sâmbătă, 14 octombrie, începând cu ora 14, ne echipăm adecvat și pornim spre sat Pietrărie, comuna Bîrnova, adică la Gramps Hamak, pentru a da startul ”week-end-ului ceaunelor”, un spectacol culinar cu afumătura, gulaș și pomana porcului, stropite în țuică de cazan, vin și must de casă. Petrecerea continuă și duminică, 15 octombrie și, ghici ce?!?, se pare că vom avea parte și de vestitele scrijele pe grătar și cartofi copți în jar.

 

Iar dacă e sâmbătă,  Time Out ne îndeamnă să lăsăm deoparte inhibițiile și să ieșim la ”vânătoare”. Nu, nu de aia  la  care omorâm animale, ci la ”My Baby Shot Me Down” , un fel de ”kill your boyfriend and go hunting for a new one this Saturday. We`re gonna have killer music and „big guns” for your satisfaction!”, după cum anunță organizatorii.

La Fratelli e ”Autumn anyone?”, iar la Cafeneaua Piața Unirii cinstim orașul în care viețuim cu muzică bună și atmosferă de sărbătoare.  Deci, chef s-aveți căci oferte sunt suficiente, credem noi, pentru un weekend de făcut amintiri.

 

*Sursa foto principală: http://www.imagesbuddy.com/img/lets-party/page/17/ 

*Sursa foto interior articol: paginile oficiale de facebook

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *