Zenovia Roman – „Scena este mirifică. Este un lemn care vorbește, cântă și transmite emoții”

Zenovia Roman este artista cântăreață pe care turcii au adoptat-o pentru o lungă perioadă de timp. Născută la Iași, Zâna, așa cum o știu cei din breaslă, era vocea care intimida concurenții concursurilor de interpretare muzicală ale anilor ’90. Cântarea României, Festivalurile Amara, Flori de Tei, Crizantema de Aur, Mihaela Runceanu și multe altele, au fost câștigate „fără drept de apel” de cea care avea să fie apreciată și elogiată mai târziu de presa din Ankara. Zâna, colaboratoare activă a diferitelor instituții importante din țară, precum Teatrul „Al Davilla” Pitești sau Ansambul Rapsodia Română, dar și din afara României, colaborând cu Orchestra și Corul Comitetului Central din Turcia, Primăria Generală din Ankara, Orchestra Forțelor Armate din Ankara etc. a revenit la Iași și, ca orice artist visător, are dorințe…

Formarea ta profesională a început la Școala Populară de Artă. Cum a fost colaborarea cu profesoara Silvia Tomovici, dar cu profesorul și compozitorul Titel Popovici?

Doamna profesoară Silvia Anca Tomovici a fost un dascăl deosebit. Lucra cu fiecare elev în parte cu multă răbdare, atenție și dăruire profesională. Avea un har desăvârșit în a dezvolta tehnici vocale de lungă durată și sănătoase. Era vestită printre oamenii de profesie. Ea știa să facă dintr-o voce mică o voce mare. Veselia și hazul pe care ni le transmitea ne faceau să ne vedem pe culmi înalte în cariera pe care o alesesem. Este foarte important când la baza acestei profesii ți se inspiră mai întâi încredere. Lucram cu ea orice stil de muzică, de la muzică ușoară la jazz, arii, lied și canțonete. Sigur, în principal studiam canto clasic. Insista atât de mult pe partea de tehnică vocală încât, la începutul școlii, credeam că nu mai vine vremea să cânt o piesă cap-coadă.

Cu profesorul și compozitorul Titel Popovici a fost o altă experiență minunată. Cu el am studiat jazz și muzică ușoară, iar studiul teoriei la orele domniei sale erau obligatorii. Mai bine zis așa începeau orele la clasa lui. Pentru el baza era teoria. Făceam transpoziții, game, scriam partituri și făceam solfegii. Mereu ne dădea piesele să le citim de pe partitură. A fost un om profund dăruit muzicii de bună calitate.

Canto clasic/jazz și muzică ușoară. Ce te atrage mai mult și de ce?

Eu mă regăsesc doar în a cânta și nu cred că aș putea alege un stil anume. Din spusele specialiștilor vocea mea este 100% pentru canto clasic. Dar eu optez pentru orice stil de muzică. Jazzul mă atrage pentru că acolo mă simt mai liberă, muzica ușoară mă ajută să mă exteriorizez mai mult, iar canto clasic mă face să zbor. Sunt trei stiluri total diferite, trei puncte diferite ca impostație, trei feluri diferite de a respira și a susține sunetul. Am cântat live 32 de ani toate aceste genuri. Poate mai mult sau mai puțin corect, dar stilul mi s-a format în toți acești ani. Nu a fost ușor pentru că în câteva secunde treci de la un registru vocal la altul. Dar, când tehnica vocală este asimilată corect, nu întâmpini prea multe dificultăți.

Ziarul Sabah scriind despre cele peste trei octave din ambitusul vocii Zânei, precum și capacitatea ei de a cânta orice gen muzical

Ai plecat la București pentru colaborări cu instituții de prestigiu și oameni de cultură remarcabili. Cu cine ai rezonat d.p.d.v. artistic, dar și sufletesc?

Da, am plecat la București devreme. Am colaborat cu Ansamblul Rapsodia Română, am avut turnee cu Formația Roșu și Negru, cu Liviu Tudan, Mircea Vintilă și mulți alții. La teatru am colaborat cu aproape toți artiștii români: Florin Piersic, Anca Țurcașiu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel etc. Am crescut cu ei și-mi pare rău că nu am îmbătrânit lângă ei. Am fost nevoita să plec din țară. Eu nu am căutat un compozitor anume. Financiar nu făceam față. Doar domnul profesor Titel Popovici mi-a încredințat o piesă de a domniei sale Ce-aș fi fără dragostea ta? pe care am înregistrat-o în studioul Radio Iași cu domnul Corneliu Mureșanu, lucrare ce a fost difuzată pe postul local de radio de la acea vreme.

Recital la unul dintre colegiile importante ale Ankarei în prezența numeroaselor oficialități, la invitația Primăriei Generale din Ankara

În București am avut șansa și onoarea să dau examen la Clasa de jazz a Aurei Urziceanu și să fiu ascultată de Edmond Deda, Viorel Gavrilă, Ionel Tudor și Aura Urziceanu. Am fost admisă pe loc.

După câteva luni ea a plecat din țară, iar eu am rămas la Teatrul „Al. Davilla” din Pitești. Am reușit să intru și la Academia Națională de Muzică din București. Însă naveta Pitești-București mi-a îngreunat traseul artistic și a trebuit să aleg. Am ales locul în care eram angajată: teatru.

Turcia ți-a fost a doua casă.

În Turcia am ajuns dintr-o greșeală. Un contract greșit care s-a terminat cu bine. După câteva luni după ce am ajuns acolo am fost remarcată și m-au chemat să cânt la scenă deschisă în aer liber la serile Erzurumului. Am cântat a cappella o melodie turcească Sari Gelin, lucrare ce mi-a adus succes! Am continuat să cânt cu orchestra Primăriei generale din Ankara, având colaborări și cu orchestrele din cadrul armatei turce, cântând cu aceștia în sala mare a parlamentului turc. Am avut colaborări frumoase și peste tot eram primită cu brațele deschise. Am apărut în numeroase articole în reviste și ziare din Turcia. Am cântat și într-un film. Dar am pierdut și trenuri în care trebuia să urc. Teatrul de Operă din Ankara m-a solicitat de multe ori să fiu colaboratoarea lor. Am avut multe concerte de caritate pentru oameni nevoiași și copii bolnavi.

Da, Turcia a fost a doua casă pentru mine. Am dublă cetățenie, cea turcă dobândită în anul 2000.

De Ziua României, la Swissôtel Ankara, în prezența Ambasadorului României la Ankara și Președintele Turciei de la acea vreme, Süleyman Demirel

Ce personalități ai întâlnit acolo și pentru cine ai cântat?

Cum spuneam, am cântat pentru oameni nevoiași și copii cu dizabilități, dar și la Președinție și Comitetul Central a Forțelor Armate. Pe scenă se intra cu garda. Aveam soldați și în față și în spate. Toți mergeam în linie dreaptă și ne întorceam doar la ordin. Era o disciplină maximă. Fiecare secundă era măsurată. Am cântat la cluburile sportive Beşiktaş Istanbul, Galatasaray Spor Kulübü și Fenerbahçe Spor Kulübü. Cu Fener Bahce mai colaborez și acum. De când am revenit în România merg în fiecare an pe 18 noiembrie și susțin un spectacol de 2 ore și mă întorc. Sunt mulți artiști din Turcia cu care am colaborat în spectacole: Alpay, Yavuz Bingöl, Sezan Aksu etc.

Unde cânți acum și care îți sunt planurile de viitor?

Acum încerc să-mi refac puțin cariera în România, mai exact încerc să revin pe scenă. Scena este mirifică. Este un lemn care vorbește, cântă și transmite emoții. Dar este greu. Sunt mulți tineri talentați care au mai multă prioritate. Mai colaborez cu câte o orchestră la câte un eveniment… Vreau să fie ceva mai mult, dar timpul le va așeza pe toate.

Distincție acordată de Primăria Çankaya din Ankara pentru implicarea în activitățile dedicate persoanelor cu dizabilități

Planul meu de viitor este să-mi termin studiile muzicale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Cred că ultima mea dorință este să țin în mâna acea diplomă și să fiu împlinită. Îmi pare rău că nu mi-am putut duce până la final studiile la acea vreme, dar chiar a fost imposibil. Însă este o vorbă: niciodată nu este prea târziu.

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1) specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2) inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *